Curiozități

Nașterea prin cezariană a ajuns să modifice evoluția umană

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 4 minute
Vezi toate articolele despre:
femeiSănătatea femeii

Utilizarea pe scară largă a operațiilor cezariene are impact asupra evoluției umane, afirmă cercetătorii. În prezent, tot mai multe mame pentru a putea aduce pe lume un copil au nevoie de intervenții chirurgicale, din cauza dimensiunilor din ce în ce mai mici ale pelvisului femeilor din ziua de azi, potrivit unui studiu realizat în Austria. Recurgerea la intervenție chirurgicală în aceste cazuri a început deja să inducă modificări: a crescut cu 20% procentul copiilor cu greutate mare la naștere care supraviețuiesc în ciuda incompatibilității cu morfologia mamei. Autorii spun că tendința se va menține și în următorii ani, mai ales în măsura în care nașterile naturale vor deveni „demodate”.

Dr. Philipp Mitteroecker, coordonatorul studiului, de la Universitatea din Viena, a declarat că nașterea și impactul său asupra evoluției umane reprezintă o preocupare temeinică a oamenilor de știință. „De ce a crescut rata problemelor la naștere generate de disproporția feto-pelvină, adică atunci când copilul nu poate trece prin canalul de naștere? Fără metodele moderne de intervenție medicală, astfel de probleme erau în trecut dramatice și se soldau în multe cazuri cu decesul mamei și fătului”, a explicat dr. Mitteroecker.

Nașterea, un fenomen de selecție naturală?

În trecut existau mai puține femei cu pelvis mic, fiindcă, din păcate, un număr semnificativ de mame și copii își pierdeau viața la naștere, iar genele morfologiei respective nu erau transmise de la o generație la alta. Din perspectivă evolutivă, acest fenomen era o selecție naturală.

Femeile cu un bazin foarte îngust nu ar fi supraviețuit nașterii în urmă cu 100 de ani. Ceea ce nu se mai întâmplă acum. Intervențiile medicale moderne ajută femeile să nască în siguranță, iar cele cu bazin îngust supraviețuiesc și transmit genele pelvisului îngust fiicelor lor”, potrivit specialistului austriac.

Copii mai mari la naștere și mai sănătoși

Cercetătorii s-au întrebat de ce pelvisul uman nu s-a dezvoltat mai mult de-a lungul anilor, în condițiile în care capul unui copil este mai mare în comparație cu cel al primatelor (cimpanzeii, de exemplu, pot da naștere puilor foarte ușor). Cercetătorii au conceput un model matematic, folosind date ale Organizației Mondiale a Sănătății și alte studii privind nașterile. Ei au descoperit tendințe care influențează evoluția speciei umane.

Pe de o parte, există tendința evolutivă de naștere a tot mai multor copii cu greutate mare, care sunt mai rezistenți și mai sănătoși decât cei cu greutate mică la naștere, iar pe de altă parte a crescut numărul mamelor cu pelvis de dimensiuni reduse, în cazul cărora cezariana este salvatoare. Rezultatele au fost publicate în Proceedings of the National Academy of Science.

Intenția noastră nu este de a critica intervenția medicală în naștere”, a ținut să precizeze dr. Philipp Mitteroecker. El recunoaște însă că cezariana „a avut un efect evolutiv”, permițând supraviețuirea copiilor a căror dimensiune la naștere nu este adaptată morfologiei mamei.

Cercetătorii se așteaptă ca acest trend evolutiv să continue, dar în ritm lent. „Există anumite limite. Nu ne așteptăm ca de acum încolo majoritatea copiilor să vină pe lume prin cezariană”, a subliniat Mitteroecker.

De ce crește totuși numărul cezarienelor?

Intervențiile chirurgicale la naștere prezintă o tendință de creștere constantă în ultimii 20-30 de ani peste tot în lume. Un studiu din 2015 care a analizat date cu privire la numărul de naşteri prin cezariană din 26 de ţări din Europa, printre care şi România, arată că în țările sud-estice numărul cezarianelor este cel mai mare. În Cipru, o femeie din două optează pentru cezariană în detrimentul naşterii naturale. Pe locul doi se află Italia – 38%, iar pe locul trei se află România – 36,9%. Însă în spitalele private din țara noastră rata cezarienelor se ridică la 70-80% din nașteri.

Cele mai puţine cezariene se înregistrează în Islanda, respectiv 14,8%, urmată de Finlanda cu 16,8% de naşteri prin cezariană şi Olanda cu 17% de cezariene. Țările nordice sunt de fapt cele care respectă recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), conform cărora rata cezarienelor trebuie să nu depășească 15%.

Reprezentanţii OMS se arată îngrijoraţi de numărul tot mai mare de naşteri prin cezariană. Aceştia spun că cezariana este deseori asociată cu un risc crescut de complicaţii, ce pot apărea post-partum atât în cazul mamei, cât şi al copilului. În plus, potrivit unor date epidemiologice, copiii născuți prin cezariană pot avea un risc crescut de a dezvolta atopie sau boli metabolice, inclusiv diabet de tip 1, alergii, astm, obezitate. Cercetătorii spun că de vină este lipsa bacteriilor benefice de la naștere, care joacă un rol esențial în formarea sistemului imunitar.

Incompatibilitatea dintre dimensiunea fătului și morfologia mamei reprezintă o indicație de cezariană în doar 3,6% din nașteri. De aceea, chiar dacă acum se nasc tot mai mulți copii cu greutate mare, nu acesta este motivul creșterii ratei cezarienelor, afirmă specialiștii. Potrivit acestora, nașterea prin cezariană a devenit în ultimul timp un act medical la cerere.

Diabetul și obezitatea, factori care influențează nașterea

Alți factori care influențează modul în care mulți copii vin pe lume la ora actuală sunt bolile civilizației moderne: diabetul și obezitatea, care afectează un număr crescut de femei la vârsta fertilității.

Daghni Rajasingam, obstetrician și reprezentant al Royal College of Obstetricians, a declarat pentru BBC: „Este important să avem în vedere în privința evoluției umane și factori precum diabetul, care este mai frecvent la tineri și vedem din ce în ce mai multe femei gravide cu diabet. Acest lucru are consecințe asupra urmașilor, indiferent dacă ele apelează sau nu la cezariană. În plus, rata obezității este în creștere, iar foarte multe femei la vârsta reproducerii au un indice al masei corporale peste limita normală, ceea ce are impact de asemenea asupra ratei intervențiilor chirurgicale la naștere”.

Surse:

  • sciencealert.com/how-more-caesarean-births-could-be-having-an-effect-on-human-evolution
  • pnas.org/content/early/2016/11/29/1612410113
  • bbc.com/news/science-environment-38210837

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
femeiSănătatea femeii
Articolul anterior
De ce devenim cărunți, mai devreme sau mai târziu?
Articolul următor
Alternative naturale pentru pasta de dinți


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria: Curiozități

Te-ar putea interesa și: