Medicină funcțională, Tiroidita Hashimoto

Ce este autoimunitatea? Cum funcționează autoimunitatea?

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 4 minute

Progresele în cunoștințele noastre despre sistemul imunitar descoperă legături între inflamație și multe boli diferite. Înțelegerea modului în care sistemul imunitar este activat și reglat este esențială pentru oricine se confruntă cu simptome care indică prezența unei boli autoimune, pentru cei care lucrează pentru a dezvolta tratamente pentru autoimunitate, inflamație cronică și alergie și pentru cei care aplică aceste tratamente în clinică.

Vezi toate articolele despre:

Ce este autoimunitatea? Ce este o boală autoimună?

Termenul de autoimunitate se referă la o incapacitate a sistemului imunitar al organismului de a-și recunoaște propriile celule și țesuturi ca fiind proprii și, în schimb, lansează atacuri imune împotriva acestor celule și țesuturi ca și cum ar fi corpuri străine sau invadatoare.

Autoimunitatea este prezența anticorpilor (care sunt fabricați de limfocitele B) și limfocitelor T direcționați împotriva componentelor normale ale unei persoane (autoantigene). Aceste componente sunt numite autoantigene și constau de obicei din proteine (sau proteine complexate cu acizi nucleici). Anticorpii și limfocitele T care recunosc autoantigenele se numesc autoanticorpi și celule T autoreactive.

Bolile autoimune se dezvoltă atunci când limfocitele B autoreactive (autoanticorpii) și limfocitele T descrise mai sus provoacă o deteriorare patologică și/sau funcțională a organului/țesutului care conține autoantigenul(ele) țintă. Astfel, în bolile autoimune, limfocitele auto-reactive sunt cauza reală a bolii, mai degrabă decât un acompaniament inofensiv.

În bolile autoimune, limfocitele autoreactive se extind policlonal, deoarece mecanismele care le țin în mod normal la distanță eșuează. Cu alte cuvinte, bolile autoimune pot fi considerate o manifestare a dereglării imune.

Termenul „policlonal“ în acest context este folosit pentru a indica faptul că într-o boală autoimună există multe tipuri diferite de limfocite autoreactive (mai degrabă decât copii multiple ale aceluiași limfocit). Aceste limfocite care se extind au receptori de antigen diferiți pe suprafața lor, recunoscând diferite ținte (numite epitopi) într-o singură proteină sau un grup de proteine. Termenul policlonal distinge expansiunea limfocitelor observată în autoimunitate de cea observată în afecțiunile maligne în care limfocitele expandate sunt toate monoclonale (adică copii identice unele ale altora).

Expansiunea acestor limfocite autoreactive este cea care provoacă în cele din urmă leziuni patologice și, prin urmare, boala clinică.

Mecanismele bolilor autoimune

Un număr mic de celule B și T autoreactive constituie o parte normală a totalului de celule imune, deoarece producerea de autoanticorpi este observată frecvent la indivizii sănătoși. Toleranța este menținută în mod normal de interacțiunile de reglementare ale unei varietăți de tipuri de celule și mediatori solubili. Cu toate acestea, în anumite condiții, toleranța poate fi ruptă și poate rezulta o patologie autoimună. Este evident că dezvoltarea bolii autoimune este dependentă de un fond genetic permisiv, dar că alți factori declanșatori, cum ar fi infecțiile virale, bacteriene sau chimice, duc la o auto-reactivitate modificată.

  1. Eliberarea antigenului sechestrat. Încă din timpul dezvoltării embrionare, în primele 4 săptămâni de viață intrauterină începe inducerea toleranței față de self. Antigenele sechestrate sunt acele substanțe/structuri/celule ale organismului care nu sunt prezentate către celulele limfoide în perioada embrionară. Ele scapă de controlul limfocitar deoarece sunt situate fie intracelular, fie sunt delimitate de bariere anatomice. Într-un organism integru structural și funcțional, antigenele sechestrate vor fi în continuare delimitate de bariere și nu vor veni niciodată în contact cu celulele sistemului imunitar. Însă, în momentul producerii unui traumatism, proces infecțios sau intervenție chirurgicală are loc penetrarea barierelor naturale cu distrugerea integrității acestora și eliberarea antigenelor sechestrate. Ele devin accesibile celulelor sistemului imunitar și determină o reacție imună. Dintre maladiile autoimune declanșate de aceste antigene fac parte anumite afecțiuni demielinizante ale sistemului nervos central și tiroidita Hashimoto.
  2. Pierderea stării de toleranță față de self. Prin anumite mutații necunoscute până la momentul actual, se produce proliferarea unei clone limfocitare intolerante față de self. Limfocitele B și T produse astfel se numesc limfocite autoreactive, întrucât ele nu sunt capabile să recunoască structurile normale și le consideră structuri non-self, declanșând răspuns imun împotriva acestora. Un mecanism probabil este scăderea activității limfocitelor T supresoare cu creșterea activității limfocitelor T helper.
  3. Teoria selfului alterat ia în considerare ca mecanism al autoimunității modificarea structurii chimice a proteinelor proprii ale organismului care devin antigene. Factorii fizici, precum arsurile și radiațiile, factorii chimici din clasa medicamentelor citostatice, precum și acțiunea bacteriilor, virusurilor sau fungilor modifică și alterează conformația moleculară și structura biochimică a proteinelor proprii sau a proteinelor self. Ele devin astfel autoantigene.
  4. Asemănarea de structură (mimicitate moleculară) dintre antigenele exogene și proteinele self este destul de frecvent întâlnită, întrucât unii agenți microbieni conțin în structura lor proteine identice cu proteinele self. Anticorpii care se selectează vor recunoaște atât microbul, cât și structurile sale componente, astfel se vor forma anticorpi anti-structurile microbiene care seamănă structural cu self-ul, deci anticorpi anti0structurile self. De exemplu, microorganismul bacterian Streptococus haemolyticus conține în structura peretelui său o proteină specifică numită proteină M. Aceasta este similară ca structură cu proteinele mușchiului cardiac, astfel încât se vor forma auto-anticorpi anti-miocard cu producerea de leziuni structurale cardiace.
  5. Stimularea policlonală a limfocitelor B este produsă în special de virusul Epstein- Barr, cunoscut pentru declanșarea bolii numită mononucleoză infecțioasă. Acest virus determină activarea policlonală a limfocitelor B care se diferențiază în plasmocite și încep să producă serii multiple de anticorpi, unii dintre ei fiind auto-anticorpi.

Leziunile structurale apar în urma reacției autoimune atunci când autoanticorpii citotoxici, limfocitele T citotoxice și complexele imune declanșează procesele de inflamație și de reparare modulate de citokine.

Care sunt factorii favorizanți?

Încă nu se știe exact ce cauzează defectarea sistemului imunitar. Cu toate acestea, unii oameni sunt mai susceptibili de a face o boală autoimună decât alții.

Studiile efectuate până acum, arată faptul că femeile sunt mai susceptible în a dezvolta boli autoimune decât bărbații. De asemenea, unele boli autoimune sunt mai frecvente la anumite grupuri etnice. De exemplu, lupusul afectează mai mulți afro-americani și hispanici decât caucazieni.

Anumite boli autoimune, cum ar fi scleroza multiplă și lupusul, apar în familii. Nu toți membrii familiei vor avea neapărat aceeași boală, dar moștenesc o susceptibilitate la o afecțiune autoimună.

Printre factorii favorizanți apariției bolilor autoimune se numără:

  1. Factorul genetic
  2. Dezechilibrele hormonale (creșterea secreției de cortizol, scăderea secreției de DHEA, adrenalină și testosteron, sarcina)
  3. Factorul microbial (dezechilibrul florei microbiene intestinale)
  4. Vaccinurile
  5. Toxinele organice
  6. Metalele grele
  7. Stresul psihic și fizic
  8. Lipsa antrenamentului fizic regulat și a odihnei
  9. Diferiți agenți patogeni (bacterii, virusuri, paraziți, fungi etc.)
  10. Alimentația necorespunzătoare sau deficitară (dieta săracă în fibre alimentare și carbohidrați, alimente greu digerabile, alimente modificate genetic, precum soia, porumbul și grâul)
  11. Alergiile și intoleranțele alimentare
  12. Abuzul de alcool sau de tutun

Concluzii

În întreaga lume, există mai mult de 80 de boli autoimmune, unele se manifestă agresiv, altele sunt „silențioase“ și de aceea este necesar să ne ascultăm corpul și să reacționăm atunci când simțim că ceva nu este în regulă.

Stabilirea diagnosticului de boală autoimună este foarte dificilă din cauza faptului că în cadrul acestor afecțiuni are loc afectarea mai multor segmente din organism și sunt greu de identificat de către medicii specialiști, dar prezentarea la medic de la primele simptome, efectuarea investigațiilor în vederea stabilirii corecte a diagnosticului, administrarea tratamentului corespunzător, eliminarea factorilor declanșatori și modificarea/îmbunătățirea stilului de viață duc la ameliorarea statusului bolii, la îmbunătățirea calității vieții și chiar la remisiunea bolii.

 

SURSE:

https://www.healthline.com/health/autoimmune-disorders#bottom-line

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/labs/pmc/articles/PMC1566249/pdf/envhper00522-0014.pdf

https://anatomie.romedic.ro/reactia-autoimuna

Etichete articol:
Articolul anterior
Boli favorizate de disbioză și intestinul permeabil – VIDEO
Articolul următor
Cauzele subtile ale bolilor: ceea ce gândim, frica, furia, neglijența

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Medicină funcționalăTiroidita Hashimoto

Te-ar putea interesa și:

Meniu