Frumusețe

Tu știi ce conțin cosmeticele pe care le pui zilnic pe piele?

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 4 minute
Vezi toate articolele despre:
cosmeticefemeifrumusețeîngrijirea pieliimenopauzăSănătatea femeii

De câte ori te gândești că atunci când folosești gel de duș, loțiune de corp, deodorant… îți aplici pe piele zeci de substanțe chimice? Ai avut vreodată curiozitatea să citești lista de ingrediente a unui șampon sau balsam de păr? Știi că lacurile de unghii conțin formaldehidă, substanță inclusă în clasa cancerigenelor, deghizată sub diverse denumiri? Ceea ce vei afla în continuare te va pune pe gânduri și sigur vei acorda mai multă atenție alegerii produselor de îngrijire.

Ritualul de frumusețe, plătit cu prețul sănătății?

Statisticile arată că femeile folosesc, în medie, 12 produse de îngrijire personală și cosmetice pe zi, care conțin aproximativ 168 de chimicale diferite, potrivit Environmental Working Group (EWG), o organizație non-guvernamentală din SUA. Deși bărbații folosesc mai puține produse cosmetice, totuși ei sunt expuși la circa 85 de chimicale, mai arată raportul. Mai mult decât atât, la adolescenții incluși în studiu au fost depistați 16 perturbatori endocrini, din gama parabenilor și ftalaților, substanțe implicate în apariția unor tulburări hormonale precum pubertatea precoce, sindromul ovarelor polichistice. În condițiile în care expunerea la aceste chimicale este de lungă durată, uneori începând din adolescență în cazul femeilor, autorii trag un semnal de alarmă cu privire la lipsa reglemntărilor în domeniul industriei cosmetice.

Aproape 13.000 de substanțe chimice sunt utilizate în industria cosmetică din SUA, și doar 10% dintre acestea au fost testate pentru siguranță. Produsele cosmetice pot ajunge pe piață fără aprobare din partea Food and Drug Administration (FDA) – autoritatea americană de reglementare a alimementelor și medicamentelor. Numai după ce un produs se dovedește a fi dăunător sau neconform, FDA poate lua măsuri de reglementare. Aceeași situație controversată poate fi regăsită și în Europa, inclusiv în România. Deși, conform legislației europene, există o listă cu ingredientele și substanțele interzise în compoziția produselor cosmetice, acestea nu sunt testate înainte de comercializare, ci aprobarea se acordă pe baza unei notificări. Companiile producătoare sunt responsabile în legătură cu siguranța produselor, iar autoritățile sanitare intervin doar în cazul în care apar nereguli semnalate de consumatori.

Ce chimicale ascund cosmeticele?

Un alt studiu EWG, din anul 2000, în care au fost analizate 37 de lacuri de unghii provenind de la 22 de companii, a scos la iveală că aceste produse conțin dibutil-ftalat (DBP). Testele pe animale au arătat că DBP cauzează infertilitate și malformații congenitale. Un alt studiu al Centrului American pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) a arătat că dintre cele 289 de persoane testate, toate aveau DBP în corp. Mai grav, această substanță chimică, asociată cu malformații congenitale la animale, a fost descoperită la cele mai înalte niveluri la femeile de vârstă fertilă.

Într-un alt raport privind metalele ascunse în produsele de machiaj, organizația Environmental Defense (Canada) a testat 49 de produse (fond de ten, pudră, blush, mascara, farduri de pleoape, tușuri, rujuri). Rezultatele: 96% conțineau plumb, 90% – bariu, 51% – cadmiu, 20% – arsenic.

Parabenii, chimicale aflate în general în deodorante, loțiuni, produse pentru păr, creme, sunt unele dintre cele mai periculoase pentru sănătatea femeilor. Parabenii mimează acțiunea hormonului feminin estrogen, implicat în dezvoltarea tumorilor mamare. Un studiu publicat în 2012 sugerează că parabenii din deodorante și alte cosmetice cresc riscul cancerului de sân. Concentrații crescute de parabeni au fost descoperite în tumorile din zonele situate spre axile, acolo unde sunt aplicate de obicei deodorantele.

Sodium lauril-sulfat (SLS) este denumirea unui surfactant, un detergent și emulsifiant folosit în mii de produse cosmetice, dar și în produsele de curățenie. SLS este prezent în aproape toate șampoanele, vopsele de păr, paste de dinți, geluri de duș, săpunuri, detergenți de rufe. Problema acestui compus chimic este procesul de fabricare, care duce la contaminarea cu dioxan, un produs secundar cancerigen.
Ftalații sunt ingrediente din plastic, asociate cu malformații congenitale la nivelul aparatului reproducător și dezechilibre hormonale. Ftalații sunt de multe ori ascunși pe etichetele șampoanelor sub termenul generic de „parfum”.

Toluenul, derivat din petrol, poate fi găsit în cele mai multe arome sintetice și în lacurile de unghii. Expunerea cronică la toluen duce la anemie, vătămarea ficatului sau rinichilor și chiar poate afecta dezvoltarea normală a fătului.

Conservanții din categoria metilzotiazolinonelor (MIT), utilizați în cosmetice pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor, pot avea efecte nocive asupra sistemului nervos.

Menopauza precoce și chimicalele din cosmetice

Iată încă o dovadă a pericolului pe care îl reprezintă substanțele chimice din produsele de îngrijire pentru sănătatea femeilor. Într-un studiu la care au participat peste 31.000 de femei din SUA, cercetătorii au analizat, prin teste de sânge și urină, nivelurile a peste 111 substanțe chimice întâlnite în materiale plastice, produse de îngrijire, articole de uz casnic. Testele au inclus următoarele chimicale: dioxină, furani, ftalați, bisfenoli, surfactanți, derivați fenolici, hidrocarburi, fitoestrogeni, pesticide.

Femeile în cazul cărora au fost descoperite cele mai ridicate niveluri de substanțe chimice au experimentat menopauza cu 2-4 ani mai devreme decât celelalte. Pesticidele, furanii, bisfenolii și ftalații au fost semnificativ asociați cu menopauza precoce, ceea ce sugerează influența lor negativă asupra funcției ovariene. Multe dintre substanțele chimice menționate în studiu au fost deja legate de alte riscuri pentru sănătate, inclusiv cancer, sindrom metabolic, pubertate precoce.

Autorul principal al studiului, prof. Amber Cooper, de la Universitatea din Washington, a declarat: „Substanțele chimice asociate cu menopauza precoce pot duce la o scădere a funcției ovariene, iar rezultatele noastre arată că acest lucru ar trebui să constituie o preocupare majoră pentru societate. Menopauza precoce poate afecta calitatea vieții femeilor, având implicații profunde asupra fertilității și sănătății”.

Sfaturi pentru a evita cosmeticele periculoase

Environmental Working Group a emis o serie de recomandări pentru a ajuta populația să opteze pentru produse de îngrijire personală sigure:

  • Dacă doriți să evitați ingredientele toxice, alegeți produse cu etichete pe care se află mențiunea „100% organic”. Atenție la produsele pe care se menționează „natural”! Pot conține substanțe chimice dăunătoare.
  • Obișnuiți-vă să utilizați produse „home made”. Spre exemplu, ca mască de păr puteți folosi ulei de cocos, combinat cu o picătură de ulei esențial de portocale.
  • Folosește produse de îngrijire cu ingrediente cât mai puține.
  • Citește mereu eticheta și încearcă să reții și să eviți următorii compuși toxici: Parabens, BHA, Fragrance/Parfum, Formaldehyde, Methylisothiazolinone, Methylchloroisothiazolinone, Resorcinol, PEG, Ceteareth.

Tu cum îți alegi produsele cosmetice? Obișnuiești să citești eticheta acestora? Lasă-ne mesajul tău!

Surse:

  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12842765
  • sciencedaily.com/releases/2015/01/150128141417.htm
  • onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/jat.1786/abstract
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25629726
  • articles.mercola.com/sites/articles/archive/2015/05/13/toxic-chemicals-cosmetics.aspx

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
cosmeticefemeifrumusețeîngrijirea pieliimenopauzăSănătatea femeii
Articolul anterior
Uleiul de cocos: 20 de indicații și utilizări benefice
Articolul următor
De ce apare sensibilitatea la soare?


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria: Frumusețe

Te-ar putea interesa și: