Curiozități, Sănătate

Boli care sunt scrise pe unghii

Autor:
1 comentariu
Timp citire aprox: 5 minute
Vezi toate articolele despre:
curiozitățipete unghiisănătate

Dincolo de aspectul estetic, unghiile sunt un important indicator al stării noastre de sănătate. Cu toate că mulți dintre noi consideră unghiile o parte nesemnificativă a corpului, ele pot reflecta probleme serioase de sănătate: de la boli cardiace, tulburări metabolice până la carențe nutriționale sau sensibilități ale sistemului imunitar.
Și tu ai observat pe unghii striații sau pete neobișnuite? Ori de la un timp unghiile tale și-au modificat culoarea? Descoperă ce trădează semnele care apar la un moment dat la nivelul unghiilor. Sunt indicii care nu ar trebui trecute cu vederea de niciun medic. Există chiar un proverb care spune că „povestea bolii tale este scrisă undeva pe corp”. Să vedem ce boli sunt scrise pe unghii.

Dar ce sunt unghiile?

Unghiile sunt anexe naturale ale pielii. Ca și părul, unghiile fac parte din familia fanerelor, formațiuni epidermice vizibile care prezintă o cheratinizare intensă și au rolul de a proteja organismul. La suprafață, unghia este formată din lama unghială și cuticulă. Sub lama unghială se află vase sangvine și nervi, iar la baza unghiei se află matricea aflată la originea dezvoltării unghiei. Matricea unghială conține mai multe straturi de celule care produc o proteină specială numită keratină. Când celulele produc cantitatea maximă de keratină, ele se întăresc și mor. Treptat, celulele înaintează la suprafața unghiei fiind împinse cumva de noile celule din matrice. Astfel se formează lama unghială. Unghiile cresc în permanență, cele de la picioare cu circa 1,5 mm pe lună, iar cele de la mâini, de două ori mai rapid.

Unghii fragile

Dacă unghiile se exfoliază și se rup ușor înseamnă că organismul duce lipsă de vitamine și minerale, în special vitamina A, complexul B, zinc, magneziu, calciu. Alimentația dezechilibrată, tulburările digestive conduc, printre altele, la subțierea și ruperea unghiilor. Există însă și unele boli grave care se asociază cu exfolierea unghiilor, cum ar fi hipotiroidismul (boala Hashimoto), diabetul, cancerul de plămâni, mielomul multiplu.

Unghii ondulate

Unghiile vălurite pot fi rezultatul unor traumatisme repetate (împingerea cuticulelor cu un obiect metalic) sau al unei afecțiuni locale de tipul eczemei. Însă în aceste cazuri este afectată o singură unghie sau doar câteva. Dacă șanțurile transversale sunt prezente pe toate unghiile, acest lucru se poate întâmpla după o infecție febrilă severă sau după instalarea unei boli sistemice grave. Un asemenea stres puternic întrerupe temporar creșterea normală a unghiei. Liniile orizontale apar și la pacienții care au făcut chimioterapie, dar pot fi întâlnite și la alpiniștii care urcă pe Everest.

Striații pe unghii

Dungile fine, paralele, care se observă pe unele unghii scoase în relief, pot reflecta scăderea imunității, hipotiroidismul sau lipsa de fier. De asemenea, malabsorbția la nivelul intestinului (boala Crohn, celiachie, giardia, colită ulcerativă) determină un deficit de proteine. Fără cărămizile necesare consolidării, unghiile se slăbesc și dezvoltă striații. Acestea apar și la persoanele cu sindromul intestinului permeabil, alergii, intoleranțe alimentare, tot din cauza asimilării deficitare a nutrienților.

Unghii galbene

Unghia sănătoasă are o culoare roz, naturală. În momentul în care apar modificări de culoare înseamnă că sunt probleme. Fumatul, aplicarea frecventă a unui lac de unghii colorat sunt cele mai frecvente cauze ale îngălbenirii unghiei. În afara acestor cauze benigne, ar fi de luat în seamă apariția unei sinuzite sau a unei infecții pulmonare. De asemenea, persoanele care au diabet zaharat pot avea unghiile galbene. Dacă nu vă știți cu diabet și constatați că unghiile au căpătat o nuanță galbenă pentru o perioadă mai lungă de timp, este bine să vă verificați nivelul glicemiei.

Unghii închise la culoare

În afara unui hematom care apare în urma unei lovituri la nivelul unghiei, orice pată neagră trebuie investigată cu mare atenție de un medic dermatolog. Poate fi vorba despre melanom malign, un cancer de piele foarte agresiv, dar care poate fi tratat cu succes dacă este descoperit din vreme. Pe de altă parte, nuanța violet a unghiilor reprezintă un tip de cianoză care trădează o insuficiență circulatorie sau chiar insuficiență cardiacă, dar și alte probleme de sănătate legate de privarea de oxigen (emfizem pulmonar, pneumonie, astm, hemoglobină scăzută).

Știați că?
Persoanele care sunt supuse unei intervenții chirurgicale nu trebuie să aibă unghiile acoperite cu gel sau lac, astfel încât medicii să poată monitoriza saturația de oxigen în timpul operației.

Unghii roșiatice

Petele roșii pe unghii pot fi semnul unei boli cardiace, pulmonare sau renale. Când toată unghia devine roșie și umflată poate fi vorba despre o reacție alergică sau o infecție cu Candida. Această ciupercă se găsește în mod natural pe piele sau mucoase. Însă în cazul persoanelor care prin natura profesiei stau mult timp cu mâinile în umezeală, Candida proliferează masiv și se infiltrează sub cuticule, invadând unghia. Inflamația este destul de dureroasă și unghia începe să se macine puțin câte puțin. Este necesară o intervenție chirurgicală pentru eliminarea zonei atacate de Candida și aplicarea unui tratament antimicotic.

Pete albe pe unghii

Petele albe pe unghii sunt cele mai frecvente semne de pe unghii. Din fericire, sunt și cele mai inofensive. Pot semnala ușoare deficite nutriționale sau microtraumatisme provocate de manevrele agresive de manichiură. Însă trebuie făcută diferența între micile pete albe și cele de dimensiuni mari. Spre exemplu, liniile albe întinse pot indica un efect secundar al unor medicamente, tulburări metabolice, tumori, boli infecțioase (tuberculoză), boli cardiovasculare sau boli de rinichi.

Unghii palide

Decolorarea accentuată a unghiilor poate indica o anemie sau o boală hepatică. Alteori, paloarea unghiilor este indusă de tulburări circulatorii.

 

Unghii bombate

Unghiile în forma unui cadran de ceas semnalează adesea boli ale căilor respiratorii: bronșită cronică, emfizem pulmonar.

 

 

 Unghii concave

Unghiile în formă de lingură pot fi semn al unei carențe de vitamine sau de fier. De asemenea, artrita, eczemele, psoriazisul se asociază cu apariția unor adâncituri la nivelul unghiilor. O unghie ce pare că se ridică de pe deget pe măsură ce crește indică o boală tiroidiană.

 

Surse:

www.webmd.com/skin-problems-and-treatments/ss/slideshow-nails-and-health
www.articles.mercola.com/sites/articles/archive/2015/12/07/10-nail-symptoms.aspx

Părerea ta contează pentru noi!

1 comentariu. Lasă un comentariu

  • unghiile mele arată ca și unghii concave dar au și pe margine o linie maronie și se pot exfolia puțin

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
curiozitățipete unghiisănătate
Articolul anterior
Dinții se pot repara în mod natural!
Articolul următor
Accidentul vascular cerebral: cu ce poate fi confundat?


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
CuriozitățiSănătate

Te-ar putea interesa și: