Exerciții fizice și sport, Medicină funcțională

Mersul pe bicicletă, terapie la orice vârstă

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 4 minute

Mersul pe bicicletă nu se uită niciodată. Și bine ar fi să nu renunțăm niciodată la această activitate fizică plăcută și benefică pentru organism. Plimbările cu bicicleta ajută inima, tonifiază musculatura și, mai nou, s-a demonstrat că sprijină sistemul imunitar. În plus, pedalatul este distractiv, relaxant și are o mulțime de alte beneficii.

Vezi toate articolele despre:
ciclismexercitii fizicemersul pe bicicletăRemedii naturaleSport și mișcare fizicăterapii naturiste

Mersul pe bicicletă a devenit un obicei din ce în ce mai popular și în marile aglomerări urbane din țara noastră. Chiar dacă la capitolul infrastructură pentru biciclete, orașele nu sunt deloc prietenoase cu iubitorii pedalatului, tot mai mulți oameni aleg să se deplaseze pe două roți la serviciu sau ca modalitate de petrecere a timpului liber. În weekend-urile cu zile frumoase este o adevărată invazie de biciclete în parcuri, pe trotuare, pe străduțele dintre blocuri. Este foarte bine că tot mai mulți oameni fac mișcare în aer liber. Ar fi și mai bine dacă autoritățile ar veni în întâmpinarea acestora cu piste funcționale de biciclete, reale, nu din categoria celor care sunt înghesuite printre mașini ori se termină brusc într-un copac sau într-o stație de autobuz. De asemenea, ar fi ideal ca toți participanții la trafic să se respecte reciproc și să respecte regulile de circulație.

Exemple bune vin din țări precum Danemarca, Olanda, Suedia, Germania, unde mersul pe bicicletă reprezintă o adevărată tradiție și este extrem de bine reglementat. Spre exemplu, în Olanda, toți copiii învață să meargă pe bicicletă în clasele primare, iar la vârsta de 10 ani susțin un examen de… mers pe bicicletă. În Germania, la Munchen, bicicliștii care trec pe culoarea roșie a semaforului sunt penalizați cu 1 punct pe carnetul de conducere auto (cei care au, firește) ori sunt amendați.

Imunitate puternică, în ritm de mers pe bicicletă

Să revenim însă la beneficiile mersului pe bicicletă. Veștile bune vin din Marea Britanie, unde s-a efectuat un studiu în cadrul Centrului de cercetare în biomedicină și inflamație din Birmingham. Cercetătorii au format trei grupuri de studiu: în primul grup au fost incluși 125 de persoane, cu vârste între 55 și 79 de ani, care practicau ciclismul; în al doilea grup – 75 de persoane de aceeași vârstă, dar fără activitate fizică; în al treilea grup – 55 de tineri care nu obișnuiau să facă sport.

Autorii studiului au analizat activitatea timusului fiecărui participant. Timusul este un mic organ situat în cutia toracică și joacă un rol cheie în producția de limfocite T (globule albe). Aceste celule imunitare au capacitatea de a combate factorii agresivi externi ce amenință sănătatea organismului. Însă pe măsura înaintării în vârstă, timusul își diminuează producția de globule albe.

Surpriză! Ce au constatat cercetătorii de la Birmingham? Că persoanele în vârstă care aveau o viață activă și obișnuiau să meargă periodic cu bicicleta beneficiau de aceeași cantitate și calitate a globulelor albe ca tinerii din grup. Cu alte cuvinte, seniorii amatori de ciclism pot avea un sistem imunitar comparabil cu cel al tinerilor de 20-30 de ani. În schimb, vârstnicii care nu practicau niciun fel de activitate fizică erau supuși consecințelor clasice ale procesului de îmbătrânire, inclusiv diminuarea imunității.

Pledoarie pentru ciclism

Iată și alte dovezi care susțin practicarea ciclismului până la vârste înaintate. Un studiu din 2015, publicat în Journal of Physiology, a investigat corelația dintre vârstă, stilul de viață și capacitatea funcțională a unor persoane de 55-79 de ani. Datele sugerează că există diferențe majore între cei vârstnicii activi și cei sedentari. Cei care obișnuiau să meargă pe bicicletă au înregistrat profiluri metabolice comparabile cu ale unor adulți tineri, memoria, echilibrul și reflexele fiind apropiate de cele specifice vârstei de 30 de ani.

Și asta nu e tot! Într-un studiu realizat în colaborare de o echipă din Australia și Marea Britanie, cercetătorii au prelevat mostre de țesut muscular de la bărbați și femei (55-79 de ani), care continuau să practice ciclismul. Au descoperit că această activitate îi ajută să își mențină masa musculară la parametri comparabili cu cei ai tinerilor.

Pedalatul, accesibil și ușor de realizat

Și dacă aceste rezultate nu sunt de ajuns, iată și alte argumente care să vă îndemne să mergeți cu bicicleta cât mai des și, de ce nu, poate să folosiți bicicleta în locul mașinii.

  • Mersul pe bicicletă este o activitate accesibilă și mai ușor de realizat din copilărie până la vârsta a treia. Efectuat în ritm moderat, nu presupune un efort fizic intens, iar efortul poate fi dozat în funcție de capacitatea fiecăruia. Efectuată în mod consecvent, această formă de mișcare îți va dezvolta condiția fizică, forța și rezistența.
  • Mersul pe bicicletă este relaxant și energizant. Pedalatul te scapă de stres, de anxietate, dar și de nervii din trafic, de aglomerația din mijloacele de transport în comun și, nu în ultimul rând, de timpul pierdut stând pe loc.
  • Mersul pe bicicletă ajută la menținerea și formarea masei musculare și a unor oase puternice. Pedalatul constituie un bun antrenament și pentru articulații. Dar dacă articulațiile tale au început deja să scârțâie, înainte de a te apuca de pedalat ar fi bine să faci o cură de îngrijire a articulațiilor cu ajutorul unui supliment alimentar.
  • Mersul pe bicicletă ajută la menținerea sau la recuperea mobilității după diverse traumatisme sau afecțiuni precum artroza, accidentul vascular cerebral, boala Parkinson, Alzheimer, scleroza în plăci.
  • Mersul pe bicicletă îmbunătățește buna dispoziție și sănătatea mentală, combate insomniile și stările de nervozitate.
  • Mersul pe bicicletă contribuie la normalizarea colesterolului, glicemiei și ajută la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare.
  • Mersul pe bicicletă te poate ajuta foarte mult în lupta cu kilogramele suplimentare. Important este să existe continuitate și regularitate.

Poate că e la modă sau poate ceva din toate aceste motive te va determina să încerci. Reține însă că mersul pe bicicletă înseamnă viață activă, sănătate, echilibru, bucurie, bună dispoziție, libertate de mișcare și libertatea de a fi din nou copil… măcar pentru câteva momente.

Spor la pedalat!

Surse:

draxe.com/cycling-into-old-age/

www.doctissimo.fr/forme/news/cyclisme-systeme-immunitaire-jeunesse

www.health.harvard.edu/staying-healthy/the-top-5-benefits-of-cycling

 

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
ciclismexercitii fizicemersul pe bicicletăRemedii naturaleSport și mișcare fizicăterapii naturiste
Articolul anterior
Plantele adaptogene, oxigen pentru minte, apă vie pentru trup!
Articolul următor
Ce este rozaceea și cum previi înroșirea feței?


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
Exerciții fizice și sportMedicină funcțională

Te-ar putea interesa și: