Curiozități, Sănătate

Top 10 descoperiri medicale care au schimbat lumea

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 7 minute
Vezi toate articolele despre:
analize de sângeinsulinăinvestigații medicalemedicină funcționalăvitamine

Medicina este un domeniu care evoluează într-un ritm fulminant în ultimele decenii, ținând îndeaproape pasul cu tehnologia. Cu toate acestea, pe parcursul istoriei, medicina nu a înregistrat întotdeauna salturi uriașe, iar multe dintre invențiile medicale din trecut au fost realizate accidental sau prin munca unui singur om de știință. Dar aceste împrejurări nu reduc din importanța descoperirilor, ci dimpotrivă le fac mai valoroase și mai uimitoare. Sunt progrese fără de care medicina de astăzi nu ar fi posibilă. Gândiți-vă că orice operație, oricât ar fi de performantă, nu ar putea fi realizată fără anestezie! Sau cum ar putea fi tratate fracturile fără radiografii? Ce s-ar fi întâmplat cu omenirea dacă nu ar fi fost descoperite bacteriile, virusurile, dar și tratamentele care le înving? Iată doar câteva exemple, care sperăm că vă vor convinge să citiți în continuare despre cele 10 descoperiri medicale care au schimbat lumea pentru totdeauna.

Vitaminele

Unul dintre cele mai importante episoade din istoria biochimiei îl reprezintă descoperirea vitaminelor. La începutul secolului XX, biochimistul englez Frederick Hopkins a descoperit că alimentele conțin, pe lângă proteine, carbohidrați, grăsimi, „factori ascensori”, care sunt necesari corpului uman. În aceeași perioadă, Casimir Funk a izolat un complex hidrosolubil de micronutrienți, pe care l-a denumit „vitamina”. Numele a devenit repede sinonim cu „factorii ascensori”. Rând pe rând, oamenii de știință au izolat și identificat cele patru vitamine solubile în grăsimi (A, D, E și K) și cele nouă solubile în apă (vitamina C și opt vitamine B). Aceste descoperiri au avut un impact profund asupra stării de sănătate și a stării de bine a oamenilor, ajutând la prevenirea a numeroase boli provocate de carențe vitaminice.

Teoria germenilor

Microbii, aceste entități infime și invizibile cu ochiul liber, dar care pot îmbolnăvi și doborî ființe de miliarde de ori mai mari, au fost descoperiți la 1676 de către olandezul Antonie van Leeuwenhoek. El a fost printre primii care au putut construi un microscop suficient de puternic pentru a vedea acele ființe mici și ciudate care se mișcau într-o soluție analizată. Fascinat, Leeuwenhoek le-a denumit „animalcule”, adică animăluțe. Însă numai după 200 de ani de la descoperirea lor, ilustrul chimist francez Louis Pasteur a demonstrat existența unor microorganisme responsabile de fermentația și stricarea unor băuturi precum vinul, berea, laptele. Pasteur a reușit să revoluționeze medicina demonstrând rolul microbilor în transmiterea bolilor infecțioase. La concurență cu Pasteur s-au aflat cercetările savantului german Robert Koch, părintele microbiologiei, cel care a descoperit bacilul tuberculozei, holerei și antraxului. Din munca celor doi oameni de știință s-au pus bazele Teoriei Germenilor, pe la 1880, adică a microbilor care provoacă bolile infecțioase.

Penicilina

Era medicinei moderne a culminat cu descoperirea penicilinei de către Alexander Fleming în 1928. Majoritatea bolilor de origine bacteriană au putut fi pentru prima dată complet vindecate, iar penicilina, primul antibiotic, era incredibil de eficientă chiar și la doze mici, deoarece la început microbii erau extrem de sensibili la tratamente. Înainte de descoperirea antibioticelor, cei care sufereau răni la picioare, de exemplu, aveau de ales între amputare și moarte… Astăzi, antibioticele au devenit din ce în ce mai performante, dar bacteriile țin pasul cu ele. În plus, utilizarea abuzivă a antibioticelor și obsesia igienei au dus la apariția fenomenului de rezistență la antibiotice. Cel mai mare coșmar al pacienților și medicilor sunt microbii rezistenți din spitale, care pot câștiga detașat lupta dintre om și microbi.

Vaccinurile

Vaccinarea și termenul de vaccin au fost introduse în medicină de Edward Jenner, în 1796. Medicul englez este cel care descoperit primul vaccin, împotriva variolei. Termenul de vaccinare (vaccinia) este derivat din latinescul „vacca” – vacă. Substanța folosită de Jenner pentru vaccinarea împotriva variolei era specifică variolei vacilor. Vaccinarea se realiza în mod empiric braț la braț, adică din pustulele unei persoane bolnave de extrăgea puțin lichid care era inoculat persoanei sănătoase. Aceasta din urmă nu mai dezvolta boala. Abia după emiterea Teoriei Germenilor, fenomenul poate fi explicat științific, iar în 1881, Pasteur prepară primul vaccin propriu-zis împotriva antraxului și în 1885, vaccinul împotriva rabiei. În semn de omagiu față de Jenner, savantul francez propune la numele de vaccinare să fie extins la toate procedurile de imunizare împotriva bolilor infecțioase prin inocularea unei substanțe externe. Treptat, au fost descoperite vaccinuri împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B, poliomielitei. Eficiența vaccinării în masă a populației a dus la implementarea unor programe naționale de imunizare, care au avut un impact considerabil în reducerea și chiar eradicarea unor boli infecțioase redutabile.

Virusul imunodeficienței umane – HIV

Lupta cu virusurile nu este însă nici pe departe încheiată. Unul dintre cele mai studiate virusuri este HIV. Virusul deficienței umane a fost descoperit în 1980 de cercetătorii Robert Gallo și Luc Montagnier. Inițial, boala ce astăzi este numită SIDA (Sindromul Imunodeficienței Dobândite) a fost considerată o boală specifică homosexualilor, întrucât majoritatea cazurilor raportate în primii ani erau homosexuali și bisexuali. Dar în scurt timp s-a observat că infecția afectează și persoane heterosexuale și se poate transmite de la mamă la făt. Astfel s-a putut trage concluzia că este vorba despre un virus necunoscut ce provoacă slăbirea critică a sistemului imunitar. Lumea medicală a realizat rapid că răspândirea HIV reprezintă o amenințare globală, iar în 1989, Organizația Mondială a Sănătății a lansat un program internațional de combatere a HIV/SIDA. Deși până în momentul de față, lupta este departe de a fi încheiată, fiindcă nu s-a descoperit un vaccin anti-HIV, epidemia a fost mult încetinită prin promovarea educației sexuale și a metodelor de protecție sexuală. De asemenea, au fost create tratamente antiretrovirale, care pot ține sub control infecția cu HIV și prelungesc viața pacienților.

ADN-ul

Noțiunea de acid nucleic sau nuclein a fost emisă pentru prima dată în 1870 de către medicul elvețian Friedrich Miescher, cercetând nucleul leucocitului uman a descoperit o substanță cu caracter slab acid căreia nu i-a putut preciza funcția. Însă abia în luna februarie a anului 1953, doi savanți de la Universitatea Cambridge – Francis Crick și James Watson – au anunțat descifrarea structurii moleculei de ADN – celebrul „dublu helix” sau „elicea vieții”. În aceeași perioadă, la King’s College London, Maurice Wilkins și Rosalind Franklin au lucrat de asemenea la dezlegarea acestei enigme a biologiei. De altfel, Maurice Wilkins a împărțit cu Crick și Watson premiul Nobel pentru medicină/fiziologie, acordat în 1962 pentru descoperirea ADN-ului. Din păcate, Rosalind Franklin, cea care a contribuit decisiv la succes, nu a făcut parte dintre laureați, fiindcă a murit înainte de decernarea premiului, la vârsta de numai 37 de ani, ca urmare a unui cancer. În celebra lucrare „The Double Helix: A Personal Account of the Discovery of the Structure of DNA”, apărută și la noi în 1970, cu titlul „Elicea vieții”, James Watson prezintă, într-o manieră personală, succesiunea de evenimente care au dus la descoperirea structurii ADN. Acidul dezoxiribonucleic (ADN) este o moleculă ce se găsește în fiecare celulă a tuturor organismelor. Această moleculă stochează informația genetică codată având o influență majoră asupra aspectului fizic și asupra funcționalității organismului. Tototdată, secvențierea genomului uman, harta genetică a omului, a făcut posibilă înțelegerea cauzelor a numeroase boli grave, iar în viitorul apropiat medicina personalizată va trata fiecare bolnav în funcție de profilul său genetic.

Insulina

Și savanții români s-au numărat printre pionerii medicinei de la sfârșitul secolului XIX-începutul secolului XX. Însă cel care se distinge cu o descoperire ce a putut ajuta întreaga omenire este Nicolae Paulescu, cel care a identificat insulina. După zeci de ani de cercetare asupra pancreasului și a bolii care îl afectează – diabetul, Paulescu a descoperit în interiorul pancreasului un produs activ antidiabetic, pe care l-a numit „pancreină”, substanță ce este astăzi cunoscută ca fiind insulina. Deși rezultatele muncii sale au fost publicate, în 1921, în revista de specialitate Archives Internationales de Physiologie, la diferență de aproximativ un an, cercetătorii canadieni Frederick Banting și Herbert Best anunță că au descoperit insulina. Ei au recunoscut că Paulescu a demonstrat acțiunea substanței pancreatice, însă au afirmat că savantul român ar fi susținut că injecțiile cu pancreină nu au efect. Așa s-a ajuns ca în 1923, cei doi canadieni să fie laureați cu Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei.

Anestezia

Anestezia – lipsa simțurilor, inclusiv a durerii – s-a dezvoltat ca specialitate medicală odată cu descoperirea primelor substanțe anestezice: opium, morfină. Însă înainte de acestea s-a observat că eterul, utilizat în anii 1800 ca drog recreațional în cadrul petrecerilor, poate fi folosit pentru a aduce în stare de inconștiență pacienții în timpul operațiilor. William Morton, un dentist din Boston, a fost printre primii care au încercat puterile amețitoare ale eterului. Morton l-a testat mai întâi pe câinele său, apoi pe un pacient căruia i-a extras un dinte fără dureri. Anestezia cu eter a început să fie folosită în operațiile la care erau supuși răniții din Războiul Mexican. Procedeul a fost adoptat de chirurgi din America și Europa. O altă etapă importantă este descoperirea substanțelor pentru relaxarea grupelor musculare. Astfel, în 1942, canadianul Harold Griffin, a utilizat pentru prima dată curara, o substanță folosită de indieni pentru săgețile otrăvite. După 1950 au apărut hipnoticele, benzodiazepinele, barbituricele, ventilatoarele mecanice, gaze care protejează creierul și inima.

Sistemul circulator

Principiul sistemului circulator a fost descris pentru prima dată în 1242 de către medicul sirian Ibn al-Nafis. Până atunci era considerată valabilă teoria lui Galen, îmbunătățită de Avicenna. Acesta susținea că sângele ajunge în partea dreaptă a inimii, trece prin „pori invizibili” în septul cardiac și ajunge în partea stângă, unde intră în contact cu aerul, apoi este transportat în tot corpul. Ibn al-Nafis infirmă existența porilor invizibili, arată că sângele interacționează cu aerul prin vene pulmonare, demonstrează că există două ventricule. Observații uimitoare despre inimă a făcut și Leonardo da Vinci, în perioada 1511-1519, autorul unor schițe revoluționare despre structura inimii, mișcarea de rotație a inimii pentru pompare, circulația sângelui prin valva aortică. Dar abia în 1628, William Harvey descoperă sistemul prin care sângele circulă în organism și definește inima ca organul responsabil cu pomparea sa. Lucrarea sa „Anatomical Essay on the Motion of the Heart and Blood in Animals” pune bazele fiziologiei moderne. Cu peste 200 de ani mai târziu, în 1900, biologul austriac Karl Landsteiner descoperă cele 4 grupe de sânge și realizează sistemul de clasificare: 0, A, B, AB. Determinarea grupei sanguine a fost crucială pentru realizarea de transfuzii sigure, o practică medicală vitală, necesară în toate ramurile medicinei.

Razele X

Razele X au fost descoperite, în 1895, de Wilhelm Conrad Rontgen, un excepțional om de știință, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1901. El a utilizat pentru prima dată aceste raze electromagnetice pentru a crea o imagine a mâinii soției sale. Radiografia doamnei Rontgen a ajuns în scurt timp să fie publicată în toate ziarele și revistele din Europa și America. Încă din februarie 1896, razele X au început a fi folosite în medicină pentru a vizualiza oasele rupte. Destul de repede au fost dezvoltate și alte aplicații ale razelor X, de la scanarea bagajelor până la observații arheologice sau astronomice.

Surse:

  • healthguidance.org/entry/16851/1/Top-10-Greatest-Medical-Discoveries-of-All-Time.html
  • larousse.fr/encyclopedie/divers/histoire_de_la_m%C3%A9decine/187065
  • ro.wikipedia.org/
  • en.wikipedia.org/wiki/History_of_medicine

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
analize de sângeinsulinăinvestigații medicalemedicină funcționalăvitamine
Articolul anterior
10 întrebări pe care să le adresezi medicului înaintea unei operații
Articolul următor
Artroză sau artrită: cum faci diferența?


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
CuriozitățiSănătate

Te-ar putea interesa și: