Frumusețe, Sănătate

Expunerea la soare: Cum ne protejăm?

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute

Știați că bronzul reprezintă practic o reacție de apărare a organismului împotriva efectelor nocive ale radiațiilor ultraviolete (UV) emise de soare? Veți spune poate că pielea bronzată este foarte frumoasă. Adevărat, și mie îmi place! Dar bronzul este un semn al deteriorării pielii și nu prea există „bronz sănătos“.

Vezi toate articolele despre:
alergiianti-agingfrumusețeprotecție solară

Să nu uităm că expunerea la soare, fără o protecție solară corect făcută, poate duce la apariția arsurilor solare, arsuri care se cumulează în timp o dată cu trecerea anilor și care pot duce la apariția cancerului de piele.

Expunere repetată la soare = alunițe, pistrui, pete, riduri

În urma expunerilor repetate la soare pot apărea alunițe și pistrui, pete pigmentare, riduri, pielea își pierde din elasticitate mai ușor, mai repede și deci îmbătrânește. De aceea, bine ar fi să încercăm să ne ferim de radiațiile ultraviolete, în intervalul de timp 10:00-16:00, să folosim o cremă cu factor de protecție.

Tenul sensibil și cel alergic necesită o atenție deosebită și, în același timp, delicată. Expunerea la soare trebuie limitată și doar în momentele zilei în care radiația solară este diminuată. Trebuie folosită o gamă de produse special concepute pentru tenul sensibil, cu efecte calmante și antialergice, fără uleiuri esențiale, parfumuri, filtre chimice, tocmai pentru a evita sensibilizarea tenului în momentul expunerii la soare, cu SPF ridicat 50+ și filtru mineral anti-UVA și UVB.

Tenul uscat, cel mai sensibil la acțiunea razelor UV

Pentru tenul uscat, expunerea la soare va accentua deshidratarea, senzația de usturime și descuamarea. Tenul uscat este cel mai sensibil la acțiunea razelor UV, de aceea vara trebuie folosite creme nutritive, intens hidratante, iar pentru protecție solară, folosim un produs cu SPF minim 30+.

Se pare că soarele nu face bine nici coșurilor! Chiar dacă suntem, de exemplu, la mare, facem plajă, ne bronzăm și ni se pare că fața noastră arată mai bine și am scăpat de coșuri, odată ajunși acasă, constatăm că în câteva zile, coșurile reapar. Soarele, de fapt, a stimulat glandele sebacee din piele să producă mai mult sebum, grăsimea naturală a pielii care va sufoca practic porii, favorizând astfel apariția unei explozii de coșuri.

Ce este alergia la soare?

În plus, dacă pielea se înroșește, se inflamează și apar bubițe pruriginoase în urma expunerii prelungite și neprotejate la soare, s-ar putea să fie vorba despre o alergie la soare, de care suferă aproximativ o cincime din populație. În cazul acestor alergii solare, cel mai bine ne ajută prevenția! Adică ar trebui să folosim creme cu factor înalt de protecție anti-UVA și UVB, aplicate la fiecare 2-3 ore, atunci când stăm la plajă.

Din cauza expunerilor prelungite la soare pot apărea și alunițele, ca un mecanism de protecție al organismului. Însă apariția alunițelor poate fi influențată și de factorii ereditari, genetici. Cele mai multe alunițe nu sunt periculoase, dar dacă apar modificări de formă, de culoare, dacă alunițele provoacă mâncărime sau durere, atunci ar fi bine să mergem la un consult la medicul dermatolog.

Cu alunițele la control, la finalul verii

Ideal ar fi ca, după fiecare vară care a trecut și în care am stat la plajă, să mergem cu alunițele la control, la medicul dermatolog. Odată apărute, alunițele trebuie urmărite periodic. Există riscul ca unele dintre ele să fie cu potențial de transformare în melanom, cel mai agresiv cancer de piele.

În concluzie, o aluniță veche care se modifică trebuie să ne trimită urgent la doctor, dar și o aluniță nouă care crește repede.

Etichete articol:
alergiianti-agingfrumusețeprotecție solară
Articolul anterior
Mușcătura de căpușă: Cum previi? Cum tratezi? – Video
Articolul următor
Protecția solară a copiilor

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
FrumusețeSănătate

Te-ar putea interesa și: