Frumusețe, Nutriție

Colagenul, aliatul pielii și al articulațiilor

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 7 minute

Majoritatea femeilor își doresc să aibă pielea, părul și unghiile frumoase și rezistente pentru cât mai mult timp. Dar ce putem face pentru a le obține? Pe lângă produsele pe care le aplicăm extern, ce alte soluții ne mai sunt la îndemână pentru a ne păstra aspectul tânăr și corpul în formă? Veți spune că rețete minune pentru tinerețe veșnică nu există, însă probabil veți fi de acord că adoptarea unui regim de viață sănătos, sportul și hidratarea ne sunt utile în acest sens.

Vezi toate articolele despre:

Un alt aspect spre care ne putem îndrepta atenția este reprezentat de substanțele prezente în mod natural în organismul nostru, precum colagenul sau acidul hialuronic. Acestea nu ne ajută doar în ceea ce privește frumusețea, cum poate am fi tentați să credem, ci și la menținerea sănătății și mobilității articulațiilor. Colagenul are un rol important în organism și administrat intern, sub formă de supliment alimentar, ne poate fi un adevărat aliat, atât pe planul frumuseții, cât și al sănătății.

Ce este colagenul și care este rolul lui?

Colagenul face parte în mod natural din organismul uman, fiind o proteină constituentă a țesutului conjunctiv. Este un element regăsit în structura pielii, oaselor, ligamentelor, mușchilor și tendoanelor. Cea mai abundentă proteină din corp, colagenul se găsește și în vasele de sânge, în cartilaje, în dinți, în discurile intervertebrale, precum și în corneea și cristalinul ochiului.

Denumirea de colagen provine din grecescul kola, care înseamnă lipici, adeziv, ceea ce spune multe despre rolul său de a conecta elementele întregului corp, de la oase și ligamente până la nivel celular. Cu o structură fibroasă și rezistentă, colagenul este cel care permite pielii și tendoanelor să se întindă, conferă structura puternică a oaselor și ajută celulele pielii să se refacă mai rapid, în urma unei leziuni. Are, de asemenea, un rol esențial în menținerea sănătății și frumuseții pielii, părului și unghiilor.

Principalele tipuri de colagen

Au fost identificate 28 de tipuri de colagen, dintre care primele cinci sunt cele mai importante, colagenul de tip I reprezentând 90% din colagenul produs de corpul uman.

Colagenul de tip I, alcătuit din fibre dense, este o componentă structurală a oaselor, pielii, tendoanelor, dinților și a altor țesuturi conjunctive. Are capacitatea de a se întinde mult, fără să se rupă. Colagenul de tip II se găsește în cartilajul articulațiilor, cu rol în amortizarea acestora, și este mai puțin dens decât primul tip.

Colagenul de tip III se găsește în mușchi, organe și artere, iar colagenul de tip IV este principala componentă a membranelor bazale, ceea ce înseamnă că este întâlnit preponderent la nivelul pielii. Colagenul de tip V intră în alcătuirea suprafețelor celulare, alături de colagenul de tip I, și se găsește în păr, oase, cornee, mușchi și placentă.

Datorită complexității sale, colagenul este implicat în procesele de menținere a elasticității și a flexibilității pielii și a țesuturilor. Acesta este o sursă concentrată de aminoacizi, în special glicină, prolină, hidroxiprolină și lizină.

Colagenul contribuie și la regenerarea celulară deoarece formează o rețea de fibroblaste la nivelul dermului, pe care se pot multiplica alte celule, fapt care ajută la stimularea cicatrizării și vindecării mai rapide a rănilor.

Pe lângă beneficiile pentru piele, păr și unghii, colagenul susține și sănătatea oaselor, articulațiilor, cartilajelor și a mușchilor. Este cel care conferă articulațiilor flexibilitate, mobilitate și rezistență. De asemenea, este de folos pentru refacerea după exerciții fizice intense. 

De ce scade producția de colagen pe măsură ce înaintăm în vârstă?

Apogeul producției naturale de colagen de către organismul nostru este în jurul vârstei de 25 de ani, după care pe măsură ce înaintăm în vârstă, cantitatea de colagen proprie (endogenă) scade progresiv. Din păcate, pe lângă vârstă, există o mulțime de alți factori care diminuează cantitatea de colagen endogen: expunerea excesivă la soare, poluarea, modificările hormonale, fumatul, consumul excesiv de zahăr și alcool, lipsa somnului sau sedentarismul.

Ambele sexe se confruntă cu o scădere masivă a producției de colagen după ce trec de vârsta de 60 de ani. În cazul femeilor, un factor important care scade producția de colagen este instalarea menopauzei. Deși nu există o analiză care să măsoare cantitatea exactă de colagen din corp, efectele diminuării se pot simți cu ușurință la nivelul articulațiilor, prin durere și redoare articulară, slăbirea masei musculare și rigiditatea ligamentelor.

Pielea noastră este formată dintr-o rețea de fibre proteinice, mai exact din colagen și elastină, încorporate într-un fluid de glicozaminoglicani sau, altfel spus, acid hialuronic. Colagenul și elastina mențin pielea fermă și elastică; colagenul îi asigură rezistență, în timp ce elastina este cea care îi permite să revină la forma inițială după fiecare mișcare, prevenind în acest fel ridurile de expresie. Trecerea timpului face ca organismul să micșoreze cantitățile acestor substanțe, iar pielea poate lua un aspect îmbătrânit sau tern. Diminuarea lor duce la apariția ridurilor, iar pentru a avea o piele sănătoasă cât mai mult timp ar fi ideal să reușim să încetinim ritmul în care acești compuși se degradează.

Să reținem, așadar, că la nivelul pielii, trecerea anilor modifică gradul de colagen din straturile profunde ale acesteia, rețeaua de fibre de colagen începe să se destrame, ceea ce conduce la o piele mai uscată, lipsită de fermitate, cu aspect deshidratat si la apariția ridurilor.

Ce riști dacă te expui la soare fără măsură?

Și tu te confrunți cu pete cauzate de soare după vacanța la mare? Bronzul este atrăgător, însă soarele nu este neapărat prietenos cu pielea noastră. Oricât ne-am strădui, colagenul și elastina produse de organism scad în timp, astfel apar ridurile, uscăciunea pielii sau chiar petele pigmentare. Radiațiile ultraviolete și poluarea sunt doi factori majori care determină deteriorarea celulelor pielii, aflate într-un permanent ciclu de creare și distrugere, în care un rol esențial îl are colagenul. De aceea, pentru a-l proteja, este important să respectăm zilnic ritualul de curățare și hidratare a pielii și să aplicăm produse cu factor de protecție solară de fiecare dată când ne expunem la soare. Rolul cremelor cu SPF este tocmai acela de a apăra pielea de efectele nocive ale factorilor de mediu, indiferent de sezon.

Expunerea la radiațiile ultraviolete și bronzul obținut natural sau la solar duc la scăderea producției de colagen endogen. Ideal ar fi să limităm cât mai mult posibil expunerea la soare, să folosim o cremă care să ofere protecție atât UVA, cât și UVB, să evităm expunerea la orele amiezii și, bineînțeles, să ne hidratăm corespunzător.

Radiațiile din spectrul razelor solare au o influență nefastă asupra procesului de îmbătrânire și scădere a colagenului. Expunându-ne la soare fără măsură, fibrele de colagen se subțiază, pot apărea petele pigmentare și crește riscul de cancer de piele. Prin urmare, mai ales după vârsta de 35 de ani, este necesar să aplicăm creme hidratante care stimulează producția de colagen la nivelul pielii și să aplicăm produse cu factor de protecție solară.

Beneficiile colagenului pentru piele, păr, unghii și articulații

Pielea este cel mai mare organ al corpului, iar aproximativ 75% din suprafața sa uscată este reprezentată de colagen, care îi conferă rezistență, elasticitate și frumusețe.

Administrarea de suplimente alimentare care conțin colagen vine cu o serie de beneficii pentru sănătatea pielii, părului și a unghiilor. Iată care sunt cele mai importante dintre acestea:

  • reducerea ridurilor și a liniilor fine
  • creșterea gradului de hidratare
  • prevenirea și diminuarea celulitei
  • reducerea petelor pigmentare de pe față și mâini
  • întărirea unghiilor și a firului de păr și stimularea creșterii acestora

În plus, pe lângă numeroasele beneficii pentru frumusețe, colagenul se poate dovedi de un real folos pentru redarea mobilității și a flexibilității articulațiilor. Ajută la păstrarea integrității cartilajelor articulare și la ameliorarea bolilor reumatice, precum artroza și artrita, prin menținerea elasticității vaselor sangvine. Colagenul protejează oasele și articulațiile, ajută la refacerea mai rapidă a țesuturilor și conferă pielii fermitate și strălucire.

Efectul anti-aging al colagenului

În jurul vârstei de 35-40 de ani, carența de colagen își face simțită prezența și ne putem confrunta cu lipsă de energie, oboseală, reducerea tonusului muscular, articulații dureroase și inflamate, circulație periferică deficitară și diverse probleme ale pielii, precum ridurile, petele pigmentare și celulita.

Studiile efectuate până în prezent au demonstrat că suplimentele orale cu colagen, în special cele cu peptide de colagen hidrolizat, pot ajuta la încetinirea procesului de îmbătrânire a pielii. S-a arătat că peptidele de colagen hidrolizat au ajutat fibroblastele pielii în procesele de regenerare.

Un alt rezultat al studiilor a fost acela că femeile care au consumat zilnic o băutură cu un supliment de colagen timp de trei luni au observat o hidratare mai bună a pielii, precum și o reducere a adâncimii ridurilor, în comparație cu grupul de control, care nu consumase colagen. În plus, s-a constatat că administrarea de colagen hidrolizat ameliorează și căderea părului, fenomen cu care se confruntă ambele sexe odată cu înaintarea în vârstă. Numărul firelor de păr pierdute este redus, iar firul capătă densitate și un aspect sănătos.

Efectul anti-aging și de reducere a ridurilor pe care îl au suplimentele care conțin colagen a fost pus pe seama capacității lor de a stimula organismul să creeze propriul colagen și alte proteine cu rol benefic pentru piele, cum sunt elastina și fibrina.

Pentru a încetini procesul de îmbătrânire a pielii și articulațiilor, putem susține producția de colagen endogen prin consumul anumitor alimente, precum șorici, piele de pui, carne de vită, pește, alimente bogate în vitamina C, citrice, broccoli, ardei gras, pătrunjel. De ajutor este și consumul de antioxidanți (avocado, ceai verde, ginseng) și de alimente bogate în vitamina A (morcovi, roșii, cartofi dulci), siliciu (cereale integrale) sau omega 3 (pește, nuci, alune). Alimentele care conțin gelatină (supe de oase, piftie) reprezintă o sursă bună de colagen, gelatina fiind o substanță proteică derivată din colagen.

Deși scăderea producției de colagen din cauza vârstei nu poate fi oprită în totalitate, partea bună este că putem încetini acest proces prin consumul anumitor nutrienți, atât prin alimentație, cât și prin administrarea de suplimente alimentare precum cele de mai jos.

Vitamina C stimulează producția de colagen

Una dintre cele mai cunoscute vitamine, vitamina C nu poate fi produsă de către organismul nostru, însă are un rol important într-o mulțime de procese interne. Este un antioxidant puternic, mai exact curăță corpul de radicalii liberi și de daunele pe care aceștia le produc la nivel celular. Protejează celulele de stresul oxidativ produs de factorii de mediu, precum poluarea, radiațiile, fumul de țigară, ajutând astfel la netezirea și la luminozitatea pielii chiar din interior.

Vitamina C stimulează creșterea producției de colagen, prin activarea genei de ADN responsabilă cu acest lucru. Cu ajutorul vitaminei C, colagenul ajută celulele pielii să se regenereze, ceea ce face ca pielea să se mențină fină, netedă și fermă pentru mai mult timp. Este esențială și pentru sinteza acidului hialuronic, un alt ingredient de bază pentru sănătatea și hidratarea pielii și articulațiilor. Putem susține nivelul de vitamina C prin consumul de citrice, ardei roșu, broccoli, căpșune, kiwi, papaya sau prin administrarea de suplimente alimentare cu concentrații ridicate, în special cele îmbogățite cu bioflavonoide, citrice sau resveratrol.

Acidul hialuronic susține hidratatea și producția de colagen

Acidul hialuronic, substanță care are capacitatea de a reține până la 1.000 de ori greutatea sa în apă, ajută de asemenea la creșterea producției de colagen din corpul uman. Acesta este o componentă naturală a organismului, pe care o putem suplimenta prin consumul de alimente bogate în aminoacizi, cum sunt fasolea verde, legumele rădăcinoase sau soia. Acidul hialuronic are drept funcție principală hidratarea pielii, ajutând în mod vizibil la redarea luminozității și sănătății tenului și la reducerea ridurilor fine. Acționează sinergic împreună cu colagenul pentru lubrifierea articulațiilor, mai ales la nivelul genunchilor și șoldurilor. Adăugarea de acid hialuronic în dieta zilnică, prin alimente și suplimente, poate stimula destul de rapid creșterea nivelului de colagen, ducând la diminuarea durerii și rigidității articulațiilor, pe lângă beneficiile de la nivelul pielii, părului și unghiilor.

Colagenul are multiple roluri în organism și puternic efect anti-îmbătrânire, iar studiile realizate și rezultatele obținute de cei care au consumat suplimente alimentare cu colagen au dovedit că este atât ,,prietenul” pielii, părului și al unghiilor, cât și al articulațiilor. Prin urmare, ce părere ai despre produsele cu colagen și beneficiile aduse de acestea? Începe și tu o cură de colagen!

Etichete articol:
Articolul anterior
9 beneficii ale colagenului pentru sănătate
Articolul următor
Produsele cu colagen în rutina zilnică

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
FrumusețeNutriție

Te-ar putea interesa și: