Nutriție, Sănătate integrativă, Video

Arsuri stomacale și reflux gastroesofagian. Prea mult sau PREA PUȚIN acid gastric? – VIDEO

Autor:
1 comentariu

Bine te-am găsit, sunt Raluca Schachter și azi doresc să-ți vorbesc despre refluxul gastroesofagian și ce putem spune despre acidul gastric în această afecțiune?

Vezi toate articolele despre:
betainădigestieenzime digestivereflux gastroesofagianvideo

Majoritatea celor care suferă de reflux gastroesofagian și/sau arsuri stomacale consumă de regulă antiacide pentru ameliorarea simptomelor. Cele mai multe persoane se gândesc la acidul gastric ca fiind un lucru rău, care cauzează arsuri stomacale.  Cu toate acestea, literatura medicală de specialitate și realitatea clinică au demonstrat că deseori, nu excesul de acid este problema, ci o insuficiență în producția de acid gastric. În realitate, o cantitate suficientă de acid gastric previne arsurile prin digestia corespunzătoare. Senzația de arsură este dată mai degrabă de digestia proastă a mâncării. De asemenea, dr. Johnatan Wright cât și mulți alți experți în medicină integrativă consideră că lipsa de acid clorhidric declanșează deschiderea sfincterului esofagian, cauzând astfel eliberarea acidului în esofag. Chiar și o cantitate foarte mică de acid este suficientă pentru a cauza simptomele de reflux și arsură.

După 30-40 de ani, aciditatea stomacului scade

În general, după 30 sau 40 de ani, activitatea stomacului se încetinește, la fel ca restul organelor, și produce mai puțin acid, mai puțină pepsină și digeră alimentele mai puțin eficient. De ce ne-am dori diminuarea și mai accentuată a acidului gastric în aceste condiții sau în general? Poate doar în cazurile de hiperaciditate, dar acestea sunt chiar rare.

Care este rolul acidului gastric în organism?

O cantitate corespunzătoare de acid gastric (sau clorhidric) previne indigestia, infecțiile parazitare, bacteriene, virale și fungale, prin sterilizarea mâncării care este ingerată. A fost demonstrat că persoanele cu hipoclorhidrie au un număr impresionant de infecții. 

Atunci când mâncăm, secreția de acid gastric stimulează producerea pepsinei, o enzimă necesară la digestia optimă a proteinei. Absorbția multor minerale importante, cât și vitamina B12 și folatul sunt dependente de cantitatea de acid clorhidric. În absența acestor nutrienți, se poate ajunge la malnutriție și implicit la afecțiuni precum anemie, osteoporoză, boli cardiovasculare, depresie și multe altele. O altă funcție importantă a acidului gastric este stimularea enzimei pancreatice și eliberarea bilei în intestinul subțire. Fără destule enzime pancreatice și bilă, digestia și absorbția carbohidraților, proteinelor, grăsimilor și a vitaminelor A și E este compromisă în mod sever, cauzând indirect malnutriție, chiar și cu o dietă excelentă.

Așadar, din nou întreb, oare de ce să diminuăm și mai mult această substanță vitală în organism?

Care sunt simptomele hipoacidității?

Alte simptome comune asociate cu hipoclorhidria sunt: particule nedigerate în scaun, balonare după masă, reflux, eructații, halitoza, disconfort intestinal, constipație, probleme ale pielii, infecții fungale, oboseală cronică, suprasolicitarea glandelor suprarenale, boli autoimune, hipoglicemie.

Pentru ca stomacul să producă un nivel adecvat de acid gastric, trebuie să existe un nivel suficient de clorură, sodiu și zinc în organism. Zincul este un mineral din ce în ce mai greu de obținut pentru că este deseori deficient în dietele standard (diete procesate, vegane sau vegetariene).

Alte cauze ale hipoclorhidriei includ administarea continuă de bicarbonat, inhibitoare de pompă de proton, anti-histaminice H2 și medicamente antiacide, cât și prezența disbiozei intestinale și a infecției cu Helicobacter pylori.

Remedii pentru hipoaciditate: betaina HCL sau oțetul nefiltrat

O constatare clinică comună la persoanele cu reflux gastroesofagian este că răspund favorabil în urma suplimentării cu betaina HCL sau chiar în urma consumului de acid, cum ar fi oțetul nefiltrat, nepasteurizat de mere. Dacă însă aceste substanțe înrăutățesc simptomele de reflux, atunci o infecție cu Helicobacter pylori este foarte probabilă. Senzația de arsură are loc deoarece pereții stomacului devin iritați de la acid și trebuie astfel vindecată mai întâi bariera intestinală care protejează stomacul.

Teste clinice care pot oferi informații despre starea acidității stomacale  sunt  analiza de sânge (pentru valoarea clorurii, a dioxidului de carbon, BUN și a globulinei) și analiza firului de păr.

Restabilirea nivelului de acid gastric

Suplimentarea cu betaină HCl, pepsină, enzime digestive și probiotice este esențială pentru restabilirea funcțiilor digestive normale, dar soluția pentru vindecare este de cele mai multe ori mai complexă decât atât, mai ales dacă există infecții cu Helicobacter pylori sau alte disfuncții în sistemul gastrointestinal.

Când nu există un nivel normal de acid gastric, atunci apar și deficiențe de enzime pancreatice, insuficientă bilă, putrefacție a bacteriilor din intestine și chiar stres asupra rinichiului și ficatului.

Așadar toate aceste aspecte trebuie luate în considerare pentru o vindecare completă.

Sper ca aceste informații să-ți fie de folos ca să poți face alegerea corectă pentru sănătatea sistemului tău digestiv. Aștept comentariile tale pe pagina noastră de Facebook Hello Sănătate și pe canalul YouTube! Sănătate și pe curând!

Etichete articol:
betainădigestieenzime digestivereflux gastroesofagianvideo
Articolul anterior
Cum scăpăm de fibroamele uterine cu ajutorul embolizării? – VIDEO
Articolul următor
Cum îți poți păstra o digestie bună în perioada Sărbătorilor? – VIDEO
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
NutrițieSănătate integrativăVideo