Medicină funcțională, Remedii naturale, Stres și echilibru emoțional

Plantele adaptogene, oxigen pentru minte, apă vie pentru trup!

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 5 minute

Cum putem ajuta organismul să lupte, în așa fel încât să redevină puternic și echilibrat? Să-i creștem capacitate de a face față eforturilor interne și externe? Și mai cum seamă, cum normalizăm funcțiile corpului, fără a-l bombarda cu produse ce-i pot face mai mult rău decât bine? Remediul? Simplu. Și cu adevărat miraculos. Plantele adaptogene!

Vezi toate articolele despre:
anxietateBunăstare și echilibru emoționaldepresieplante adaptogeneRemedii naturalerhodiolastres

Altfel spus, o serie de plante adaptate, folosite de secole pentru a ajuta organismul să facă față stresului, să sporească forța și vitalitatea, să vindece afecțiuni de la astm până la infertilitate. Cu o istorie lungă de utilizare în medicina tradițională chineză și ayurvedică, ashwagandha, Astragalus, ginsengul, rădăcină de lemn-dulce, busuiocul sfânt, rhodiola sunt doar câteva dintre plantele cu adevărat unice prin ajutorul dat corpului în a se adapta stresului, în parte prin reglarea hormonilor și îmbunătățirea funcției imune.

Adaptogenele acționează ca un termostat pentru organism

Erupția cutanată, arsura suprarenală, insomnia, boala cardiacă, anxietatea și o mulțime de afecțiuni autoimune. Pe toate le poate stârni stresul prelungit și o oboseală neîncetată, ce parcă îți pune opreliști la fiece activitate pe care ai vrea să o începi. În timp ce un anumit stres este necesar pentru a vă menține sistemul imunitar ascuțit și pentru a vă ajuta să rămâneți în viață, în situații periculoase, grijile zilnice, ritmul alert de viață, lipsa de odihnă nu fac decât să ne scadă puterea de concentrare, să ne diminueze puterile și-ntr-un final, să ne îmbolnăvească. Plantele adaptogene, prin substanțele conținute, acționează asemenea unui termostat pentru organism.  Ajută sistemul digestiv, pielea noastră devine mai sănătoasă și mai strălucitoare, echilibrează întreg organismul.

Prea mult cortizol, prea puțină stare de bine

Corpul are două glande suprarenale situate chiar deasupra fiecărui rinichi. Ca parte a sistemului endocrin, glandele suprarenale secretă mai mult de 50 de hormoni, inclusiv aldosteron (care ajută la reglarea tensiunii arteriale și a volumului sângelui), cortizol și adrenalină, acestea din urmă putând fi supraactivate de stres. Prea mult cortizol poate să afecteze ireversibil corpul și sănătatea noastră. Duce la creșterea în greutate, supără sistemul endocrin, nervos și chiar ritmul circadian.

O ipoteză recentă este că cele mai multe așa-numite cazuri de oboseală suprarenală nu se datorează capacității reduse a glandelor suprarenale de a produce cortizol. De cele mai multe ori, problema poate fi urmărită înapoi la disfuncția porțiunii de semnalizare a creierului din axa HPA (axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană), ceea ce înseamnă că problema primară este cu hipotalamusul, hipofiza și cu partea suprarenală a axei.

Stresul cronologic ține axa HPA constant angajată. Veste proastă pentru sănătatea noastră, căci starea de spirit, somnul, libidoul, sistemul imunitar, nivelul zahărului din sânge, pofta de mâncare, tiroida și multe altele sunt în impas, iar efectele pentru glandele suprarenale și rezervele micronutrienților sunt chinuitoare. Glandele suprarenale trebuie să lucreze incredibil de greu pentru a ține pasul cu cererea constantă, ceea ce le poate obosi și poate duce la disfuncții grave.

Dar care sunt adaptogenele care pun pe picioare organismul?

Ashwagandha: un puternic echilibrator al hormonilor

“Ginseng indian” sau „cireașa de iarnă”, ashwagandha are calități de tonifiere și întinerire, relaxare nervoasă, precum și proprietăți antiinflamatoare. Ține în frâu depresia, anxietatea, atacurile de panică. Folosită regulat, întărește sistemul imunitar. În medicina ayurvedică, ashwagandha este clasificată ca ”Rasayana”, un tip de esență care ajută la vindecarea trupului și la prelungirea vieții.

Ashwagandha se poate folosi fie pentru protejarea creierului de stresul oxidativ, fie pentru a preîntâmpina apariția unor boli neurodegenerative, precum boala Alzheimer sau Parkinson. În plus, studiile arată că poate reduce nivelurile cortizolului, restabili sensibilitatea la insulină, ajuta la stabilizarea stării de spirit și a oferi un somn odihnitor.

Rhodiola combate depresia, pune în mișcare funcțiile sexuale masculine și feminine

O plantă adaptogenă puternică cunoscută pentru vitalitatea pe care o dă organismului, ajutându-l să mențină homeostazia și să se adapteze stresului fizic, chimic și mediului este Rhodiola rosea. Numită și ”rădăcină de aur”, ”roseroot” sau ”rădăcină arctică”, are un puternic efect antiinflamator, îmbunătățește sănătatea sistemului nervos și a funcției cognitive. De asemenea, pune în mișcare funcțiile sexuale masculine și feminine, fiind un important factor în reglarea sănătății reproducerii și fertilității. Îmbunătățeste performanța atletică și scurtează timpul de recuperare.

Rhodiola s-a dovedit a fi deosebit de benefică pentru sistemul nervos, având avantaje antidepresive, cât și anti-anxietate. Încetinește distrugerea enzimatică a neurotransmițătorilor implicați în starea de spirit și bunăstarea mentală, cum ar fi serotonina. Dovezile sugerează că rhodiola poate ridica nivelurile de serotonină cu până la 30%. Cercetările publicate în 2015 au comparat rhodiola cu sertralina antidepresivă, concluzionând că este o alegere mai sigură. Potrivit psihiatrilor care folosesc rhodiola în practica lor clinică, extractul de plante este o ”alegere viabilă în multe cazuri pentru tratamentul depresiei ușoare până la moderate”.

Ginseng: proprietăți antiinflamatoare, antiulceroase și hipotensive

Rădăcinile de ginseng se bucură, de mai bine de 2000 de ani, de o reputație ieşită din comun, fiind considerate un panaceu. Pe lângă specia asiatică, sunt cunoscute o serie întreagă de specii înrudite, dintre care cele mai familiare sunt ginseng-ul american (Panax quinquefolius) și ginseng-ul japonez (Panax japonicus). Ginseng-ul siberian (Eleutherococcus senticosus) nu aparține genului Panax și nu conține substanțele active specifice acestuia.

Pe baza tradiției medicinei orientale, ginseng-ul este utilizat ca tonic atât pentru trup, cât și pentru minte: pentru prevenție, pentru combaterea surmenajului, în stările depresive, mai ales la vârstnici, în stările de anxietate, în tulburările de memorie, în nevroze, în stări de malnutriție și convalescență, în stările de debilitate.

Există şi studii care remarcă existența unor proprietăți antiinflamatoare, antiulceroase, hipotensive și de stimulare a imunității. Cercetătorii coreeni sugerează că administrarea ginseng-ului poate să reducă riscul de boli canceroase cu până la 85%. Oferă un grad de protecţie faţă de cancerul ovarian, cancerul de laringe, de esofag, de stomac şi faţă de cancerul pancreatic. Datorită efectelor reglatoare asupra metabolismului glucidelor este folosit și ca adjuvant în tratamentul diabetului zaharat de tip II. Ginseng-ul a dus la scăderea cu 20% a nivelului glucozei din sânge la testul de hiperglicemie provocatã.

Maca: afrodisiac natural, bogat în aminoacizi esențiali

O sursă prețioasă de minerale și nutrienți, des utilizată în combaterea oboselii, anxietății, depresiei, o reprezintă Maca sau Lepidium. De asemenea, maca îmbunătățește performanțele sexuale în cazul bărbaților și acționează ca un afrodisiac, tonifiant și energizant. Maca conține din abundență calciu, fier, magneziu, sodiu, sulf, potasiu și fosfor, vitamine, inclusiv C, E, B1 (tiamină) și B2 (riboflavină). Are proprietăți bacteriostatice, fungicide, antioxidante, anticarcinogene, ajută organismul să reziste mai ușor factorilor de stres, îmbunătățește nivelul de energie, memoria, capacitatea de concentrare și învățare și contribuie la menținerea sănătății oaselor și dinților.

Cum puteți folosi plantele adaptogene?

Odată găsit un mod creativ de a fi incluse în rutina zilnică, aceste plante își vor arăta cu adevărat forța. Pot fi administrate sub formă de capsule, într-un smoothie, sub formă de pudră sau în ceaiuri ori supe. Folosite pe perioade mai mari, se recomandă o rotație a fiecărui tip de plantă adaptogenă o dată la șase săptămâni, pentru a putea beneficia de diferențele subtile ale fiecărei plante, respectând cu strictețe recomandările de pe  prospect.

Efectele nu vor întârzia să apară. Asemenea unui lucru bine făcut, consecvența și rigurozitatea administrării acestor plante nu vor face decât să vă remonteze, să vă sporească starea de bine, acționând din interior către exterior! Să vă echilibreze! Ca prin magie!

Ginseng american (Panax quinquefolius) Îmbunătățește memoria de lucru, timpul de reacție, sistemul imunitar și oferă o stare de calm
Ashwagandha (Withania somnifera) Reduce stresul și anxietatea
Astragalus (Astragalus membranaceus) Combate oboseala
Cordryceps (Cordyceps militaris) Crește rezistența la efort
Goji (Lycium barbarum) Crește energia, performanța fizică și mintală, efect calmant, îmbunătățește somnul
Ginsengul siberian (Eleutherococcus senticosus) Îmbunătățește concentrarea și reduce oboseala psihică
Gulan – Planta Nemuririi (Gynostemma Pentaphyllum) Reduce nivelul de stres și crește rezistența la stres
Lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra) Reduce nivelul de stres
Rhodiola (Rhodiola rosea) Alungă oboseala fizică și mentală
Schisandra (Schisandra chinensis) Crește performanța mentală, rezistența fizică și capacitatea de muncă
Busuioc (Ocimum sanctum) Reduce stresul mental și fizic, anxietatea legată de stres și depresia
Turmenic (Curcuma longa) Îmbunătățește funcția cerebrală și reduce depresia

Știați că? Testul DUTCH, cel mai eficient test pentru afla totul despre hormonii noștri

Atât insuficiența suprarenală primară, cât și cea secundară pot fi diagnosticate cu un test de laborator. Mai multe anomalii subtile în axa HPA, axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană, pe de altă parte, sunt mai dificil de diagnosticat. Pentru a identifica disfuncția HPA, este recomandat un panel de hormoni cuprinzător. Unul dintre cele mai bune este testul DUTCH (testul de urină uscată pentru hormoni), un panel de hormoni complet, dezvoltat de Mark Newman, fondatorul Precision Analytical Laboratory din Oregon.

Testul DUTCH depășește toate celelalte metode atunci când vine vorba de a ne spune povestea despre ceea ce fac hormonii noștri, permițându-ne să determinăm unde e nevoie de corecție. Nutrienți precum magneziul, vitaminele B, vitamina C și acizii grași omega-3 de origine animală, cum ar fi uleiul de krill, sunt cunoscuți că susțin funcția suprarenală.

Surse:

www.amymyersmd.com/2018/08/adaptogens-stress-adrenal-fatigue/

articles.mercola.com/sites/articles/archive/2018/04/09/adaptogens-for-adrenal-support.aspx

www.mindbodygreen.com/articles/the-best-adaptogen-for-anxiety-brain-fog-blood-sugar-balance-adrenal-fatigue-immu

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
anxietateBunăstare și echilibru emoționaldepresieplante adaptogeneRemedii naturalerhodiolastres
Articolul anterior
Trucuri care au trecut proba timpului contra răcelilor
Articolul următor
Ce sunt polifenolii și cum ne protejează sănătatea?


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
Medicină funcționalăRemedii naturaleStres și echilibru emoțional

Te-ar putea interesa și: