Istoria Medicinei

Lista Premiilor Nobel pentru Fiziologie sau Medicină

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 8 minute
Vezi toate articolele despre:
cercetare medicalădescoperiri științificepremiul Nobelpremiul Nobel Fiziologie și Medicină

Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină este decernat de Fundația Nobel o dată pe an, pentru descoperiri remarcabile în domeniul științelor vieții și medicinei. Este unul dintre cele 5 premii Nobel, stabilite în anul 1895 de către chimistul suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, în testamentul său. Premiul este prezentat destinatarului în cadrul ceremoniei anuale ce are loc pe data de 10 decembrie, împreună cu o diplomă și un certificat de atribuire monetară.

Alfred Nobel a avut un interes activ în domeniul cercetării medicale. Prin Karolinska Institutet, el a intrat în contact cu fiziolog suedez Jöns Johansson, în jurul anului 1890. Johansson a lucrat în laboratorul lui Nobel în Sevran, Franța, în același an. Fiziologia sau Medicina a fost al treilea domeniu pentru premiul Nobel, menționat în testamentul său. Acest premiu este acordat de către Nobel Assembly – Karolinska Institutet, Stockholm, Suedia.

Lista Premiilor Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în cifre

87 de ani a fost vârsta celei mai bătrâne persoane laureate vreodată: Peyton Rous, pentru descoperirea virusurilor care induc tumori.
58 de ani este vârsta medie a laureaților care au primit acest premiu.
39 de premii au fost acordate unui singur laureat.
32 de ani a fost vârsta celui mai tânăr laureat de până acum: Frederick G. Banting, care a primit premiul în 1923 pentru descoperirea insulinei.
12 femei au primit acest premiu până acum.

Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost decernat de 107 ori pentru 211 de laureați între 1901 și 2016. Iată câștigătorii și descoperirile lor:

2016: Yoshinori Ohsumi

Pentru descoperirea mecanismului autofagiei sau „autoconsumarea” în celulele de drojdie, dezvăluind că celulele umane participă, de asemenea, în acest proces celular inedit, care a fost legat și de vindecarea anumitor boli.

2015: William C. Campbell, Satoshi Ōmura și Youyou Tu

Pentru descoperiri privind noi tratamente ale bolilor produse de viermii cilindrici și ale malariei.

2014: John O’Keefe, May-Britt Moser și soțul ei, Edvard I. Moser

Pentru descoperirea celulelor care constituie un sistem de poziționare în creier.

2013: James Rothman, Randy Schekman și Thomas Thomas S.

Pentru descoperirile lor în ceea ce privește modul în care celulele controlează remiterea și eliberarea de molecule, cum ar fi hormoni, proteine și neurotransmițători.

2012: Sir John B. Gurdon și Shinya Yamanaka

Pentru munca lor inovatoare în ceea ce privește celulele stem.

2011: Bruce A. Beutler din Statele Unite ale Americii, Jules A.

Hoffmann, născut în Luxemburg, și Dr. Ralph M. Steinman, din Canada
Pentru descoperirile în ceea ce privește activarea imunității înnăscute și a celulei dendritice și rolul ei în imunitatea adaptivă.

2010: Robert G. Edwards

Pentru dezvoltarea fertilizării in vitro.

2009: Elizabeth H. Blackburn, Carol W. Greider și Jack W. Szostak

Pentru descoperirea modului în care cromozomii sunt protejați de telomeri și de enzima telomerază.

2008: Harald zur Hausen și Françoise Barré-Sinoussi și Luc Montagnier

Harald zur Hausen pentru descoperirea virusului papilomului uman, care cauzează cancerul de col uterin, iar Françoise Barré-Sinoussi și Luc Montagnier pentru descoperirea virusului imunodeficienței umane.

2007: Mario R. Capecchi, Sir Martin J. Evans și Oliver Smithies

Pentru cercetările în domeniul modificărilor genetice realizate asupra organismului șoarecilor prin intermediul celulelor stem.

