Frumusețe, Trăiește sănătos cu Simona, Video

Vârstele femeii: Sănătatea și transformările feminității

Autor:

„Nu există femei urâte, ci doar femei leneșe”, adică femei care nu se îngrijesc de aspectul fizic, nu din punctul de vedere al supraîncărcării cu machiaj excesiv sau cu bijuterii scumpe, ci din cel al unei îngrijiri, pe cât de simple, pe atât de elegante și cochete. Oare avea dreptate Coco Chanel când a afirmat acest lucru?

Vezi toate articolele despre:
anti-agingfeminitatefrumusețe

În această emisiune, Simona Dragomir discută alături de Dr. Ruxandra Constantina, medic de familie cu competență în apifitoterapie, despre femeie și aspectele ce țin de sănătatea femeii.

Discuția pornește de la fetele de vârste mici și se concentrează pe evoluția acestora, dar și pe modul în care, începând cu modelul pe care îl primesc de la propria mamă și continuând cu exemplele prezente pe rețelele sociale, fetele ajung de multe ori să se maturizeze de la vârste fragede. Vorbim aici despre adoptarea machiajului, întrucât, mai ales în perioada pubertății se confruntă cu acnee, pe care doresc să o acopere și chiar despre adoptarea unui stil vestimentar nepotrivit vârstei, aspecte provenite din dorința de a fi dezirabile în fața colegilor sau a prietenilor.

Emisiunea are ca scop trecerea în revistă a celor mai importante aspecte ale vieții femeii, începând de la perioada pubertății până la vârsta a treia sau bătrânețea, care începe după 75 de ani. În același timp, sunt subliniate aspectele care au avut de suferit în ultimii ani, de la prezența hormonilor în produsele din carne, până la impactul influencerilor asupra evoluției fetelor și viitoarelor femei.

La finalul emisiunii veți ști mai multe despre:

  • Ce este vârsta și cum se stabilește?
  • Care sunt modificările pe care corpul unei femei le traversează în fiecare etapă?
  • Care sunt necesitățile organismului feminin în funcție de vârsta corporală?
  • Ce provocări pentru sănătate aduce fiecare etapă din viața unei femei?
  • Cum diferă alimentația unei femei față de cea a unui bărbat?
  • De ce avem nevoi atât de diferite?

Fie că sunteți singură sau împreună cu fiica dumneavoastră, faceți-vă comode și urmăriți o emisiune primăvăratică și relaxantă, aflată la un simplu click distanță.

Vizionare plăcută!

Etichete articol:
anti-agingfeminitatefrumusețe
Articolul anterior
Cum să ai încredere în tine și în deciziile tale
Articolul următor
Herniile inghinale și ombilicale
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
FrumusețeTrăiește sănătos cu SimonaVideo