Medicină funcțională, Sănătate

Polipii colorectali – simptome și metode de prevenție

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 6 minute

Polipii colorectali sunt excrescențe de țesut sau un grup mic de celule ce se pot dezvolta în orice porțiune a colonului sau rectului, care, în funcție de mărime și de tipul lor, se transformă sau nu în cancer de colon. Există câteva simptome la care ar trebui să fim atenți, iar dacă avem în familie cazuri de polipi sau cancer de colon este musai să mergem din timp la testele de screening.

Vezi toate articolele despre:
analize de sângecoloncolonoscopieinvestigații medicaleSănătatea sistemului digestivvirusul HPVvitamina D

Cancerul colorectal este al treilea cel mai frecvent tip de cancer care apare la bărbați și al doilea cel mai frecvent în cazul femeilor. Numai în 2018 s-au înregistrat 1,8 milioane de cazuri noi de cancer colorectal la nivel mondial, iar principalii factori sunt consumul de carne prelucrată, carne roșie, băuturi alcoolice și  greutatea corporală crescută. Pentru a sprijini și informa persoanele ce suferă de cancer colorectal, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Institutul Oncologic “Al. I. Trestioreanu”din București, a înființat primul grup de suport pentru pacienții diagnosticați cu cancer colorectal. Persoanele ce doresc să participe la grupurile de suport pot găsi mai multe informații aici.

De obicei, cancerul colorectal începe cu una sau mai multe excrescențe la nivelul colonului sau rectului, numite polipi. Polipul de la nivelul colonului este un precursor al cancerului colorectal, însă nu toți polipii se transformă în cancer, unii putând rămâne mici și inofensivi. Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani au aproximativ 30% șanse să aibă polipi colorectali, pe când tinerii până în 30 de ani se confruntă foarte rar cu această problemă. Din acest motiv, este recomandat ca, după 50 de ani sau chiar mai devreme, să mergem regulat la medic și să efectuăm teste care să excludă prezența polipilor. Colonoscopia, cu toate că este neplăcută, oferă cea mai mare acuratețe a diagnosticului și posibilitatea depistării și îndepărtării polipilor în stadii incipiente, înainte să apară complicații.

Ce sunt polipii colorectali?

Polipii colorectali sunt excrescențe de țesut sau un grup mic de celule ce se pot dezvolta în orice porțiune a colonului sau rectului. Există două tipuri de polipi colorectali: neoplazici (maligni) și non-neoplazici (benigni). Polipii non-neoplazici de obicei nu devin canceroși, pe când cei neoplazici (adenoame) au șanse mai mari să se transforme în tumori. Dimensiunea polipilor este foarte importantă în stabilirea diagnosticului, întrucât un polip mai mare are riscuri mai crescute de a se transforma în cancer.

Adenoamele sunt tumori glandulare și sunt alcătuite din țesut care arată la fel ca mucoasa colonului, dar care, privite la microscop, sunt totuși diferite. Se estimează că două treimi dintre polipii colorectali sunt adenoame, iar dintre aceștia doar 5% se transformă în cancer. Adenoamelor le poate lua chiar și 10 ani să se transforme în cancer, de aceea sunt extrem de importante controalele regulate și extirparea polipilor din fază incipientă.

Cum aflăm dacă avem polipi colorectali?

Din păcate, în cele mai multe cazuri, polipii colorectali nu își fac simțită prezența. Cu toate acestea, există anumite simptome la care ar trebui să fim atenți:

  • Sângerări rectale care pot fi provocate și de hemoroizi sau fisuri anale, nu doar de polipi.
  • Sânge în scaun sau alte modificări ale culorii scaunului, precum dungile roșii sau scaunele negre.
  • Dureri abdominale sau în zona colonului. Polipii de mari dimensiuni pot cauza dureri pentru că obstrucționează intestinul.
  • Constipație sau diaree.
  • Anemie. Din cauza sângerărilor prelungite, poate apărea deficiența de fier și se poate instala anemia. Ne putem simți obosiți, slăbiți și putem avea dificultăți de respirație.

Acestea sunt simptomele care ar trebui să vă trimită la medic pentru un control amănunțit, de preferat și pentru o colonoscopie, care vă poate spune cu exactitate dacă aveți sau nu polipi colorectali.

De ce apar polipii și care sunt factorii de risc?

Polipii apar atunci când celulele se dezvoltă anormal la nivelul colonului. Această creștere anormală poate avea loc din cauza inflamației sau a mutațiilor din anumite gene care determină celulele să se înmulțească necontrolat. Cercetările de până acum arată că există anumiți factori care pot influența dezvoltarea polipilor colorectali. Primul ar fi vârsta de peste 50 de ani. De aceea, de la această vârstă se recomandă efectuarea testelor de screening. Apoi, bărbații sunt mai predispuși decât femeile să dezvolte polipi și cancer colorectal. Polipii colorectali afectează 2,9% dintre femeile de 50 de ani și 4,7% dintre bărbații de aceeași vârstă.

Dacă aveți în familie membri care au polipi, aveți și dumneavoastră șanse mai mari să îi ”căpătați”. Dacă suferiți de sindromul intestinului permeabil, boala inflamatorie a intestinului, colită ulcerativă sau boala Crohn sunteți predispus să aveți și polipi colorectali. Persoanele ce suferă de diabet de tip 2, sindrom metabolic sau obezitate sunt expuse unui risc de trei ori mai mare de a avea polipi la nivelul colonului. Inflamația cronică, un nivel crescut de glucoză și lipide în sânge, fumatul, consumul crescut de alcool, lipsa exercițiului fizic, deficitul de calciu și vitamina D pot favoriza și ele apariția polipilor.

Infecția cu papilomavirus uman (HPV) poate cauza nu doar negi și excrescențe pe piele, ci și polipi și chiar cancer colorectal. Același virus cauzează cancerul de col uterin, iar femeile cu astfel de antecedente au un risc mai mare de cancer colorectal. HPV este un grup de peste 150 de virusuri înrudite și sunt numite papilomavirusuri pentru că unele dintre acestea provoacă papiloame (negi). Conform studiilor, dintre toate subtipurile de HPV, HPV-16 este cel mai probabil cel răspunzător pentru cancerul de colon, pe când alte subtipuri, precum HPV-6 și HPV-11, pot provoca negi în zonele genitale și anale, dar care nu avansează în cancer.

Atunci când vorbim despre polipi, cei mai mulți dintre noi se gândesc la polipii nazali, însă aceste excrescențe de țesut pot apărea și la nivelul altor organe: în ureche, la nivelul corzilor vocale, al uterului, cervixului, la nivelul mucoasei stomacului, al vezicii urinare și al vezicii biliare. Factorii care determină apariția polipilor diferă în funcție de localizarea lor. De exemplu, polipii de la nivelul corzilor vocale apar, de obicei, în urma suprasolicitării acestora sau ca urmare a leziunilor locale, precum cele cauzate de intubația traheală. Polipii nazali apar mai des la persoanele ce au infecții ale sinusurilor recurente, alergii sau astm. Persoanele fumătoare au un risc mai mare de a dezvolta polipi la nivelul vezicii urinare. Femeile de peste 40 de ani și cele care au copii dezvoltă mai des polipi la nivelul uterului, iar femeile de peste 20 de ani și cele aflate în perioada de premenopauză sunt mai predispuse să aibă polipi pe colul uterin. Virusul HPV, pe de altă parte, poate fi răspunzător pentru polipii ce apar la nivelul aparatului reproducător și al colonului și încă se cercetează dacă acest virus influențează sau nu apariția polipilor, indiferent de localizarea lor. De exemplu, un studiu publicat la finalul anului 2015 arăta că virusul HPV a fost identificat, în proporții diferite, în ADN-ul polipilor: 53,8% în polipii antrocoanali (cei care au originile în  sinusurile maxilare), 15,1% în polipii nazali și 5,8% în polipii din cornetele nazale. Totuși, pentru a putea învinovăți virusul HPV pentru toți polipii ce pot apărea pe corpul uman, sunt necesare mai multe și îndelungate cercetări.

Cum prevenim apariția polipilor colorectali?

Adoptând o dietă antiinflamatorie! O dietă care să ne ajute să ne vindecăm, bogată în antioxidanți, fibre și nutrienți esențiali va proteja întregul sistem digestiv și ne poate ajuta chiar să luptăm împotriva cancerului. Ce ar fi bine să mâncăm? Fructe și legume, precum legumele crucifere (broccoli, conopidă), verdețurile, precum varza Kale și spanacul, alge de mare, fructe de pădure, citrice, ciuperci, morcovi, sfeclă, roșii și ardei. Consumați și alimente bogate în nutrienți, precum ierburile proaspete și condimentele (turmeric, ghimbir, busuioc, pătrunjel, oregano), sucuri din legume proaspete, ceai verde, ceai matcha, pudră de cacao, ulei de măsline, ulei de cocos, nuci, semințe, usturoi crud. Din când în când este recomandat să consumăm și carne dacă aceasta provine de la animale crescute ecologic. Somonul sălbatic, macroul, sardinele și heringul sunt și ele permise.

Tot ca parte din dieta antiinflamatorie, este necesar să reducem consumul de zahăr, cereale rafinate și mâncăruri ce conțin aditivi și conservanți. Înlocuim cerealele rafinate cu cereale integrale (quinoa, orez brun, hrișcă) și creștem aportul de fibre (avocado, mere, pere, fulgi de cocos, fructe de pădure, smochine, curmale, anghinare, varză de Bruxelles, cartofi dulci, fasole și leguminoase, semințe de in și chia).   Consumul de alimente bogate în calciu poate preveni apariția polipilor colorectali ( lapte, iaurt, chefir, brânzeturi fermentate, varză kale, sardine, broccoli, migdale), la fel ca și consumul mai mic de carne, mai ales carne porcesată.

Alimentându-ne corect reușim și să reechilibrăm flora intestinală. Dovezi științifice din ultimele decenii sugerează că microbiomul intestinal poate fi și el un factor important în patogeneza anumitor boli. Multe dintre aceste afecțiuni grave, precum diabetul de tip 1 şi 2, astm, cancer de colon, boli inflamatorii intestinale şi chiar obezitate, au avut o creştere fulminantă în ultimele două decenii. O nouă cercetare susține că diferite stadii ale acestor boli au o legătură directă cu dezechilibrul, numit disbioză, creat între bacteriile patogene şi cele protectoare de la nivelul intestinului. Despre corelația dintre sănătatea colonului și sănătatea întregului corp puteți citi aici.

Vitamina D poate preveni apariția și recidivarea polipilor colorectali. Mai multe studii publicate încă din 2014 demonstrează că suplimentarea dietei cu vitamina D3 poate reduce incidența cancerului de colon și blochează recidivarea polipilor. Mai mult, studiile arată că pacienții ce ating un nivel suficient de vitamina D3 au o rată de supraviețuire mai mare.

Mișcarea poate preveni atât polipii cât și cancerul de colon pentru că reduce inflamația din corp, îmbunătățește circulația, susține sistemul imunitar, îmbunătățește digestia, reduce stresul și previne și obezitatea și diabetul. Studiile spun că dacă facem mișcare în mod regulat putem să ne reducem riscul de cancer de colon cu 40-50%! La polul opus, o viață sendentară nu face decât să crească șansele de a ne îmbolnăvi, așa că ar fi bine să găsim o activitate care ne place și pe care să o practicăm cât mai des pentru a ne menține la greutatea optimă.

Renunțăm la fumat! Dacă nu știm de unde să începem, există Programul Național Stop Fumat în cadrul căruia oricine poate beneficia de consiliere psihologică privind renunţarea la fumat, sub forma unor întâlniri periodice cu un psiholog și de acces la medicamente gratuite ce ușurează procesul de renunțare la fumat.

Limitarea consumului de alcool este și ea importantă, iar dacă avem în familie cazuri de cancer de colon sau polipi, ar fi bine să apelăm la testele de screening din timp, deoarece acestea pot fi ereditare.

Așadar, este important să ne înarmăm cu informații corecte, să ne alegem alimentele cu grijă și să urmăm drumul unei vieți mai sănătoase pentru a putea preveni polipii și cancerul colorectal. Îngrijirea colonului, considerat „regele organelor“, este adesea cheia către sănătate!

Surse:

draxe.com/colon-polyps/

www.wcrf.org/dietandcancer/cancer-trends/colorectal-cancer-statistics

www.bmrat.org/index.php/BMRAT/article/view/372

www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23895733

www.cancer.org/cancer/anal-cancer/causes-risks-prevention/risk-factors.html

www.cancer.org.au/about-cancer/types-of-cancer/polyps.html

journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0141722

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
analize de sângecoloncolonoscopieinvestigații medicaleSănătatea sistemului digestivvirusul HPVvitamina D
Articolul anterior
Cum putem lupta cu ambrozia și cu „veninul” pe care ea-l răspândește?
Articolul următor
Deficit de nutrienți? Vinovații se pot ascunde și la farmacie!


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
Medicină funcționalăSănătate

Te-ar putea interesa și: