Stres și echilibru emoțional

De ce îți îmbunătățește serotonina starea de spirit?

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute
Vezi toate articolele despre:
creierdepresieechilibru emoționalechilibru hormonalhormonul fericiriiserotonină

Îmbunătățirea calității somnului, menținerea unei stări de spirit bune, creșterea încrederii în sine și a implicării sociale, susținerea poftei de mâncare. Acestea sunt doar câteva efecte benefice ale hormonului fericirii – serotonina. Pe scurt, serotonina este un exemplu de neurotransmițător, un mesager chimic ce ajută la comunicarea între celulele nervoase. Atunci când un impuls nervos atinge axonul de la capătul unui nerv, neuroransmițătorii sunt eliberați, traversează o zonă numită sinapsă, după care urmează să fie primit de către un receptor specific de la capătul nervului țintă. Odată ajuns semnalul la nervul țintă, neurotransmițătorul poate fie excita nervul, fie poate împiedica declanșarea semnalului.

Deficitul de serotonină cauzează depresia

Serotonina a fost izolată și denumită pentru prima dată de către Maurice M. Rapport, Arda Green și Irvine Page de la Cleveland Clinic în 1948, fiind precedată de un aminoacid esențial – triptofanul. Acesta trebuie să fie luat din dietă, în special din alimente precum brânză, nuci și carne roșie. Odată ce ajunge în interiorul corpului, triptofanul este transformat în serotonină. Bineînțeles, deficitul de triptofan poate duce la niveluri scăzute de serotonină. Acest lucru poate declanșa tulburări de dispoziție, cum ar fi anxietatea și depresia. Factori precum expunerea la lumină, exercițiile fizice, dieta sănătoasă, meditația pot conduce la creșterea nivelului de serotonină.

Serotonina este un exemplu de neurotransmițător inhibitor. Ea se găsește în principal în tractul gastrointestinal, în trombocite și în sistemul nervos central și poate contribui la starea de bine și la sentimentul de fericire. De aceea, medicamentele care cresc disponibilitatea și absorbția serotoninei sunt utilizate pentru tratarea depresiei. Un studiu din 2007 a constatat că persoanele cu depresie au adesea un nivel scăzut de serotonină. De asemenea, aceasta a fost legată de anxietate și insomnie. Însă serotonina poate ajuta și alte funcții ale corpului, cum ar fi somnul și digestia.

Știați că?

  • Serotonina poate să provoace stări de greață.
  • Serotonina poate juca un rol important în sănătatea oaselor, producția de lapte matern, regenerarea ficatului și diviziunea celulară.
  • Studiile sugerează că femeile produc cu 52% mai puțină serotonină decât bărbații. Nivelurile par să varieze în funcție de perioada ciclului menstrual, ceea ce ar putea explica predispoziția la depresie.

Cum putem crește nivelul de serotonină?

În general, intervalul normal pentru nivelul serotoninei din sânge este între 101 la 283 nanograme / mililitru (ng / ml). Cu toate acestea, indicatorii de referință pot fi ușor diferiți în funcție de măsurătorile și eșantioanele testate, astfel încât trebuie să discuți cu medicul despre rezultatele testelor specifice. Nivelurile ridicate de serotonină pot fi un semn al sindromului carcinoid, fiind legat de tumori ale intestinului subțire, apendicelui, colonului.
Nivelul de serotonină din creier (și corp) poate fi crescut prin consumul de alimente adecvate și cu ajutorul suplimentelor. Dr. Daniel Amen, psihiatru și director al Amen Clinics, a studiat atent serotonina și susține că anumiți nutrienți pot ajuta la metabolizarea și utilizarea mai eficientă a acesteia. Printre acești nutrienți se numără magneziul, zincul, acidul folic, uleiul de pește, vitaminele C și B6.

Așadar, serotonina influențează fiecare parte a corpului, iar un dezechilibru te poate afecta la nivel mental, fizic și emoțional. Atunci când nivelurile de serotonină sunt normale, trebuie să te simți mai fericit, mai calm și mai stabil emoțional.

Surse:

  • webmd.com/depression/guide/serotonin-syndrome-causes-symptoms-treatments#1
  • news-medical.net/health/What-is-Serotonin.aspx
  • healthline.com/health/mental-health/serotonin#Overview1
  • medicalnewstoday.com/kc/serotonin-facts-232248
  • brainmdhealth.com/blog/serotonin-what-is-it/

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
creierdepresieechilibru emoționalechilibru hormonalhormonul fericiriiserotonină
Articolul anterior
Cum te pot ajuta prebioticele să dormi mai bine?
Articolul următor
Unde duce lipsa de somn și cum îți recapeți energia?


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria: Stres și echilibru emoțional

Te-ar putea interesa și: