Medicină funcțională, Trăiește sănătos cu Simona, Video

Glanda tiroidă pe înțelesul tuturor

Autor:

Problemele glandei tiroide sunt extrem de răspândite la nivel global. Numărul lor este în creștere și la fel și cantitatea de informații disponibile, adevărate sau nu. Dr. Anca Sîrbu, medic endocrinolog, ne povestește despre glanda tiroidă, pe înțelesul tuturor, în cadrul unui materialul complex pe care l-a realizat împreună cu Simonă Dragomir, pentru Ziarul de Sănătate.

Vezi toate articolele despre:
hipertiroidiehipotiroidienoduli tiroidienitiroidăvideo

Hormonii tiroidieni au rol extrem de important în aproape orice celulă a corpului nostru, având un loc vital în funcționarea organismului. Dacă tiroida încetează să producă hormonii specifici, viața este amenințată. Deși foarte multe persoane suferă din cauza unor diferite afecțiuni ale glandei tiroide, vestea bună este că există metode foarte eficiențe de tratament cu ajutorul cărora situația poate fi ținută sub control. Femeile sunt mai predispuse decât bărbații, raportul fiind de aproximativ 5 la 1.

Glanda tiroidă la copii – Ce probleme pot să apară?

Dat fiind faptul că de secreția glandei tiroide depinde buna dezvoltare a copilului, lucrurile trebuie să fie tratate cu o atenție sporită. Unul dintre principalele semne de luat în calcul este faptul că un copil cu probleme tiroidiene nu se va dezvolta normal. Dereglările tiroidiene în cazul copiilor sunt însă destul de scăzute ca frecvență și au, de obicei, o componentă genetică. Hipotiroidismul congenital poate duce la tulburări de creștere și  de dezvoltare cognitivă – spunem, atunci, că un copil este puțin mai încet. Un alt caz problematic este dat de suferințele tiroidiene ale mamei. De multe ori, din dorința de a nu face rău copilului, mama decide să renunțe (nejustificat) la medicamentele curente pentru afecțiunea ei, fără să știe că, de fapt, acest lucru este foarte riscant pentru sănătatea ei și a copilului. În momentul în care rămâne însărcinată, mama cu o tiroidă cu probleme trebuie să meargă periodic la medic. Mai ales că, de cele mai multe ori, necesarul de hormoni se poate modifica în sarcină și necesită ajustări periodice.

Ce probleme poate avea glanda tiroidă?

Problemele glandei tiroide comportă două direcții:

  1. Problemele ce implică o tulburare a modului de funcționare – hipo și hipertiroidismul.

Hipertiroidia, excesul de hormoni tiroidieni, determină modificări destul de greu de ignorat:

  • Apar creșteri ale pulsului (valori peste 90).
  • Persoanele afectate scad în greutate, slăbesc 10-15 kg în câteva luni. Mănâncă și slăbesc.
  • Sunt mai agitate, mai irascibile, au putere mai mică de concentrare, au insomnie, pielea este mai caldă și mai umedă.

Aceste simptome apar la un moment dat chiar brusc. Este important să fim atenți cu semnele pe care corpul ni le trasmite. Din cauza stării agitate, pacienții cu afecțiuni tiroidiene sunt trimiși de obicei către psiholog când de fapt problema nu este deloc de natură psihologică.

În cazul hipotiroidiei, când secreția de hormoni este scăzută față de necesarul organismului, pielea devine mai uscată, suntem mai obosiți și ne concentrăm mai greu, scade capacitatea de muncă, se reduce capacitatea intelectuală.

  1. Probleme de aspect care modifică structura.

În această categorie se încadrează, de exemplu, nodulii tiroidieni – cancerigeni sau nu.  5% din populație are noduli tiroidieni palpabili. Frecvența poate să fie chiar mai mare, însă fenomenul nu este diagnosticat la adevărata dimensiune. Utilizarea la scară largă a ecografiei tiroidiene ar dezvălui probabil un număr mai mare de cazuri. După depistarea acestor formațiuni este important să se verifice dacă sunt maligne sau benigne, pentru a alege varianta potrivită de intervenție. Dacă nodulii nu sunt maligni și dacă nu cresc în volum sau numeric astfel încât să perturbe funcționarea normală a organismului, operația nu este o necesitate. Odată apăruți acești noduli, ei nu scad în dimensiune, însă le poate fi stopată dezvoltarea cu ajutorul medicației.

Un pacient poate suferi de ambele tipuri de disfuncții tiroidiene sau de una singură. De exemplu, nodulii tiroidieni nu aduc neapărat și dereglări hormonale pe lângă cele de structură.

Important!

  • Există credința că problemele de hipotiroidism duc la creșteri majore în greutate. Ei bine, mai ales în prezența unui tratament cu rol de reglare, legătura nu este foarte mare între tiroidă și acumularea în greutate. Cel mult, în stările ceva mai grave, se reține o cantitate mai mare de apă – 2-3 kg.
  • Tiroidita Hashimoto, o formă autoimună a bolilor tiroidiene, poate fi ținută sub control, nu este o afecțiune care îți modifică în mod iremediabil viața. La fel, cei care trec printr-o operație de îndepărtare a tiroidei pot duce o viață normală, păstrând un echilibru și menținând un regim alimentar cu anumite restricții.
  • Afecțiunile glandei tiroide pot fi diagnosticate testând ambele direcții descrise la început: ecografia – pentru a vedea modificările structurale și analizele hormonale din sânge, pentru a vedea modificările activității. În cazul în care ecografia ne indică existența unor noduli, puncția este uneori indicată pentru a testa natura malignă sau benignă.
  • Îndepărtarea chirurgicală a tiroidei este necesară în cazul în care nodulii cresc prea mult în dimensiune sau în anumite cazuri de hipertiroidie.

Orice afecțiune cu care suntem diagnosticați aduce schimbări de diverse intensități în viața noastră și a celor dragi nouă. În funcție de propria noastră configurație psihică, facem față mai ușor sau mai greu, ne adaptăm mai mult sau mai puțin. Este bine de știut că afecțiunile tiroidiene, tratate și monitorizate corespunzător, nu intruzează semnificativ activitatea de zi cu zi, pacienții putând duce vieți absolut normale.

Etichete articol:
hipertiroidiehipotiroidienoduli tiroidienitiroidăvideo
Articolul anterior
Problemele prostatei și tratamentele naturale
Articolul următor
Cum ne îmbolnăvește vremea de afară?
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Medicină funcționalăTrăiește sănătos cu SimonaVideo