2006: Andrew Z. Fire și Craig C. Mello

Pentru descoperirea lor de interferență a ARN-ului – reducerea la tăcere a genei de dublu catenar a ARN-ului.

2005: Barry J. Marshall și J. Robin Warren

Pentru descoperirea bacteriei Helicobacter pylori și a rolului acesteia în gastrită și ulcer peptic.

2004: Richard Axel și Linda B. Buck

Pentru descoperirea receptorilor odoranți și organizarea sistemului olfactiv.

2003: Paul C. Lauterbur și Sir Peter Mansfield

Pentru descoperirea lor privind imagistica prin rezonanță magnetică.

2002: Sydney Brenner, H. Robert Horvitz și John E. Sulston

Pentru descoperirile privind reglementarea genetică de dezvoltare a organelor și moartea programată a celulelor.

2001: Leland H. Hartwell, Tim Hunt și Sir Paul M. Nurse

Pentru descoperirile lor legate de ciclul celular.

2000: Arvid Carlsson, Paul Greengard și Eric R. Kandel

Pentru descoperirile lor privind transducția de semnal în sistemul nervos.

1999: Günter Blobel

Pentru descoperirea faptului că proteinele au semnale intrinseci care guvernează transportul și localizarea lor în celulă.

1998: Robert F. Furchgott, Louis J. Ignarro și Ferid Murad

Pentru descoperirile lor privind oxidul nitric drept o moleculă de semnalizare în sistemul cardiovascular.

1997: Stanley B. Prusiner

Pentru descoperirea prionilor și a unui nou principiu biologic de infecție.

1996: Peter C. Doherty și Rolf M. Zinkernagel

Pentru descoperirile lor legate de caracterul specific al celulelor de apărare mediate imun.

1995: Edward B. Lewis, Christiane Nüsslein-Volhard și Eric F.

Wieschaus
Pentru descoperirile privind controlul genetic al dezvoltării embrionare timpurii.

1994: Alfred G. Gilman și Martin Rodbell

Pentru descoperirea proteinelor G și a rolului acestora în transmiterea semnalului în celule.

1993: Richard J. Roberts și Phillip A. Sharp

Pentru descoperirile cu privire la genele split.

1992: Edmond H. Fischer și Edwin G. Krebs

Pentru descoperirile lor privind fosforilarea reversibilă a proteinelor ca un mecanism biologic de reglementare.

1991: Erwin Neher și Bert Sakmann

Pentru descoperirile lor privind funcția canalelor ionice unice în celule.

1990: Joseph E. Murray și E. Donnall Thomas

Pentru descoperirile privind transplantul de organe și celule în tratamentul bolilor umane.

1989: J. Michael Bishop și Harold E. Varmus

Pentru descoperirea originii celulare a oncogenelor retrovirale.

1988: Sir James W. Black, Gertrude B. Elion și George H. Hitchings

Pentru descoperirile principiilor importante pentru tratamentul problemelor cauzate de droguri.

1987: Susumu Tonegawa

Pentru descoperirea principiului genetic pentru generarea de anticorpi.

1986: Stanley Cohen și Rita Levi-Montalcini

Pentru descoperirile lor cu privire la factorii de creștere.

1985: Michael S. Brown și Joseph L. Goldstein

Pentru descoperirile privind reglarea metabolismului colesterolului.

1984: Niels K. Jerne, Georges J.F. Kohler și César Milstein

Pentru teoriile privind specificitatea în dezvoltarea și controlul sistemului imunitar și descoperirea principiului pentru producerea de anticorpi monoclonali.

1983: Barbara McClintock

Pentru descoperirea ei legată de elemente genetice mobile.

1982: Sune K. Bergstrm, Bengt I. Samuelsson și John R. Vane

Pentru descoperirile lor privind prostaglandinele și substanțele biologic active înrudite.

1981: Roger W. Sperry și David H. Hubel și Torsten N. Wiesel

Roger W. Sperry pentru descoperirile sale referitoare la specializarea funcțională a emisferelor cerebrale și David H. Hubel și Torsten N. Wiesel, pentru descoperirile lor privind prelucrarea informațiilor în sistemul vizual.

1980: Baruj Benacerraf, Jean Dausset și George D. Snell

Pentru descoperirile lor privind structurile determinate genetic pe suprafața celulelor care reglează reacțiile imunologice.

1979: Allan M. Cormack și Godfrey N. Hounsfield

Pentru descoperirea privind computerul tomograf.

1978: Werner Arber, Daniel Nathans și Hamilton O. Smith

Pentru descoperirea enzimelor de restricție și aplicarea lor la probleme de genetică moleculară.

1977: Roger Guillemin și Andrew V. Schally și Rosalyn Yalow

Roger Guillemin și Andrew V. Schally pentru descoperirile lor în ceea ce privește producerea de hormoni peptidici ai creierului și Rosalyn Yalow, pentru dezvoltarea tehnicii radioimunității hormonilor peptidici.

1976: Baruch S. Blumberg și D. Carleton Gajdusek

Pentru descoperirile lor privind noile mecanisme ale originii și diseminării bolilor infecțioase.

1975: David Baltimore, Renato Dulbecco și Howard Martin Temin

Pentru studiul interacțiunii dintre acizii nucleici ai virusurilor cancerigene și genomul celular.

1974: Albert Claude, Christian de Duve și George Emil Palade

Pentru descoperirile lor privind organizarea structurală și funcțională a celulei.

1973: Karl von Frisch, Konrad Lorenz și Nikolaas Tinbergen

Pentru studiile comportamentul animal, care deschid perspectivele psihiatriei, medicinei psihosomatice și ecologiei aplicate.

1972: Gerald M. Edelman și Rodney R. Porter

Pentru descoperirile lor privind structura chimică a anticorpilor (a moleculei de imunoglobulină).

1971: Earl W. Sutherland Jr.

Pentru descoperirile sale în ceea ce privește mecanismele acțiunii hormonilor.

1970: Sir Bernard Katz, Ulf von Euler și Julius Axelrod

Pentru descoperirile lor privind mecanismele ionice implicate în exercitarea și inhibiția porțiunilor periferice și centrale ale membranei celulare nervoase.

1969: Max Delbrück, Alfred D. Hershey și Salvador E. Luria

Pentru descoperirile lor privind mecanismul de replicare și structura genetică a virusurilor.

1968: Robert W. Holley, Har Gobind Khorana și Marshall W. Nirenberg

Pentru interpretarea lor în ceea ce privește codul genetic și funcția sa în sinteza proteinelor.

1967: Ragnar Granit, Haldan Keffer Hartline și George Wald

Pentru descoperirile lor privind procesele vizuale fiziologice și chimice fundamentale.

1966: Peyton Rous și Charles Brenton Huggins

Pentru descoperirea în ceea ce privește tratamentul hormonal al cancerului de prostată și a virusurilor care induc tumori.

1965: François Jacob, André Lwoff și Jacques Monod

Pentru descoperirile lor referitoare la reglarea genetică a sintezei proteinelor în celula vie.

1964: Konrad Bloch și Feodor Lynen

Pentru descoperirile lor privind mecanismul biochimic al sintezei colesterolului și acizilor grași.

1963: Sir John Carew Eccles, Alan Lloyd Hodgkin și Andrew Fielding Huxley

Pentru descoperirile lor privind mecanismele ionice implicate în excitarea și inhibiția porțiunilor periferice și centrale ale membranei celulare nervoase.

1962: Francis Harry Compton Crick, James Dewey Watson, Maurice Hugh Frederick Wilkins

Pentru descoperirea ADN-ului.

1961: Georg von Békésy

Pentru descoperirea mecanismului fizic al stimulării formațiilor cohleare.

1960: Sir Frank Macfarlane Burnet și Peter Brian Medawar

Pentru descoperirea toleranței imunologice și explicarea ei.

1959: Severo Ochoa și Arthur Kornberg

Pentru descoperirea biosintezei acizilor nucleici (ARN și ADN) și a rolului acestora în ereditate.

1958: George Wells Beadle, Edward Lawrie Tatum și Joshua Lederberg

Pentru descoperirile din domeniul geneticii moleculare și cele legate de recombinările materialului genetic al bacteriilor.

1957: Daniel Bovet

Pentru descoperirile sale referitoare la sinteza unor compuși antihistaminici și a diferiților relaxanți musculari.

1956: André Frédéric Cournand, Werner Forssmann și Dickinson W. Richards

Pentru descoperirile lor privind cateterismul cardiac și modificările patologice ale sistemului circulator.

1955: Axel Hugo Theodor Theorell

Pentru descoperirile sale în ceea ce privește natura și modul de acțiune a enzimelor de oxidare.

1954: John Franklin Enders, Thomas Huckle Weller și Frederick Chapman Robbins

Pentru descoperirea posibilității de a cultiva virusurile poliomelitice pe țesuturi de diferite tipuri.

1953: Hans Adolf Krebs și Fritz Albert Lipmann

Pentru descoperirea ciclului tricarboxilic ce are loc în procesele de oxido-reducere la nivel celular și descoperirea coenzimei A și a importanței sale în metabolismul intermediar.

1952: Selman Abraham Waksman

Pentru descoperirea streptomicinei, primul antibiotic eficient împotriva tuberculozei.

1951: Max Theiler

Pentru descoperirile sale în ceea ce privește virusul febrei galbene și a combaterii sale.

1950: Edward Calvin Kendall, Tadeus Reichstein și Philip Showalter Hench

Pentru descoperiri privind hormonii corticosuprarenali, structura și acțiunea lor biologică.

1949: Walter Rudolf Hess și Antonio Caetano de Abreu Freire Egas Moniz

Pentru descoperirea rolului hipotalamusului în coordonarea activității organelor interne și descoperirea valorii terapeutice a lobotomiei în anumite psihoze.

1948: Paul Hermann Müller

Pentru descoperirea eficacității produsului DDT ca insecticid de contact.

1947: Carl Ferdinand Cori, Gerty Theresa Cori și Bernardo Alberto Houssay

Pentru descoperirea mecanismului biosintezei glicogenului și descoperirea rolului jucat de hormonul lobului hipofizar anterior în metabolismul zahărului.

1946: Hermann Joseph Muller

Pentru crearea radiogeneticii și studiul mutațiilor produse de razele X.

1945: Sir Alexander Fleming, Ernst Boris Chain și Sir Howard Walter Florey

Pentru descoperirea penicilinei și a efectului său curativ în diferite boli infecțioase.

1944: Joseph Erlanger și Herbert Spencer Gasser

Pentru descoperirile privind funcțiile intens diferențiate ale fibrelor nervoase elementare.

1943: Henrik Carl Peter Dam, Edward Adelbert Doisy și Edward Adelbert Doisy

Pentru descoperirea vitaminei K.

1942-1940: Nu a fost acordat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină.

1939: Gerhard Domagk

Pentru descoperirea sulfamidelor.

1938: Corneille Jean François Heymans

Pentru descoperirea rolului jucat de mecanismele sino-aortice în reglarea respirației.

1937: Albert von Szent-Györgyi Nagyrápolt

Pentru evidențierea mecanismului proceselor biologice de oxidare și descompunere a vitaminei C.

1936: Sir Henry Hallett Dale și Otto Loewi

Pentru descoperirile lor referitoare la transmiterea chimică a impulsurilor nervoase.

1935: Hans Spemann

Pentru descoperirea efectului „organizator” în dezvoltarea embrionară.

1934: George Hoyt Whipple, George Richards Minot și William Parry Murphy

Pentru descoperirile lor privind terapia hepatică în cazurile de anemie.

1933: Thomas Hunt Morgan

Pentru descoperirile sale în ceea ce privește rolul jucat de cromozomi în ereditate.

1932: Sir Charles Scott Sherrington și Edgar Douglas Adrian

Pentru descoperirile lor în ceea ce privește funcțiile neuronilor.

1931: Otto Heinrich Warburg

Pentru descoperirea naturii și modul de acțiune ale enzimei respiratorii.

1930: Karl Landsteiner

Pentru descoperirea grupelor sanguine umane.

1929: Christiaan Eijkman și Frederick Gowland Hopkins

Pentru descoperirea vitaminei antinevritice și a vitaminelor de stimulare a creșterii.

1928: Charles Jules Henri Nicolle

Pentru cercetările de epidemiologie asupra tifosului exantematic.

1927: Julius Wagner-Jauregg

Pentru utilizarea malarioterapiei în paralizia generală.

1926: Johannes Andreas Grib Fibiger

Pentru descoperirea carcinomului spiropter.

1925: Nu a fost acordat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină.

1924: Willem Einthoven

Pentru descoperirea mecanismului electrocardiogramei.

1923: Frederick Grant Banting și James Rickard Macleod John

Pentru contribuția adusă în descoperirea și introducerea în terapeutică a insulinei.

1922: Archibald Vivian Hill și Otto Fritz Meyerhof

Pentru explicarea procesului de producere a energiei musculare și descoperirile asupra consumului de oxigen și metabolismul acidului lactic în mușchi.

1921: Nu a fost acordat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină.

1920: Schack August Steenberg Krogh

Pentru descoperirea mecanismului de reglare a circulației capilare și a schimbului de gaze la nivel pulmonar.

1919: Jules Bordet

Pentru descoperirile sale legate de imunitate.

1918-1915: Nu a fost acordat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină.

1914: Robert Bárány

Pentru descoperirile sale referitoare la fiziologia și patologia aparatului vestibular.

1913: Charles Robert Richet

Pentru descoperirea anafilaxiei, un caz particular al fenomenului imunitar.

1912: Alexis Carrel

Pentru activitatea sa privind structura vasculară și transplantarea vaselor sanguine și a organelor.

1911: Allvar Gullstrand

Pentru munca sa referitoare la dioptriile ochiului.

1910: Albrecht Kossel

Pentru activitatea sa în domeniul constituenților proteici și nucleoproteici din celule.

1909: Emil Theodor Kocher

Pentru activitatea sa din domeniul fiziologiei, patologiei și chirurgiei glandei tiroide.

1908: Ilya Ilyich Mechnikov și Paul Ehrlich

Pentru teoria fagocitară a imunității și activitatea în domeniul imunologiei și chimioterapiei sifilisului.

1907: Charles Louis Alphonse Laveran

Pentru descoperirea rolului jucat de protozoare în producerea îmbolnăvirilor.

1906: Camillo Golgi, Santiago Ramón y Cajal

Pentru cercetările asupra structurii sistemului nervos.

1905: Robert Koch

Pentru investigațiile și descoperirile sale în legătură cu tuberculoza.

1904: Ivan Petrovich Pavlov

În semn de recunoaștere a muncii sale în ceea ce privește fiziologia digestiei.

1903: Niels Ryberg Finsen

În semn de recunoaștere a contribuției sale în ceea ce privește tratamentul cu raze luminoase concentrate și răcite, mai ales pentru lupus.

1902: Ronald Ross

Pentru evidențierea modului de transmitere a malariei și metodele de combatere a acesteia.

1901: Emil Adolf von Behring

Pentru tratamentul difteriei cu ser specific și pentru contribuția sa la elaborarea „teoriei hormonale a imunității”.

Surse:

  • nobelprizemedicine.org/selecting-laureates/history/
  • almaz.com/nobel/medicine/
  • livescience.com/16342-nobel-prize-medicine-history-list.html
  • en.wikipedia.org/wiki/Nobel_Prize_in_Physiology_or_Medicine
  • nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/
  • nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/
Etichete articol:
cercetare medicalădescoperiri științificepremiul Nobelpremiul Nobel Fiziologie și Medicină
Articolul anterior
Arta cosmetică la vechii egipteni
Articolul următor
Premiul Nobel pentru Medicină 2017 recompensează cercetările în cronobiologie

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Istoria Medicinei

Te-ar putea interesa și: