Sunt ba asemenea unei gheare ce îți ține prizoniere tâmplele, ceafa și ochii. Ba simți cum o amețeală chinuitoare îți cuprinde tot corpul și face să-ți pulseze capul. Indiferent cum ar fi, durerile de cap trebuie atent studiate și investigate, căci numai așa poate ieși la iveală una dintre multiplele cauze ce ne pot sădi în trup un disconfort care, câteodată, nu dispare nici sub efectul analgezicelor sau al antiinflamatoarelor.
Ce provoacă și sporește durerea de cap?
Doctorița Ruxandra Constantina clasifică durerile de cap în dureri primare și secundare. Cefaleea de tip cluster, extrem de puternică, face parte din prima categorie. A doua ca intensitate este migrena. Favorizată de tulburări hormonale, ea se cuibărește cel mai adesea în trupul persoanelor anxioase, dar poate anunța și existența paraziților intestinali. Cefaleea secundară, de o intensitate medie, se învârte adesea în jurul rinitelor alergice, al tulburărilor de vedere, al spondilozei cervicale. Cele din urmă accelerează apariția durerii și produc senzația de gheară și amețeli odată cu schimbarea poziției capului. Nevralgia facială și afecțiunile dentare se pot înscrie și ele cu succes pe lista cauzelor care provoacă dureri de cap, ce nu trec decât atunci când stimulul declanșator este înlăturat. Senzația de foame, deshidratarea, suprasolicitarea, fumatul pasiv au și ele partea lor de vină. Lipsa unui somn bun, odihnitor ne poate face să ne trezim cu durere de cap. Variațiile de temperatură se asociază adesea cu tensiunea arterială și nu lasă creierul liniștit. Dimpotrivă, apare durerea, pe care mulți dintre noi o eliminăm, cel mai adesea, cu ajutorul medicamentelor. Atenție însă, ne avertizează dr. Ruxandra Constantina, consumul constant de analgezice, de opioide, poate duce, în timp, la o durere care ajunge să se cronicizeze. Apare efectul de bumerang și cu multă greutate se mai poate remedia ceva.
Alungarea stresului, armă împotriva durerilor de cap
Remediile naturale nu ar trebui să lipsească din planul nostru, menit să combată durerile chinuitoare. Masajul la tâmple, la frunte, în zona cervicală cu uleiuri esențiale de mentă, lavandă, rozmarin, roiniță, eucalipt și mușețel pot picura în corp stropi de liniște și de relaxare. Eliminarea stresului, unul dintre cei mai mari dușmani ai noștri din ultima vreme, poate duce și la alungarea durerilor de cap. Plantele adaptogene își revarsă asupra noastră toată forța și capacitatea lor extraordinară de a vindeca. Dușurile ori băile călduțe înmiresmate cu ulei de mentă și de lavandă iau poverile de pe umeri și, miraculos, ne pot scăpa și de durerile de cap.
Reflexoterapia, bună și pentru copii
Suprasolicitarea celor mici, orele petrecute la diverse activități desfășurate pe scaun, în interior, concentrarea maximă, pot face ca și ei să experimenteze dureri de cap din ce în ce mai puternice. „Atunci când nu este vorba despre o problemă gravă, tumoră sau parazitoză, cauza durerii de cap pe care o simt copiii din clasele primare se reduce la stres și la oboseală. Ca și noi, ei au intrat într-o permanentă luptă cu timpul și cu sine. Societatea ne-o cere tuturor. Și emoțiile puternice, ce se propagă și la vârsta adultă pot cauza dureri de cap, de care musai trebuie să scăpăm. Persoanele perfecționiste trebuie să mai renunțe la reguli, la îndârjirea de a face mereu lucrurile foarte bine. Cei care au mereu îndoieli sunt candidații perfecți pentru a avea o permanentă și sâcâitoare durere de cap”, spune specialistul. Soluția? Reflexoterapia și nu medicamentele care ne pot face, în timp, mai mult rău decât bine.
Analize amănunțite, dacă durerile de cap nu trec luni de zile
Când durerile de cap persistă luni de zile și orice încercare de a stopa durerea nu are succes, este necesară intervenția unei echipe pluridisciplare de medici. Medicul ORL-ist, neurologul, gastroenterologul, stomatologul, fiecare în parte poate să descopere cauza și să redea starea de bine pacientului. ”Durerile de cap pot proveni și de la o tensiune scăzută sau ridicată. De asemenea, slaba circulație a sângelui la nivelul creierului poate duce la dureri aprige de cap. Nici coloana nu trebuie uitată. Afecțiunile hepato-biliare, ulcerele sunt adesea în strânsă legătură cu amețeala, starea de vomă și durerea de cap. Și anemia poate fi capul răutăților, bulversându-ne viața. De aceea, indicat ar fi să ne facem periodic controale amănunțite. Numai așa putem să depistăm lipsurile organismului și să acționam”, spune medicul.
Remediile naturale elimină cu succes migrenele
Migrenele sunt cel mai greu de tratat cu ajutorul terapiilor alopate, susține dr. Ruxandra Constantina. ”Terapiile naturiste au marele beneficiu de a reuși să le stopeze. Complexul de vitamine B, Coenzima Q10, resveratrolul ce îmbunătățește circulația sângelui, uleiul de pește cu rolul său antiinflamator sunt minunate în eliminarea cefaleei”. În ajutor vă poate veni și Marine Magnesium. Reduce oboseala și extenuarea, contribuie la echilibrul electrolitic, la metabolismul energetic normal, ajută la sinteza normală a proteinelor, la funcționarea sistemului nervos și la menținerea sănătății psihice. De asemenea, compresele reci/calde, puse alternativ, au rolul de a micșora din intensitatea durerii. Băile fierbinți la picioare relaxează corpul și induc o stare de bine. De asemenea, presopunctura detensionează și poate alunga durerea. Simpla apăsare și masare circulară în zona dintre arătător și police ne poate schimba imediat starea de rău.
Detașarea. Depărtarea de tot ceea ce ne produce o stare de disconfort. De stres. Eliminarea stărilor conflictuale, mai ales cu propria persoană, pot înlătura durerile de cap. Acceptarea noastră, așa cum suntem, vine dintr-un soi de înțelepciune ce se dobândește în timp. Să eliminăm durerile de cap cu ajutorul remediilor naturale, a tehnicilor simple de relaxare, ce pot liniști atât trupul, cât și mintea!