Trăiește sănătos cu Simona, Video

Ce este și cum poate fi tratată boala parodontală? – VIDEO

Autor:

Putem avea dinții imaculați și, cu toate acestea, să ne trezim că avem probleme cu aceștia? Cunoscută și ca boala dinților sănătoși și frumoși, boala parodontală este o afecțiune care nu prezintă probleme vizibile. Dinții au aspect curat, sănătos și sunt necariați, însă, cu toate acestea, există un risc ridicat de a-i pierde. Care sunt cauzele bolii parodontale și cum putem preveni căderea dinților?

Vezi toate articolele despre:
dințistomatologstomatologievideo

În această emisiune, Simona Dragomir și invitatul său, Dr. Silviu Stănescu, medic specialist parodontolog, ne spun tot ce trebuie să știm despre boala parodontală și modul în care poate fi tratată.

Ce este boala parodontală?

Boala parodontală sau boala dinților sănătoși și frumoși este o boală infecțioasă, adică este cauzată de un microb care se instalează pe placa bacteriană. Odată instalat, microbul devine din ce în ce mai agresiv, concomitent cu avansarea bolii parodontale.

Un lucru la care ne putem gândi este dacă această boală este transmisibilă de la o persoană la cealaltă (de exemplu, în cazul soțului și al soției). În anumite condiții, boala poate fi transmisă, lucru care poate fi evitat dacă se respectă igiena zilnică, adică să ne spălăm pe dinți de cel puțin două ori pe zi. În afară de igiena absolut necesară, este nevoie de o vizită regulată la medicul stomatolog care să facă o curățare profesională, pentru a elimina placa bacteriană din cauza căreia se poate ajunge la tartru.

Boala parodontală este o afecțiune pe care oricine o poate avea, fără ca măcar să știe acest lucru. Igiena, oricât de bine ar fi executată, poate să nu fie suficientă, deoarece, din cauza componentei genetice a fiecăruia, gingiile pot acumula placă bacteriană pe care să nu o observăm, lucru care în timp să conducă la inflamație.

Cum putem să prevenim boala parodontală?

Cu toții știm că o igienă dentară corespunzătoare este mai mult decât necesară pentru a ne păstra dinții sănătoși, însă în afară de acest lucru, să nu uităm nici de curățarea dinților cu ață dentară. Capacitatea aței de a ajunge chiar și în acele locuri în care periuța nu o poate face ne asigură că acolo șansele ca placa bacteriană să se formeze, sunt foarte mici. De asemenea, dușul bucal a devenit un dispozitiv „la modă”, însă acesta are capacitatea de a îndepărta doar resturile mari de mâncare. Așadar, periajul corect și ața dentară rămân cele mai bune metode prin care putem preveni apariția bolii parodontale.

Care sunt principalele subiecte care s-au discutat în această emisiune?

  • Ce este boala parodontală?
  • Care sunt cauzele apariției acesteia?
  • Poate fi boala parodontală contagioasă?
  • Ce tratamente există pentru boala parodontală?

Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați întregul material video aflat la începutul acestui articol.

Vizionare plăcută!

Etichete articol:
dințistomatologstomatologievideo
Articolul anterior
De la tristețe la depresie, la adolescenți – VIDEO
Articolul următor
Postul Paștelui – apropiere de Dumnezeu – VIDEO
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Trăiește sănătos cu SimonaVideo