Sănătate, Trăiește sănătos cu Simona, Video

Despre sforăit și întreruperile de respirație din timpul somnului

Autor:

Sforăitul a fost mereu unul dintre subiectele de amuzament între soți, între prieteni, în diferite spectacole de comedie. Tot sforăitul, ne arată studiile, este unul dintre motivele ce participă (mai mult decât ne-am aștepta) la decizia soților de a se separa. Lucrurile sunt chiar mai grave când nu avem de-a face cu un simplu zgomot provocat în timpul somnului, ci cu adevărate întreruperi de respirație – apneea în somn. Ce soluții avem la dispoziție?

Vezi toate articolele despre:
afecțiuni respiratoriialergiirinitesforăit

Sforăitul nu este o boală în sine. Am putea spune că este, mai degrabă, un simptom care însoțește alte boli sau anumite tulburări constitutive sau de funcționare ale aparatului respirator. De asemenea, contrar șabloanelor sociale, sforăitul nu afectează doar bărbații. Este o manifestare care apare indiferent de sex. Despre toate acestea vorbim cu Simona Dragomir și invitata ei la Ziarul de Sănătate – dr. Ioana Vodă, medic primar ORL, doctor în științe medicale.

Sforăitul nu se suprapune ca simptom cu apneea în somn, pauzele respiratorii care determină intoxicația propriului organism cu dioxid de carbon și care, în timp, ne pot pune viața în pericol. Primul pas este să stabilim care este situația în care ne aflăm pentru a putea să intervenim cu tratamentul potrivit.

  • Sforăitul poate avea cauze multiple, iar medicul ORL-ist este cel care poate identifica sursa problemelor: deviații de sept obstructive, rinite alergice, rinite vasomotorii, polipi etc. sau chiar probleme constitutive și funcționale: gâtul prea scurt, limba prea groasă, văl palatin prăbușit etc. Doar specialistul poate căuta un răspuns și poate sugera un tratament medicamentos sau chirurgical.
  • Diagnosticul de apnee în somn poate fi stabilit cu o investigație somnologică. Tot specialistul ORL găsește soluții chirurgicale sau medicamentoase pentru a diminua sau stopa aceste probleme. Tratamentele, chiar si cele chirurgicale, se fac ambulator și nu intruzează major viața individului.
  • Unul dintre semnele cele mai importante care ne pot duce cu gândul la prezența apneei de somn sunt: oboseala din timpul zilei, adorm des în timpul zilei, chiar și la volan sau așteptând câteva minute. Pacienții sunt nervoși, agitați etc. Starea generală este foarte proastă, având în vedere că respirația nu poate fi făcută corect. Dioxidul de carbon nu poate fi eliminat, iar oxigenul nu poate pătrunde în corp.
  • Exista apnee și la copii. Copiii permanent morocănoși, care au rezultate slabe la școală și care sunt constant obosiți, pot fi suspectați de apnee în somn.

Pentru a afla mai multe despre sforăit, puteți viziona întreaga discuție printr-un simplu click pe materialul video de la începutul acestui articol.

Vizionare plăcută!

Etichete articol:
afecțiuni respiratoriialergiirinitesforăit
Articolul anterior
Beneficiile lactatelor și ale laptelui de măgăriță
Articolul următor
Secretul schimbării obiceiurilor
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
SănătateTrăiește sănătos cu SimonaVideo