Așa cum în jurul existenței punctului G circulă o mulțime de mituri, la nivelul aparatul genital feminin se află și alte structuri anatomice controversate, numite glande periuretrale sau „glandele lui Skene”, după numele ginecologului american Alexander Skene, care le-a descris pentru prima dată în 1880. Pentru că sunt localizate în jurul extremității inferioare a uretrei la femei, unii specialiști sunt de părere că aceste mici organe alcătuiesc „prostata feminină”.
Situate chiar deasupra punctului G, glandele lui Skene produc secreții, complet diferite de secrețiile vaginale, care ajută la lubrifierea zonei uretrale. Aceste secreții au și proprietăți antimicrobiene, protejând tractul urinar de infecții.
Asemănări cu prostata masculină
Glandele lui Skene au aceleași componente ca prostata bărbaților, deși acestea sunt mult mai mici. Asemănarea este și mai interesantă, pentru că ele produc până și antigen prostatic specific sau PSA (prostate specific antigen), potrivit unor studii efectuate pe 130 de probe analizate. Alte studii susțin că PSA-ul este secretat la femei și de alte țesuturi și ar putea fi considerat un marker ce poate contribui la diagnosticul cancerului de sân, așa cum se întâmplă în cazul cancerului de prostată la bărbați.
Spre deosebire de bărbați, în cazul cărora cancerul de prostată este foarte frecvent, la femei, cazurile de cancer la nivelul glandelor periuretrale sunt extrem de rare. Totuși se întâmplă destul de des ca unele chisturi, inflamații sau infecții la nivelul acestor glande să fie diagnosticate greșit ca alte afecțiuni urinare sau ginecologice.
Cu toate că se cunosc aceste lucruri, există încă multe dezbateri privind anatomia și funcția exactă a glandelor lui Skene, în special în ceea ce privește rolul pe care l-ar putea avea în funcția sexuală. Unii cercetători susțin chiar că secreția produsă de aceste glande în timpul orgasmului constituie „ejacularea feminină”.
Punctul G și ejacularea la femei
Deși din secolul al XVII-lea s-au făcut deja relatări despre ejacularea la femei, această formă de orgasm a rămas contestată până în zilele noastre. Cel care a scris pentru prima dată, în 1672, despre zona numită ulterior punctul G este medicul olandez Regnier de Graaf. El a ilustrat un set de glande și conducte care înconjoară uretra feminină, pe care le-a denumit „prostata feminină”, fiind convins că determină ejacularea la femei. Teoria lui a fost abandonată multă vreme, până când dr. Alexander Skene a descoperit, în 1880, glandele periuretrale, care sunt considerate un echivalent al prostatei la bărbați. De-abia în 1953, urologul Samuel Berkow a descris pentru prima dată erecția glandelor lui Skene în urma stimulării. Tot în anii ’50, Ernst Grafenberg a publicat o serie de cercetări asupra punctului G, denumit astfel după numele acestui medic de origine germană. El a fost cel care a (re)confirmat rolul glandelor lui Skene în actul sexual.
- Surse:
- m.jnci.oxfordjournals.org/content/90/9/713.1.full
- berkeleywellness.com/self-care/sexual-health/article/female-prostate
- en.wikipedia.org/wiki/Ernst_Gr%C3%A4fenberg
