Exerciții fizice și sport, Trăiește sănătos cu Simona, Video

Postura și kinetoterapia

Autor:

Postura incorectă nu are legătură doar cu aspectul inestetic al corpului, ci și cu anumite probleme de sănătate. Aceasta este importantă pentru menținerea atât a sănătății fizice, cât și a celei emoționale. Dacă postura nu este corectă, corpul riscă să nu funcționeze corespunzător. Cum ne putem corecta și ce rol are kinetoterapia?

Vezi toate articolele despre:
fizioterapiekinetoterapieposturologie

Așa cum spuneam, problemele posturale nu vin doar cu dificultăți estetice, ci pot aduce aparent inexplicabile dureri de cap, tulburări de somn, dureri de picioare sau spate, oboseală. Chiar și constipația sau lipsa de motivație pot avea legătură cu calitatea posturii noastre.

Este important să identificați dacă aveți o postură incorectă și să cereți ajutor specializat, dacă este cazul. Fizioterapia, kinetoterapia și anumite sporturi de tipul pilatesului sau înotului ajută la menținerea unei posturi benefice. Despre toate aceste lucruri și despre rolul kinetoterapiei în tot acest tablou, vorbim cu Simona Dragomir și invitata ei, prof. CFM dr. Elena Căciulan, președintele Colegiului Fizioterapeuților din România.

De reținut!

  • La fel cum corpul nu este doar un mijloc de transport pentru psihic, mersul nu este doar un mod prin care ne deplasăm dintr-un loc în altul, într-un spațiu dat. Mersul este un proces de cunoaștere a mediului, fiecare etapă, ce începe de la mersul în de-a bușilea, ne formează nu doar la nivel muscular, osos. Ne impactează modul în care ni se formează, reflexe, abilități etc.
  • Este bine să fim mereu atenți la postura copiilor. Sunt copii care au probleme în a ține creionul sau în a sta jos în bancă. Sunt cazuri în care reflexele arhaice, din viața intrauterină, nu au fost integrate pentru viața din exterior. Aceste incapacități facilitează etichetele venite din partea mediului. Este prea agitat, neascultător, copil obraznic sunt feedback-urile primite din partea adulților. Pot da senzația că sunt neinteresați sau cu deficiențe de atenție sau înțelegere. Aceste reflexe pot fi integrate ulterior prin exerciții învățate cu un specialist.
  • Încălțămintea copilului este și ea foarte importantă întrucât le poate afecta postura. Este indicat ca micuții să meargă desculți, de câte ori se poate.
  • Dezechilibrele posturale se agravează în timp, nu se rezolvă prin ignorare. Cu cât sunt adresate mai târziu, cu atât este mai complicată revenirea la o postură normală.
  • Fizioterapia nu are vârstă – toți putem beneficia de avantajele pe care le aduce.
  • Când mergem la evaluare? Atunci când simțim că ceva nu este în regulă, la orice vârstă. Chiar și atunci când ni se pare că poate exagerăm ca părinți. Cu o simplă consultație se pot evita multe probleme în viitor.
  • Bătrânețea este o scuză pe care o folosim pentru a justifica durerile corpului. Acest lucru nu este însă obligatoriu. Kinetoterapia este o soluție foarte bună pentru a ne recâștiga starea de bine.

Urmăriți întregul material cu un simplu click pe video-ul de mai sus!

Vizionare plăcută!

Etichete articol:
fizioterapiekinetoterapieposturologie
Articolul anterior
Importanța controalelor ginecologice de rutină
Articolul următor
Am rămas cu amețeli și instabilitate. Ce mă fac?
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Exerciții fizice și sportTrăiește sănătos cu SimonaVideo