Nutriție și dietă

Unde se ascunde glutenul? 10 surse la care nu te gândești

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 3 minute
Vezi toate articolele despre:
autoimunitategluteninflamațieintoleranță la glutenleaky gutSindrom intestin hiperpermeabil

Te-ai fi gândit vreodată că glutenul se află în compoziția unor produse cosmetice, plastelină sau plicuri? Chiar și unele suplimente alimentare, medicamente sau produse vegetariene pot conține gluten. Pentru cei care au intoleranță la gluten și trebuie să-l evite cu orice preț este foarte important să cunoască toate produsele în care s-ar putea ascunde. Eliminarea glutenului este cel mai important pas pe care trebuie să-l facă persoanele cu boli autoimune, cum ar fi tiroidita Hashimoto sau orice altă disfuncție a tiroidei, boala celiacă, poliartrita reumatoidă, boli inflamatorii intestinale, psoriazis și altele.

Glutenul, intestinul permeabil și inflamația

În toate cazurile de autoimunitate există un numitor comun: sindromul „leaky gut” sau intestinul permeabil. Acesta se caracterizează prin permeabilitate la nivelul peretelui intestinal, ceea ce presupune trecerea unor particule nedigerate și reziduuri toxice din intestin în tot organismul. Glutenul, o proteină din cerealele cu spic (grâu, secară, orz și ovăz), este una dintre particulele nedigerate care ajung în organism din cauza permeabilității intestinale. Astfel, glutenul stârnește și întreține atât inflamația cronică, precum și autoimunitatea, adică războiul corpului cu el însuși. Din cauza intoleranței la gluten pot avea de suferit orice țesut și organ, inclusiv creierul, pielea, sistemul endocrin, tractul digestiv, ficatul, vasele de sânge, mușchii și chiar nucleul celulelor.

Eliminarea glutenului reprezintă o necesitate în astfel de cazuri. Există studii care demonstrează că adoptarea unei diete fără gluten poate duce la remisia simptomelor specifice bolilor autoimune. Persoanele afectate resimt de obicei îmbunătățirea stării de sănătate, creșterea nivelului de energie și de concentrare, ameliorarea problemelor articulare, neurologice, digestive.

Glutenul, dușmanul din umbră

Din păcate, foarte mulți nu știu că pot avea această problemă și continuă să consume gluten. Alții decid să îl elimine din alimentație, dar ignoră faptul că el se poate afla în numeroase alte produse decât alimentele și poate fi la fel de dăunător.

„Trăim într-o lume invadată de gluten”, avertizează dr. Chris Kresser, renumit specialist în medicină funcțională și integrativă din SUA. Glutenul se găsește în toate alimentele pe bază de grâu, secară, orz sau ovăz, dar și în unele alimente industriale care în mod normal nu conțin gluten, dar pot fi contaminate accidental cu gluten, cum ar fi orez, semințe, nuci, fructe, legume. Acestea este unul din motivele pentru care trebuie spălate sub jet de apă înainte de utilizare.

Sosurile gata preparate din comerț, mezelurile și alte preparate din carne, muștarul, supele instant, siropurile, mixurile folosite ca bază pentru mâncăruri, unele sortimente de ciocolată, îndulcitorii pe bază de malț, berea conțin gluten. Citiți cu atenție etichetele alimentelor! Producătorii sunt obligați să specifice dacă produsul conține gluten.

Dieta fără gluten înseamnă evitarea tuturor surselor de gluten. Terapia „fără gluten” este valabilă și aduce rezultate doar atunci când glutenul este complet absent. Problema este că există numeroase surse ascunse de gluten. Dr. Amy Myers, specialist în tratarea disfuncțiilor tiroidiene și autoare a unor bestseller-uri în materie, dezvăluie 10 surse nebănuite de contaminare cu gluten.

1. Produsele cosmetice și de îngrijire

Rujul, pasta de dinți, loțiunea de corp, șamponul, săpunul, balsamul, pudra pentru copii, crema de protecție solară pot conține gluten. Pentru a fi siguri că nu vă expuneți la gluten prin contactul cu pielea, alegeți produse de îngrijire și de frumusețe pe eticheta cărora se menționează „fără gluten”, „fără parabeni”, „fără toxine”.

2. Medicamente, suplimente alimentare și produse naturiste

Multe dintre produsele farmaceutice conțin dextrină, o pulbere extrasă din grâu sau porumb, folosită ca excipient. Dacă aveți intoleranță la gluten, asigurați-vă că medicamentele sau suplimentele alimentare pe care le luați nu conțin dextrină sau alte surse de gluten.

3. Plastelină și acuarele

Părinții trebuie să verifice cu mare atenție compoziția jucăriilor de genul plastelină, acuarele, nisip kinetic. Multe dintre acestea conțin făină de grâu sau ingrediente derivate din cereale. Ele trebuie evitate mai ales în cazul copiilor cu tulburări din spectrul autismului, ADHD, epilepsie, care prezintă de regulă sindromul intestinului permeabil.

4. Abțibilduri și plicuri

Adezivul de pe suprafața abțibildurilor, timbrelor și plicurilor provine din gluten. Utilizați întotdeauna un burete pentru umezirea și lipirea acestora.

5. Sosuri și condimente

Toate produsele din categoriile: ketchup, muștar, sos de roșii, sos de salată, supa instant, condimente pentru mâncăruri, conserve, pateuri conțin gluten.

6. Omleta de la restaurant

Dacă luați micul dejun la restaurant, asigurați-vă că omleta nu conține praf de ou sau făină. Unii bucătari folosesc un aluat pentru a face omleta mai pufoasă.

7. Semipreparate, inclusiv vegetariene

Cele mai multe alimente preparate pe cale industrială conțin ingrediente din grâu ca stabilizatori. Chiar și burgerii vegetali și alte alimente vegane sau vegetariene pot avea în compoziție gluten. Așa că mare atenție la etichetă!

8. Alcool

Berea conține gluten, evident, pentru că este produsă din malț (un produs obținut din boabe de cereale încolțite, uscate și măcinate). Dar există și unele lichioruri și vodca pot fi obținute prin distilarea cerealelor.

9. Piure de cartofi

Făina este adăugată uneori în piureul de cartofi, dar și în alte piureuri de legume pentru a spori consistența. Dacă preparați acasă aceste mâncăruri, sunteți în siguranță, dar dacă mâncați la restaurant nu puteți controla modul de preparare.

10. Bomboane

Trebuie să citiți ingredientele! Multe bomboane și dulciuri conțin făină din cereale.

Tu citești întotdeauna eticheta produselor pe care le cumperi? Ai descoperit gluten în produse la care nu te așteptai? Ai încercat vreodată să elimini complet glutenul din viața ta?

Surse:

  • chriskresser.com/50-shades-of-gluten-intolerance/
  • chriskresser.com/still-think-gluten-sensitivity-isnt-real/
  • amymyersmd.com/2017/06/10-places-gluten-hides/

Părerea ta contează pentru noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Etichete articol:
autoimunitategluteninflamațieintoleranță la glutenleaky gutSindrom intestin hiperpermeabil
Articolul anterior
Acizii grași esențiali omega 3 și omega 6. Ce îi face atât de speciali?
Articolul următor
Top 10 motive pentru care e bine să consumi varza Kale


Vino alături de noi în comunitatea
Better Medicine by Zenyth

Aici, nu vei găsi doar un grup, ci o familie bucuroasă să împărtășească cunoștințe și să te susțină pentru a aduce echilibru, armonie și sănătate în viața ta. În plus, ai acces la cele mai noi informații de sănătate, invitații la evenimente și resurse exclusive.

Vezi toate articolele din categoria: Nutriție și dietă

Te-ar putea interesa și: