Sănătate

Care este rolul albinelor în viețile noastre?

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 3 minute
Vezi toate articolele despre:
albinemierenectarpesticidepolenpolenizarepropolis

„Dacă albinele ar dispărea de pe fața pământului, omul ar mai avea doar patru ani de trăit“ (Albert Einstein)

Știați că peste o treime din recolta mondială depinde de polenizarea pe care o fac albinele? Acestea polenizează florile, fructele, legumele și chiar lucerna pe care o dăm animalelor. Acest proces de polenizare reprezintă, practic, modul de hrănire al albinelor, întrucât ele își iau proteinele din polen și carbohidrații din nectar.

Cine nu are albine să-și cumpere!

În anumite părți ale lumii, unde nu există albine sau plante care să le atragă, există oameni care realizează polenizarea manual, trecând polenul de la o floare la alta cu o pensulă. Crescătorii de roșii, de exemplu, apelează adesea la un aparat special cu vibrații pentru că polenul din florile roșiilor este extrem de bine fixat în interiorul părții masculine (anteră). Bondarii reușesc să producă vibrațiile necesare în mod natural datorită mușchilor propulsori. Astfel, datorită ultrasunetelor produse, floarea eliberează polenul, care se adună pe corpul albinei, iar aceasta îl duce acasă ca hrană. Există crescători de roșii care introduc roiuri de albine în serele lor, întrucât polenizarea naturală este mult mai eficientă și ajută la obținerea roșiilor de calitate superioară.

Superorganismul cu 50.000 de locuitori

Specialiștii spun că în lume există peste 20.000 de specii de albine, însă multe dintre acestea își petrec ciclul de viață ascunse în pământ sau în tulpini goale, foarte puține dintre ele având comportamente sociale evoluate precum albinele melifere. Albinele lucrătoare sunt ca un superorganism format din aproximativ 50.000 de albine, care nu au o autoritate centrală. Este fascinant modul în care iau decizii colective, cum își împart sarcinile și cum se anunță unde sunt florile. Sistemul lor sanitar și igiena sunt extrem de bine puse la punct. Albinele localizează și îndepărtează indivizii bolnavi din stup și mențin colonia sănătoasă. Ele rad de pe frunzele unor plante o rășină foarte lipicioasă și o transportă în stup pentru întărirea arhitecturii, rezultând astfel propolisul. Acest propolis este un dezinfectant natural, un antibiotic natural, ce are capacitatea de a distruge bacteriile, mucegaiurile și alți germeni dăunători din colonie.

De ce este numărul albinelor în scădere?

După Al Doilea Război Mondial, numărul albinelor a început să intre în declin, în special din cauza schimbării practicilor din agricultură. Dispariția trifoiului și a lucernei (fertilizatori naturali fixatori de azot în pământ, cu mare valoare nutritivă pentru albine), practicarea monoculturilor, folosirea fertilizanților chimici și utilizarea ierbicidelor pentru distrugerea buruienilor (și a multor plante cu flori de care albinele au nevoie pentru supraviețuire) au condus la o scădere treptată, dar sigură a numărului de albine. Deși albinele au început să dispară în mod considerabil în ultimii 50 de ani, oamenii plantează tot mai multe culturi care au nevoie de ele. De curând, cercetătorii de la Penn State University au analizat reziduurile pesticidelor aflate în polenul albinelor și au descoperit că fiecare lot de polen pe care îl strânge o albină conține cel puțin șase pesticide. Dar ceea ce este mai grav este că această albină mică reflectă o imagine de ansamblu. Cât va mai dura până când vor fi contaminați și oamenii?

Ce putem face noi?

Aceste probleme nu afectează doar albinele melifere, ci toate speciile sălbatice care oferă întăriri albinelor melifere. Pentru a stopa acest proces de dispariție a albinelor, fiecare dintre noi poate să planteze flori de care albinele sunt atrase și să nu le contamineze. Atunci când albinele au acces la hrană sănătoasă, sistemul lor de sănătate este mult mai pregătit pentru a pune în practică propriile mecanisme de apărare. Frumusețea ajutorului acordat albinelor constă în faptul că putem să ne comportăm asemenea unei societăți de albine, în care fiecare dintre acțiunile noastre individuale poate contribui la un rezultat măreț. Astfel, chiar acest act neînsemnat de a planta flori și a le cultiva fără pesticide poate deveni motorul unei schimbări la scară mare. Să nu ezităm să începem schimbarea în bine cu noi înșine!

    Sursa:

  • ted.com/talks/marla_spivak_why_bees_are_disappearing
Etichete articol:
albinemierenectarpesticidepolenpolenizarepropolis
Articolul anterior
Ziua Internațională a Sclerozei în Plăci
Articolul următor
Povestea tratamentului de Premiul Nobel contra malariei

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Sănătate

Te-ar putea interesa și: