Curiozități, Remedii naturale

Canabisul, un tratament promițător pentru boli grave?

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 4 minute
Vezi toate articolele despre:
canabis medicinalplante adaptogeneremedii din planteRemedii naturaleterapii naturiste

Epilepsie, cancer, scleroză multiplă… sunt diagnostice care dau fiori numai la auzul lor. Confruntarea directă cu aceste boli este dramatică atât pentru pacienți, cât și pentru familiile lor. Mulți sunt dispuși să încerce tratamente noi, dar controversate sau neaprobate în unele țări. În această categorie este inclus și canabisul medicinal. Deși reprezintă unul dintre cele mai promițătoare medicamente la ora actuală, terapia cu canabis nu este încă utilizată pe scară largă în medicină. Motivul? Sunt necesare mai multe studii clinice, iar regulile necesare pentru desfășurarea acestora sunt atât de stricte încât cercetătorilor le este foarte greu să obțină aprobări.

Terapia cu canabis în lume

În Europa, marijuana medicinală este legalizată și se utilizează în practica medicală curentă din Olanda, Finlanda, Germania, Austria, Cehia, Italia, Portugalia, Spania, Elveția (doar 4 cantoane). În România, deși legislația a dat undă verde pentru folosirea marijuanei în scop medicinal, medicamentele pe bază de canabis nu sunt disponibile în țara noastră fiindcă niciun furnizor nu a cerut aprobare de punere pe piață a unui astfel de produs. În SUA, la nivel federal, utilizarea canabisului este interzisă. Însă, la nivel de stat, legea permite terapia cu canabis în 23 de state și capitala Washington DC.

Ce conțin medicamentele din canabis?

Termenii „marijuana” și „canabis” se referă la planta Cannabis sativa (cânepa) și produsele derivate din aceasta. Canabidiol (CBD) și tetrahidrocanabidiol (THC) sunt compuși chimici găsiți în planta de canabis care sunt responsabili de acțiunea medicinală. THC este substanța psihoactivă din canabis, responsabilă de efectele psihogene ale plantei, iar CBD – cea non-psihoactivă, care nu produce reacțiile fiziologice pe care le exercită THC. Aceste substanțe chimice și altele înrudite fac parte din familia canabinoizilor. Medicamentele cu canabis utilizate în practica medicală au indicații diferite în funcție de raportul dintre compuși. Cele cu conținut mai ridicat de THC sunt utilizate de obicei în managementul durerii. În epilepsie au dat rezultate preparatele cu conținut crescut de canabidiol.

Cum acționează canabisul la nivelul creierului?

În creier există receptori de canabinoizi, care controlează aspecte precum intensitatea durerii, foamea, somnul, starea psihică, reglarea centrală a funcțiilor motorii, starea de greață și vărsături, presiunea intraoculară, memoria, neuroprotecția, dezvoltarea tumorală, motilitatea gastro-intestinală. Potrivit unui amplu studiu publicat în Pharmacological Reviews (2006), oamenii de știință au identificat că organismul nostru secretă o serie de canabinoizi endogeni, numiți endocanabinoizi, care împreună cu receptorii din creier alcătuiesc un sistem complex implicat în reglarea funcțiilor enumerate mai sus. Modularea activității sistemului endocanabinoid prin crearea unor tratamente pe bază de canabis reprezintă una dintre cele mai promițătoare terapii la ora actuală.

Studiile în acest domeniu sunt cât se poate de interesante. O cercetare realizată la Universitatea din Liverpool, publicată în Behavioural Pharmacology (2005), identifică un tip specific de receptori de canabinoizi, numiți CB1, care sunt implicați în stimularea apetitului și a comportamentului alimentar. Acest efect este responsabil pentru apariția dependenței de snacks-uri și a acelui obicei de a ronțăi între mese. Acesta este și motivul pentru care consumul de canabis poate fi folosit medical pentru a crește pofta de mâncare în cazul pacienților afectați de chimioterapie sau SIDA, ajutându-i de asemenea la reducerea stărilor de greață și vărsături. Tot datorită efectului de stimulare a apetitului, canabisul ar putea fi utilizat pentru a trata anorexia indusă de îmbătrânire în cazul vârstnicilor, în special pentru cei cu boala Alzheimer, potrivit International Journal of Geriatric Psychiatry. În plus, canabinoizii pot fi în măsură să încetinească procesul degenerativ în boala Alzheimer prin prevenirea inflamației induse prin depunerea plăcilor amiloide.

Receptorii de canabinoizi s-au dovedit extrem de activi în controlul durerii cronice și al spasticității. Mulți pacienți cu scleroză multiplă care au utilizat tratamentul cu canabis au raportat o reducere semnificativă a simptomelor, cum ar fi spasticitatea musculară, dureri la nivelul extremităților, tremor, disfuncții intestinale. Studii pe această temă au fost publicate European Neurology, publicație de referință în domeniul neurologiei.

Boli ce pot fi tratate cu ajutorul canabisului

Sindromul de stres post-traumatic. Persoanele care suferă de stres post-traumatic pot beneficia de efectele unui medicament pe bază de canabis aprobat pentru tratamentul anorexiei și senzației de greață în rândul pacienților cu cancer sau SIDA. Acest tratament favorizează încetarea sau reducerea intensității coșmarurilor pe care le au pacienții cu tulburări de stres post-traumatic. Potrivit Journal of Psychoactive Drugs, New Mexico a fost primul stat unde s-a permis utilizarea canabisului medicinal pentru a trata sindromul de stres post-traumatic, după ce un studiu a relevat o reducere cu 75% a simptomelor în rândul participanților cu această tulburare.

Cancer. Persoanele cu cancer și cele cu SIDA sunt cele două categorii de pacienți pentru care terapia cu canabis poate fi utilizată cel mai frecvent. În SUA, potrivit National Cancer Institute, sunt două medicamente pe bază de canabis aprobate pentru a trata anorexia, cașexia, greața, vărsăturile. Mai nou, cercetările au descoperit că tratamentul cu canabis ar putea ataca direct celulele canceroase. Canabinoizii inhibă dezvoltarea celulelor canceroase și chiar induc moartea acestora, fără a afecta celulele sănătoase din jur.

Scleroza multiplă. Canabisul poate oferi ajutor pentru mai multe simptome ale sclerozei multiple, dar cele mai încurajatoare rezultate se referă la spasticitate. Pacienții cu scleroză multiplă întâmpină mari probleme din cauza spasticității: articulații rigide, contracții musculare involuntare, tulburări de echilibru. Studiile pe animale, dar și cele clinice au arătat că administrarea unui extract din canabis, ce conține atât THC, cât și CBD, permite reducerea numărului și severității episoadelor spastice.

Epilepsie. Canabisul este utilizat empiric, ca plantă medicinală, de mii de ani în tratamentul epilepsiei. În ultimul timp însă a fost analizată această variantă terapeutică din punct de vedere al siguranței și eficienței, iar cele mai recente cercetări, publicate în prestigioasa revistă The Lancet, s-au concentrat asupra utilizării canabisului pentru copii cu forme de epilepsie rezistentă la tratamentele actuale. Oricum, efectele secundare ale medicamentelor antiepileptice pot fi foarte dure pentru copii și tineri, de aceea un număr tot mai mare de părinți sunt interesați de soluții alternative sigure și mult mai ușor de tolerat. În momentul de față este în plină derulare un test clinic, efectuat în premieră mondială în Australia și condus de oameni de știință din Melbourne, în cadrul căruia 180 de persoane vor primi un produs pe bază de canabis ce se administrează pe cale inhalatorie. Cercetătorii vor să afle dacă acesta este mai eficient în reducerea crizelor decât administrarea medicamentului pe cale orală.

Tu ai auzit până acum despre tratamentele cu canabis? Ce părere ai despre potențialul terapeutic al acestor metode de tratament?

Surse:

  • drugabuse.gov/publications/drugfacts/marijuana-medicine
  • projectcbd.org/what-cbd
  • ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2241751/
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9309469
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9252798
  • tandfonline.com/doi/abs/10.1080/02791072.2013.873843
  • cancer.gov/about-cancer/treatment/cam/hp/cannabis-pdq#link/_73_toc
  • thelancet.com/journals/laneur/article/PIIS1474-4422(15)00379-8/abstract

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
canabis medicinalplante adaptogeneremedii din planteRemedii naturaleterapii naturiste
Articolul anterior
De ce devenim cărunți, mai devreme sau mai târziu?
Articolul următor
De ce apare sensibilitatea la soare?


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
CuriozitățiRemedii naturale

Te-ar putea interesa și: