Microbiom, Sănătate

Ce s-ar întâmpla dacă nu am mai face duș?

Autor:
2 comentarii
Timp citire aprox: 4 minute
Vezi toate articolele despre:
bacteriibacterii beneficeîngrijirea pieliimicrobiommicroorganisme

Astăzi, din ce în ce mai mulți oameni încep să fie conștienți de importanța pe care o joacă microbiomul intestinal în viața lor. Unii chiar iau măsuri proactive pentru a se proteja, cum ar fi reducerea utilizării antibioticelor sau consumul crescut de alimente fermentate pentru asigurarea echilibrului bacterian. Ceea ce este mai puțin cunoscut însă este faptul că microorganismele benefice nu populează doar intestinul, ci se găsesc în tot corpul, inclusiv pe piele. După cum sănătatea sistemului digestiv depinde de echilibrul microbiomului intestinal, tot la fel este necesară optimizarea bacteriilor de pe pielea ta. Mai mult decât atât, există specialiști care consideră că dușurile prea dese sunt un obicei de igienă care poate să facă mai mult rău decât bine corpului tău.

Un experiment… fără săpun și șampon

Dacă petreci 20 de minute pe zi la duș înseamnă că petreci aproximativ 2 ani din viață în acest loc și cheltuiești sume importante de bani pe balsam, săpun, gel de duș și alte produse de îngrijire. Ce-ar fi dacă ai face aceste lucruri doar o dată la două zile sau chiar o dată la trei zile? Dr. James Hamblin, senior editor la The Atlantic, a realizat un experiment interesant, pe care l-a și povestit. „Am început să folosesc mai puțin săpun, mai puțin șampon și am rărit și dușurile. Ajunsesem să fac duș la 2-3 zile, iar acum am încetat total. Evident, încă mă spăl pe mâini tot timpul, ca o modalitate extrem de importantă pentru prevenirea bolilor transmisibile. De fiecare dată când sunt vizibil murdar, realizez o igienizare locală, însă fără săpun sau gel de duș“, explică dr. James Hamblin.

La început, se putea constata un miros specific, părul și pielea grase. Însă acest lucru poate fi rezultatul direct al dușurilor agresive dinainte. Mirosul corporal este rezultatul bacteriilor care se hrănesc din secrețiile uleioase ale glandelor sebacee și sudoripare. Spălarea cu săpunuri poate înlătura bacteriile temporar, însă acestea se restabilesc rapid, de obicei, într-un dezechilibru care favorizează microbii producători de mirosuri neplăcute. Atunci când oferi organismului tău o pauză de la săpun și șampon, ecosistemul propriu are șansa să se îndrepte, iar mirosul neplăcut al corpului să dispară în mare măsură.

Cum este vândută ideea de a fi mereu „curat“

La începutul secolului al XX-lea, publicitatea începe să devină prolifică, iar oamenii încep să fie din ce în ce mai preocupați de igiena personală. Industria publicității a creat o nevoie pentru produse precum săpunul de corp sau apa de gură, nevoie care înainte nu a existat. Astăzi, majoritatea oamenilor își spală părul și pielea cu săpun și șampon, care îndepărtează uleiurile naturale și apoi încearcă să le adauge din nou prin intermediul unui balsam sintetic. Ironia este că aceste loțiuni sunt mult inferioare sebumului natural și sunt încărcate cu ingrediente toxice, care îți pot afecta sănătatea. Faptul că spălările zilnice pot lipsi pielea de uleiurile benefice (ceea ce poate conduce la uscarea și crăparea pielii, mai ales dacă apa este fierbinte și săpunurile sunt dure) este un indiciu că pielea ta se poate descurca și cu o igienă de rutină mai puțin agresivă. Deși poate părea șocant să iei în considerare mai puține dușuri, ține cont de faptul că dușurile zilnice sunt un fenomen relativ nou.

Riscurile igienei excesive

Aceste riscuri se manifestă pe mai multe niveluri, începând cu perturbarea echilibrului microbian al pielii. Repercusiunile pe termen lung ale acestui obicei sunt încă în curs de explorare, dar prin eliminarea bacteriilor benefice de pe piele poți ajunge la boli precum eczeme destul de serioase. Un duș de 7 minute folosește mai multă apă decât pentru o baie, preconizându-se că utilizarea apei pentru dușuri va crește de 5 ori până în anul 2021. În anumite zone, dușul poate deveni o sursă majoră de expunere la produsele secundare de clorinare cancerigene (cum ar fi trihalometani), care sunt asociate cu cancerul de vezică urinară și probleme de dezvoltare. Doar simplul act al dușului în apă tratată și al absorbției potențialelor substanțe chimice prin apă și piele poate prezenta un risc semnificativ pentru sănătatea ta și chiar pentru sănătatea copilului tău nenăscut, dacă ești o viitoare mămică. Cea mai mare problemă este însă faptul că mulți oameni nu au nevoie să-și spele trupurile din cap până în picioare în fiecare dimineață sau seară. Pare să fie inutil și perturbator pentru comunitățile microbiene sensibile și benefice care trăiesc pe pielea ta.

Încearcă acest lucru pentru a-ți proteja microbiomul

S-ar putea să nu fii gata să renunți la dușuri, însă să dorești să reduci spălările zilnice. O modalitate ar fi să speli doar zonele care au într-adevăr nevoie de spălare. În cele mai multe cazuri, aceste zone ar fi axilele, picioarele și zona inghinală. Dr. Casey Carlos, profesor de medicină în cadrul Departamentului de Dermatologie de la University of California, San Diego School of Medicine, susține că „este cel mai greu să îi convingi pe oameni să folosească săpunul doar atunci când e neapărat nevoie de el. Oamenii nu-și dau seama că pielea lor face o treabă destul de bună prin autocurățare“. Astfel, dr. Casey a renunțat de peste 40 de ani la antiperspirante sau deodorante. El recomandă pentru cei care au nevoie totuși de astfel de ajutor suplimentar folosirea unui vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu amestecat cu apă ca un deodorant eficient pe tot parcursul zilei. O opțiune sănătoasă pentru înlocuirea șamponului poate fi, de exemplu, uleiul de nucă de cocos.

Spray-urile cu probiotice vor fi dușurile viitorului?

Spray-urile cu bacterii vii sunt acum pe piață în anumite țări, iar creatorii lor pretind că acestea pot îmbunătăți în mod natural și pot proteja microbiomul, în timp ce tu îți curăți excesul de sudoare și ulei. Săpunurile, loțiunile și alte produse de îngrijire personală cu probiotice sunt disponibile în unele magazine, chiar dacă nu sunt confirmate încă rezultate durabile ale acestora. Este deja cunoscut faptul că probioticele pot influența sănătatea pielii din interior spre exterior, dar repopularea pielii cu microbi benefici poate fi făcută prin varianta „de modă veche“, adică prin păstrarea echilibrului natural și evitarea distrugerii conștiente a microbilor benefici. Tu cum îți protejezi microbiomul pielii?

    Sursa:

  • articles.mercola.com/sites/articles/archive/2016/06/25/what-happens-when-you-stop-showering.aspx

Părerea ta contează pentru noi!

2 comentarii. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
bacteriibacterii beneficeîngrijirea pieliimicrobiommicroorganisme
Articolul anterior
5 nutrienți care luptă împotriva pierderilor de auz
Articolul următor
8 lucruri surprinzătoare pe care le aflăm prin analize de sânge


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
MicrobiomSănătate

Te-ar putea interesa și: