Parenting, Trăiește sănătos cu Simona, Video

Un copil de 10 pe linie? Cât și cum le cerem copiilor? – VIDEO

Autor:

Începutul de an școlar aduce cu el bucurie pentru unii copii, dar pentru alții înseamnă presiuni din partea părinților.

Vezi toate articolele despre:
copiișcoalăsfaturistresvideo

Invitata din această emisiune, Diana Stănculeanu, psiholog, discută alături de Simona Dragomir despre provocările care apar la început de an școlar și cum putem să le facem față cât mai bine.

A început școala, ne trezim mai devreme

Obişnuiţi cu programul mult mai liber şi mai flexibil din timpul vacanţei de vară, majoritatea elevilor, la început de an școlar, au nevoie de o perioadă de acomodare de 2-3 săptămâni. Cu toate că dimineața se trezesc mai devreme pentru a ajunge la școală, de multe ori, ora de somn rămâne cea din timpul verii, iar odihna nu este întotdeauna suficientă.

În același timp, o problemă care apare este prezentă în rândul elevilor din ciclul gimnazial și liceal, care din cauza faptului că învață după amiaza, nu își organizează timpul foarte bine dimineața și faptul că părinții sunt plecați la serviciu le oferă o oarecare libertate.

„Ai terminat grădinița, ești mare acum”

Mulți părinți vor să îi pregătească pe cei mici cât mai bine, pentru a face față trecerii de la grădiniță la școală, de la ciclul primar la cel gimnazial sau de la școala generală la liceu. De cele mai multe ori, dorința de a se acomoda și de a avea o experiență cât mai plăcută este corelată de către părinți cu o presiune excesivă și cu un gând constant către copil de a se purta în conformitate cu vârsta. Din acest motiv, unii copii pleacă la drum timorați sau panicați, pe când alții practică o falsă detașare, care îi face să pară nepăsători sau dezinteresați.

Urmărind emisiunea, veți putea afla:

  • Ce probleme pot apărea o dată cu începerea școlii?
  • Cum îi ajutăm pe cei mici să se reacomodeze cu școala după vacanță?
  • Care este pragul dintre starea de bine și somatizarea emoțiilor?
  • Există efecte ale pandemiei asupra copiilor? Cum le tratăm?

Vă invităm să urmăriți întreaga emisiune, aflată la începutul acestui articol.

Vizionare plăcută!

Etichete articol:
copiișcoalăsfaturistresvideo
Articolul anterior
Cum prevenim infecțiile respiratorii toamna? – VIDEO
Articolul următor
Ce sunt și cum luăm suplimentele naturale? – VIDEO
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
ParentingTrăiește sănătos cu SimonaVideo