Sănătate, Video

Cum ne îmbolnăvește vremea de afară?

Autor:

Știai că organismul uman are nevoie de 14 zile pentru a se adapta? „Isteriile” vremii – oscilațiile de temperatură, extremele care nu par să ajungă la un consens – ne pun în pericol starea de bine și fac adaptarea extrem de dificilă. Cum este afectat sistemul hormonal? Cum se resimte sistemul nervos? Cum se modifică dieta și nevoile alimentare? Ce putem face pentru a ne adapta mai ușor? Despre toate acestea și despre multe altele aflăm din materialul video realizat alături de Dr. Ruxandra Constantina, medic de familie cu competență în apifitoterapie!

Vezi toate articolele despre:
Ashwagandhamagneziumeteosensibilitateresveratrolrhodiolavideo

Deja nu mai este un secret pentru nimeni. Putem observa limpede și cu ușurință că întregul caracter oscilant și excesiv, care guvernează societățile, se reflectă și în vremea de afară. Variațiile bruște de temperatură și presiune, imposibilitatea de a transforma o zi într-una previzibilă din punct de vedere meteorologic (și nu numai) își pun amprenta adânc asupra stării noastre de bine. Iar aici nu vorbim doar despre modificările resimțite la nivel corporal, ci și despre cele de la nivel psihoemoțional. Principala problemă? Imposibilitatea de a ne adapta suficient de repede. Astfel, glandele endocrine sunt afectate, crește secreția de hormoni ai stresului, adrenalina și cortizol, și scade secreția de hormoni „plăcuți”, precum dopamină sau serotonină.

Care sunt simptomele care ne indică astfel de probleme de adaptare? Scăderea capacităților mentale, hipotensiunea, insomnia, durerile osteoarticulare, migrenele, depresia, tulburările apetitului sunt doar câteva dintre acestea.

Ce ne ajută în efortul nostru de adaptare la schimbările vremii?

  • Un stil de viață sănătos, o alimentație echilibrată, mișcarea în aer liber și odihna sunt toate la fel de importante pentru a nu lăsa schimbările vremii să ne afecteze.
  • Plantele adaptogene de tipul Rhodiola și Ashwagandha, așa cum indică și numele, pot ajuta organismul în gestionarea efectelor stresului, fie că vorbim despre oboseală, astenie sau anxietate.
  • Rozmarinul, cătina, menta, magneziul, resveratrolul sunt alte câteva variante care pot ajuta la îmbunătățirea simptomelor.
  • Uleiurile esențiale – trandafir, ghimbir sau busuioc, folosite în apa de baie sau prin lampa de aromoterapie – pot ajuta atât cu insomnia, cât și cu reducerea stresului.
  • Pentru relaxare musculară putem folosi atât magneziul obținut din surse naturale, cât și compresele calde sau unguentele pe bază de arnică.

Pentru informații complete și complexe despre problemele întâmpinate și soluțiile găsite în problematica adaptării, urmărește materialul video de mai sus!

Etichete articol:
Ashwagandhamagneziumeteosensibilitateresveratrolrhodiolavideo
Articolul anterior
Glanda tiroidă pe înțelesul tuturor
Articolul următor
Pastila cea bună: Puterea informației, Inspirație, Motivație
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
SănătateVideo