Imunitate, Medicină funcțională

Zinc, Vitamina D, probiotice pentru imunitate în călătorie

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute
Vezi toate articolele despre:
bacterii beneficeimunitateimunitate copiimicrobiomprobioticevitamina Dzinc

Mulți oameni se îngrijorează atunci când trebuie să plece într-o călătorie. Unii tind să se îngrijească excesiv, alții pot deveni nepăsători. Însă e normal să te pregătești pentru o călătorie și e normal să îți ajuți și organismul să facă față provocărilor ce pot apărea în călătorie. În timpul călătoriilor, organismul este expus unei mari varietăți de agenți patogeni, inclusiv bacterii și virusuri, care te pot afecta în multiple feluri. De aceea, cel mai bine este ca în perioada premergătoare călătoriei tale să lucrezi proactiv la stimularea sistemului imunitar cu ajutorul zincului, vitaminei D, probioticelor și nutrienților de protejare a ADN-ului.

Luptă împotriva „invadatorilor“ cu zinc și vitamina D

Studiile arată că vitamina D are un rol important în reglarea sistemului imunitar, putând reduce riscul de contactare a infecțiilor bacteriene și virale. Pentru o sănătate optimă, nivelurile sangvine de vitamina D ar trebui menținute în jurul valorii de 50-80 ng/ml. Dacă nu te situezi în acest interval sau dacă îți dorești să menții o valoare optimă, poți lua în considerare suplimentele cu cel puțin 5000 UI de vitamina D zilnic.
În ceea ce privește zincul, e posibil să-l ai inclus în multivitamine, însă e suficient pentru sistemul imunitar? O cantitate suplimentară de 20-50 mg de zinc te poate scoate din multe situații neplăcute. Calitatea aerului, poluanții locali, gurile de aerisire ale hotelurilor pot crește expunerea la agenții patogeni și pot contribui la creșterea riscului de a dezvolta o infecție. Zincul are, de asemenea, proprietăți antivirale care pot împiedica rinovirusurile să afecteze celulele din cavitatea nazală.

Bacteriile care lucrează în favoarea ta

Probioticele sunt bacterii benefice ce se găsesc în cantități mici în unele alimente, precum iaurt sau murături. Aceste bacterii pot popula intestinul, oferind o gamă largă de beneficii pentru sănătate, inclusiv pentru sistemul imunitar. Având peste 70% dintre funcțiile sistemului imunitar bazate pe integritatea florei intestinale, este esențial să-ți asiguri echilibrul bacteriilor din intestin. Suplimentele cu probiotice de calitate sunt o modalitate foarte bună de a menține flora intestinală sănătoasă în timpul călătoriilor. După cum se știe deja, flora intestinală nu influențează doar sistemul imunitar, ci și creierul tău. Te confrunți cu stări de anxietate în călătorie? Anumite tulpini (cum ar fi Lactobacillus helveticus R0052 și Bifidobacterium longum R0175) s-au dovedit a fi eficiente în reducerea stresului și inducerea stării de relaxare.

Protejează-ți ADN-ul!

Știați că avioanele ne expun la radiații comparabile cu razele X? De fapt, un zbor de la New York la Los Angeles te expune la aproximativ aceeași cantitate de radiații ca și cum ai efectua opt radiografii dentare. Aceste expuneri repetate pot interacționa cu țesuturile tale și pot perturba structura celulelor ADN. Un amestec de nutrienți pentru protejarea ADN-ului, care să includă pudră de spirulină organică, extract de balsam de lămâie și ginkgo biloba, poate ajuta la stimularea sistemului natural de apărare a organismului și poate lucra ca scut pentru structurile celulare. Melatonina are, de asemenea, proprietăți antioxidante puternice, proprietăți de protejare a ADN-ul și de stimulare a înmulțirii celulelor sănătoase.
Așadar, fie că este vorba de afaceri, fie că are drept scop relaxarea, atunci când trebuie să mergi într-o călătorie nu uita să îți pregătești organismul. Tu ce metode folosești pentru a evita problemele și a te bucura din plin de o călătorie?

    Surse:

  • blog.lifeextension.com/2016/07/5-key-nutrients-for-healthy-travelling.html
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21242105
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21171208
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21328251
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10929163
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20803023
  • tandfonline.com/doi/abs/10.4161/gmic.2.4.16108
  • npr.org/sections/health-shots/2013/11/14/245183244/cosmic-rays-sound-scary-but-radiation-risk-on-a-flight-is-small
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20858648
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17711926
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11749812
  • ingentaconnect.com/content/asma/asem/2014/00000085/00000008/art00008
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16682846
  • ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22812159

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
bacterii beneficeimunitateimunitate copiimicrobiomprobioticevitamina Dzinc
Articolul anterior
Top remedii naturale cu care să combați răceala iarna asta
Articolul următor
Bacteriile din intestin, vinovate de oboseala cronică


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
ImunitateMedicină funcțională

Te-ar putea interesa și: