Transplantul de materii fecale este folosit ca metodă terapeutică din anul 2004. Tehnica a fost dezvoltată de dr. Thomas J. Borody din Sidney, Australia, ca o metodă terapeutică alternativă împotriva colitei cauzate de o infecţie cu bacteria Clostridium difficile. Această infecţie beneficiază în mod normal de terapie antibiotică, însă în multe cazuri apar complicaţii care pot duce la un tratament chirurgical.
Despre metoda transplantului s-a vorbit pentru prima dată în anul 1958 de către un medic australian, care a avut ideea de a administra pacienţilor clisme cu materii fecale provenite de la persoane sănătoase pentru repopularea intestinului cu bacterii benefice de tipul Lactobacilus acidophilus şi Bifidobacterium bifidus.
Ce presupune transplantul de materii fecale?
Procedura presupune înlocuirea florei bacteriene din intestinul persoanei bolnave cu altă floră bacteriană provenită din materiile fecale ale unei persoane sănătoase, de preferinţă o rudă apropiată sau prieten, dar nu o persoană cu care pacientul locuieşte, presupunându-se că poate suferi aceleaşi dezechilibre ale florei. Donatorul este investigat pentru a exclude prezenţa unei eventuale infecţii, viroze, parazitoze, virusuri hepatice, HIV sau altor populaţii bacteriene conform unui protocol bine stabilit. După ce au fost prelevate, materiile fecale sunt omogenizate şi mixate cu ser fiziologic steril pentru a le spori fluiditatea şi spoi sunt administrate pacientului prin colonoscop, clismă sau pe tub nazo-jejunal, ocolind stomacul (din cauza acidităţii existente în stomac, populaţia bacteriană ar fi distrusă).
Prin intermediul acestei proceduri se poate restabili echilibrul microflorei intestinale, conform medicilor Colegiului American de Gastroenterologie din Washington. Terapia se realizează în medie în 5-10 şedinţe de tratament. Tehnica este benefică pentru restabilirea echilibrului între bacteriile de fermentaţie şi cele de putrefacţie, ştiut fiind faptul că depăşirea procentului de 15% a bacteriilor de putrefacţie generează o serie de dezechilibre la nivelul colonului cu predispoziţie la apariţia infecţiilor. Aceste infecţii sunt numeroase în ţările dezvoltate, în Anglia înregistrându-se anual peste 36.000 cazuri, iar în SUA, aproximativ 500.000 anual.
În statul New York, o echipă de medici de la Spitalul Montefiore a arătat că rata de succes a pacienţilor trataţi pentru sindrom diareic a fost de 91% după doar câteva zile de tratament, transplantul fiind eficient şi bine tolerat de organism. Această metodă a înregistrat o serie de succese şi în cazul tratării multiplelor cazuri de constipaţie, diaree provocată de infecţii cu bacterii periculoase care nu răspund la antibioterapia obişnuită (Clostridium difficile).
O altă afecţiune care a avut rezultate în urma transplantului de materii fecale a fost boala Parkinson, pacienţii observând o ameliorare semnificativă a simptomelor, acest lucru sugerând că multiple afecţiuni îşi pot avea etiologia la nivel intestinal.
În ce cazuri se poate folosi transplantul de materii fecale?
• consumul excesiv de antibiotice, în special cele cu administrare orală, cu apariţia colitei de antibiotice;
• boli inflamatorii intestinale grave, dintre acestea cele mai bune rezultate înregistrându-se în cazul rectocolitei ulcerohemoragice, dar şi în cazul bolii Crohn sau a colitei pseudomembranoase;
• medicaţia anticanceroasă (citostatice);
• excesul de laxative;
• infecţii cu germeni microbieni care nu există în mod normal în tractul digestiv, germenii provenind din apă sau alimente;
• alimentaţie prelungită pe cale venoasă (perfuzii) – această alimentaţie nu asigură hrană pentru flora intestinală ducând în timp relativ scurt la distrugerea acesteia;
• scăderea acidităţii sucului gastric;
• modificări de tranzit intestinal (diaree sau constipaţie excesivă);
• imunodeficienţe, în special deficit de imunoglobulina A (factor local important în apărarea mucoaselor), SIDA, tratament cortizonic;
• intervenţii chirurgicale la nivel digestiv care pot modifica traseul normal al alimentelor, excluzând anumite regiuni ale tubului digestiv (colecistectomia, rezecții intestinale sau gastrice);
• consum excesiv de alimente conservate chimic (conserve);
• stări de anxietate sau depresie ce modifică tranzitul intestinal, anxietatea accelerează tranzitul ducând la diaree, iar depresia îl prelungeşte ducând la constipaţie.
Dacă diareea cronică poate duce mai devreme sau mai târziu la privarea organismului de nutrienţii necesari (proteine, vitamine, minerale), nici constipaţia nu reprezintă o situaţie mai benignă. Atât tranzitul intestinal prea accelerat, cu eliminarea frecventă a peste 3 scaune pe zi, cât şi tranzitul întârziat, cu mai puţin de 3 scaune pe saptămână, semnifică, de obicei, existenţa unor probleme digestive sau a unor probleme de altă natură.
Un tranzit intestinal încetinit produce atât lezarea mucoasei colonului (diverticuloză, diverticulită) cât şi reabsorbţia toxinelor datorate materiilor fecale stagnante la acest nivel, apărând starea de autointoxicare a organismului. Această stare de toxicitate afectează flora bacteriană a colonului ducând la exacerbarea florei de putrefacţie, întreţinând astfel cercul vicios al dezechilibrelor funcţionale şi ducând la predispoziţie pentru dezechilibre organice (rectocolita ulcero-hemoragică, boala Crohn etc.).
