Frumusețe, Vitamine și minerale

Putem folosi vitamina C pentru stimularea producției interne de colagen?

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 3 minute

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte se numea un basm al anilor 1800, care pentru majoritatea femeilor a rămas un subiect de actualitate. Dar ce facem pentru a ne ajuta organismul în acest sens?

Vezi toate articolele despre:
aminoacizicolagendureri articularefrumusețeNutriție pentru pielePiele păr și unghiivitamina C

Scurtă introducere despre piele…

Încă de când eram la școală, am învățat faptul că pielea funcționează ca un scut împotriva factorilor externi, protejând organele interne și întreg organismul. Pielea este compusă din trei straturi: epidermul, dermul și stratul subcutanat, care mai e numit și hipoderm. Epidermul este stratul superficial al pielii, care funcționează asemenea unei bariere care apără organismul de mediul exterior, dermul este stratul dintre hipoderm și epiderm și reprezintă 90% din grosimea pielii, oferind sprijin nutrițional epidermei, iar hipodermul este stratul din interior, fiind alcătuit numai din grăsime și colagen.

Care sunt rolurile pielii?

Pielea are multe funcții, iar printre cele mai importante amintim faptul că:

  • Oferă o interfață de protecție între mediul extern și țesuturile individului.

Asigură protecție împotriva amenințărilor mecanice și chimice, a agenților patogeni, a radiațiilor ultraviolete și chiar a deshidratării.

Pe parcursul vieții, pielea este expusă la o serie de provocări care pot afecta structura, funcția și aspectul acesteia, printre care se numără:

  • Deteriorarea, din cauza înaintării în vârstă, motiv pentru care își pierde elasticitatea și astfel apar ridurile.
  • Expunerea la diferiți factori care duc la decolorare, uscăciune și riduri.
  • Influența factorilor chimici, inclusiv la produse de curățare și de înfrumusețare (vopsele de păr, săpunuri, detergenți, înălbitori).
  • Vătămări directe, precum rănirea și arsurile.

Ce este colagenul?

Colagenul este cea mai comună și frecventă proteină care se găsește în organism, fiind prezent în multe țesuturi ale mușchilor, oaselor, tendoanelor, vaselor de sânge și ale sistemului digestiv. Acesta ajută componentele corpului să se potrivească perfect, fiind crucial pentru rezistența structurii noastre osoase. Condiția pentru o piele cu aspect tânăr, sănătos și puternic este ca nivelul de colagen să fie la o valoare cât mai ridicată, iar acest lucru nu poate fi făcut decât prin susținerea noastră.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul nostru produce mai puțin colagen, această lipsă având ca rezultat semnele comune ale îmbătrânirii. Dintre acestea fac parte ridurile, pielea lăsată care și-a pierdut elasticitatea și articulațiile rigide, toate fiind semne că organismul produce mai puțin colagen.

Motivul pentru care colagenul a fost văzut ca un ingredient foarte important pentru îngrijirea pielii de-a lungul anilor este acela că un nivel ridicat al acestuia determină o piele moale, netedă și fermă. De aceea, colagenul ajută celulele pielii să se reînnoiască și să se repare.

Vitamina C = nivel ridicat de colagen?

Pielea noastră conține concentrații mari de vitamina C, pentru că aceasta are rolul de a susține funcții importante în organism, având în vedere faptul că stimulează sinteza colagenului și ajută la protecția antioxidantă împotriva fotodeteriorării induse de ultraviolete.

Se pare, conform mai multor studii, că nivelurile de vitamina C sunt mai scăzute la pielea în vârstă sau îmbătrânită în urma expunerii la soare și, de asemenea, expunerea excesivă la stresul oxidativ, la poluare sau la iradierea UV este asociată cu niveluri de vitamina C foarte scăzute în stratul epidermic. De aceea, cea mai mare cantitate de vitamina C se găsește în stratul epidermic decât în ​​dermă, fiind raportate în mod constant diferențe de până la 2-5 cute între cele două straturi.

În general, studiile au susținut utilizarea vitaminei C pentru vindecarea grefelor de tendon, os și ligament, iar trei dintre cele patru studii care au evaluat efectele vitaminei C asupra vindecării fracturilor au raportat o creștere sau accelerare a sintezei de colagen. Mai mult, toate studiile care au evaluat rolul vitaminei C ca antioxidant și sintetizator de colagen au sugerat că vitamina C influențează pozitiv vindecarea oaselor, tendoanelor și grefelor prin contracararea stresului oxidativ.

Lipsa vitaminei C duce la…

Din punctul de vedere al pielii, deficitul de vitamina C se caracterizează prin:

  • fragilitate ridicată a pielii.
  • sângerarea gingiilor.
  • vindecarea lentă a rănilor.

De unde ne luăm doza de vitamina C?

Vitamina C este esențială pentru sinteza acidului hialuronic, care favorizează producția de colagen. Acidul hialuronic este cunoscut pentru susținerea și accelerarea timpului de recuperare în cazul leziunilor, precum și pentru ameliorarea durerilor articulare. Cele mai bogate alimente în vitamina C sunt: portocalele, căpșunile, ardeiul roșu, varza, broccoli, însă de multe ori acestea nu sunt suficiente. De aceea, se recomandă administrarea de suplimente alimentare, care să ajute organismul să își ia doza necesară de vitamina C.

Surse:

https://doc.ro/cancer-de-piele/10-lucruri-esentiale-despre-pielea-ta

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6204628/

https://www.healthline.com/health/ways-to-boost-collagen#foods-rich-in-vitamin-c

https://www.medicalnewstoday.com/articles/317151#Ways-to-boost-collagen

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5579659/

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
aminoacizicolagendureri articularefrumusețeNutriție pentru pielePiele păr și unghiivitamina C
Articolul anterior
Cum susținem sănătatea inimii cu ajutorul vitaminei C?
Articolul următor
Vitamina C: armă împotriva îmbătrânirii


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria:
FrumusețeVitamine și minerale

Te-ar putea interesa și: