Trăiește sănătos cu Simona, Video

Fertilizarea in vitro în România. Schimbări în 2022 – VIDEO

Autor:
Niciun comentariu

1 din 4 cupluri au probleme cu infertilitatea, în România. Incapacitatea de a concepe un copil este o suferință pentru foarte multe cupluri, aceasta considerându-se „validă” după un an de încercare, fără rezultate. În contextul vieții agitate, stresante și mediului poluat în care trăim, infertilitatea începe treptat să se instaleze în viețile noastre, fără ca măcar să ne dăm seama. Totuși, cu cât este diagnosticată mai repede, cu atât se pot lua măsuri și evita complicațiile.

Vezi toate articolele despre:

De ce unele persoane prezintă disfuncționalități la nivelul aparatului reproducător și cum au evoluat tehnicile de reproducere umană asistată?

Invitatul Simonei Dragomir din această emisiune, dr. Chadi Muheidli, medic primar obstetrică-ginecologie, ne-a povestit mai multe despre acest subiect important pentru toate cuplurile care încearcă să aibă un copil și, din varii motive, femeia nu poate să rămână însărcinată.

Când poate fi considerat infertil un cuplu?

În situațiile clasice, un cuplu poate fi considerat infertil în momentul în care perioada în timpul căreia s-a încercat obținerea unei sarcini pe cale naturală, fără mijloace de contracepție, depășește un an. Am menționat cuvântul „clasice”, întrucât cu cât femeia înaintează mai mult în vârstă, cu atât șansele să rămână însărcinată scad. Din acest motiv, dacă femeia are peste 35 de ani și nu reușește să rămână însărcinată, nu se mai așteaptă un an, ci chiar după șase luni pot fi începute tratamentele. Perioada reproductivă a femeii este între 20 și 40 (sau puțin peste 40) de ani, mult mai diferită decât cea a bărbatului. În plus, la acest aspect se adaugă și componenta genetică, fiecare femeie având o rezervă ovariană limitată încă din pântecul mamei. În plus, până la pubertate, această rezervă ovariană scade de până la cinci ori și, odată ce începe perioada de ovulație, apare fenomenul de apoptoză. Acest lucru înseamnă că, în fiecare lună, se consumă nu doar un singur ovocit, ci mai multe.

Foarte importante, fie că vorbim despre cuplurile fertile sau despre cele infertile, sunt analizele premergătoare perioadei de preconcepție. De aceea, prezentarea alături de partener la medicul ginecolog reprezintă, în primul rând, o contribuție pentru preîntâmpinarea anumitor probleme care pot apărea în timpul sarcinii. Vorbim despre infecții sau alte situații a căror medicație, de cele mai multe ori, nu este recomandată femeilor însărcinate, pentru că ar putea afecta sănătatea fătului.

Infertilitatea – un concept modern?

Așa cum aminteam în partea introductivă a acestui articol, unul din patru cupluri se confruntă cu probleme de infertilitate și, din păcate, acest procent, în ultimii 20 de ani, s-a aflat în creștere, ceea ce se întâmplă și în momentul de față. Acest lucru se datorează în cea mai mare parte modului în care societatea s-a dezvoltat, în România observându-se o modificare din acest punct de vedere, după anii `90. Noutatea pe care o simțim și noi este că nu mai este „la modă” să faci copii la 20 de ani, din motiv ce țin atât de conceptul de stabilitate financiară, cât și de realizarea din punct de vedere profesional. Așadar, primordiale sunt realizarea pe plan profesional, achiziționarea unui apartament, finalizarea studiilor etc. și, abia după ce aceste obiective sunt bifate, cuplul se hotărăște să conceapă un copil, alegerea fiind de multe ori făcută prea târziu pentru posibilitatea unei sarcini pe cale naturală.

În acest context al modificărilor apărute la nivelul societății, programul național încearcă să facă anumite demersuri și pentru ca acele femei, care sunt în prezent neeligibile, să poată beneficia de tehnicile de reproducere asistată. Printre aceste propuneri se numără:

  • Creșterea vârstei de la 40 la 45 de ani.
  • Acceptarea femeilor care au rezervă ovariană redusă, paciente care au nevoie să primească ovocite*.

*Donarea de ovocite se face în cazul femeilor care au o rezervă ovariană scăzută, au depășit vâsta de 40 de ani, au avut parte de 2-3 fertilizări in vitro cu ovocite proprii eșuate. Procedura presupune „împrumutul” de ovocite de la o pacientă tânără de 25 până la 30 de ani, șansele ca femeia care le primește să rămână însărcinată fiind mult mai mari.

Pentru mai multe informații despre fertilizarea in vitro, termenul de mamă-surogat, modificările de ordin legislativ în acest context, dar și alte subiecte pe această temă vă invităm să urmăriți întreaga emisiune aflată la începutul acestui articol. Veți putea afla:

  • Care sunt parametrii prin care se poate aprecia fertilitatea/infertilitatea unui cuplu?
  • Cine este predispus la infertilitate?
  • De ce apare infertilitatea?
  • Cum poate fi depistată infertilitatea?
  • Poate fi prevenită infertilitatea?
  • Ce metode de tratament există?
  • Ce este fertilizarea in vitro? Pentru cine se recomandă? Cum se realizează? Care sunt etapele acestei proceduri? Este această procedură lipsită de riscuri?
  • Ce noutăți aduce anul 2022 din punctul de vedere al fertilizării in vitro?

Vizionare plăcută!

Etichete articol:
Articolul anterior
Un surâs din veșnicie – VIDEO
Articolul următor
Corpul copilului ne vorbește – VIDEO
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Trăiește sănătos cu SimonaVideo
Meniu