Dr. Olgun Chemal, medic stomatolog, competență în implantologie, invitatul Simonei Dragomir la Hello Sănătate TV, a venit la emisiune să ne spună mai multe despre boala parodontală și ce avem de făcut în cazul în care ne confruntăm cu așa ceva.
Parodontoza – una dintre cele mai vechi boli care a însoțit omenirea de-a lungul timpului
Boala parodontală este o boală cronică, evolutivă și ireversibilă. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că, în cazul în care se ajunge la o stare mai avansată a bolii (dar nu gingivită*), nu există cale de întoarcere, tratamentul fiind necesar pe tot parcursul vieții.
*Gingivita este o stare mai avansată a bolii parodontale, în care gingiile sunt ușor roșiatice, pot sângera, dar nu este instalată încă boala parodontală ale cărei semne specifice sunt prezența pungilor parodontale în care infecțiile bacteriene sunt mai pronunțate.
Și de această dată, la fel cum vorbim despre profilaxie în general, controalele de rutină sunt mai mult decât necesare. Acesta nu este un moft, ci o nevoie imperios necesară, pe care ar trebui să ne-o educăm de mici, pentru a ne învăța să facem acest lucru fără să mai amânăm până când situația devine gravă. Nu spunem asta întâmplător, ci vă încurajăm să faceți controalele de rutină cel puțin o dată pe an, pentru că boala parodontală nu doare. Abia atunci când stadiul acesteia este avansat, durerea începe să apară.
De ce să fim atenți la sângeririle gingivale?
De obicei, boala debutează cu sângerări gingivale, lucru care nu îi sperie în general pe pacienți. Aceștia ori dau vina pe un periaj prea dur sau pe resturile alimentare care au rănit gingia, sângerarea chiar dispărând după ceva timp. De asemenea, apare mirosul neplăcut, dar care poate dispărea după o igienizare. Aceasta constă în îndepărtarea tartrului care poate pe moment să ne liniștească, fără să știm că la nivel subgingival există depozite care „sapă” gingia, favorizează înmulțirea bacteriilor și distrug lent tot ce prind în cale.
Primul pas în prevenirea bolii parodontale – să ne întrebăm părinții dacă au suferit de așa ceva!
Da, componenta genetică este extrem de importantă nu doar în bolile clasice, ci și în problemele ce țin de dinți. Așadar, este bine să ne întrebăm părinții dacă au avut sau au probleme parodontale, dacă au ajuns să își piardă dinții sau dacă au ajuns să poarte proteză. Este adevărat că, în anii ’60- ‘70, dinții se scoteau din cauza lipsei instrumentelor sau tehnologiei de care dispune medicina dentară în ziua de astăzi, însă situația nu stă foarte bine nici acum. Datorită pacienților care i-au trecut pragul cabinetului, domnul doctor poate veni cu statistici reale, dar destul de îngrijorătoare. Se pare că unul din patru pacienți vor ajunge la vârsta de 50-60 de ani să își piardă toți dinții. Un lucru și mai îngrijorător este acela că tot mai mulți pacienți care se prezintă la cabinet cu boală parodontală au atins abia vârsta de 36-38 de ani.
Una dintre problemele care apare din cauza bolii parodontale este depresia. Lipsa dinților sau îmbolnăvirea acestora ne împiedică să zâmbim, să mâncăm, lucru care ne determină să ne comportăm așa cum ne place, deci scade și calitatea vieții. Acest lucru poate fi corectat în situația în care dinții trebuie scoși, cu ajutorul așa-numiților „dinți ficși în 24h”, însă dacă boala este prea avansată, iar osul începe să se resoarbă, implantul nu are pe ce să fie făcut și este nevoie de adiție de os sau chiar de proteză.
Așadar, cel mai recomandat lucru este să mergeți cel puțin o dată pe an la medicul dentist și să monitorizați orice problemă care apare la nivelul danturii dumneavoastră, pentru a preîntâmpina situația neplăcută de a vă scoate dinții.
Pentru mai multe informații despre boala parodontală, vă invităm să urmăriți întreaga emisiune, aflată la începutul acestui articol.
Veți putea afla:
- Ce este boala parodontală?
- Care sunt manifestările acestei afecțiuni?
- Cât de gravă este această boală?
- Care sunt factorii de risc?
- La ce vârstă poate apărea?
- Cum poate evolua boala parodontală?
- Cum pot fi dinții salvați în caz de boală parodontală?
- Ce poate fi făcut în cazul în care apar complicații?
- Când sunt recomandate implanturile dentare?
Vizionare plăcută!