Exerciții fizice și sport, Trăiește sănătos cu Simona, Video

Tot ce trebuie să știi despre suplimentele alimentare, atunci când faci sport

Autor:

Ritmul de viață actual, deși foarte alert, nu implică foarte multă activitate fizică, chiar dacă suntem mai tot timpul în mișcare. Despre diferența dintre sport și mișcare, cum și cât din aceste activități este bine să integrăm în rutina zilnică, care este rolul medicului și al suplimentelor de calitate, ne spune dr. Alin Popescu, invitat în studioul Ziarului de Sănătate, alături de Simona Dragomir.

Vezi toate articolele despre:
Dr. Alin Popescusimona dragomirsuplimente alimentaresuplimente sportvideo

Când spunem mișcare, ne referim la activitățile care se integrează ușor într-o zi normală, cum ar fi evitarea liftului în favoarea urcatului pe scări sau renunțarea, măcar pentru câțiva kilometri, la mijloace de transport în comun sau chiar mașină personală. Mișcarea ar trebui să fie parte din viața noastră și este bine să punem cu insistență acest lucru pe lista planurilor pentru 2019. Pe de altă parte, când vorbim despre sport, facem referire la efortul fizic organizat, susținut. Oricare ar fi activitatea pe care o alegem pentru a ne pune în mișcare este foarte important să o facem cu plăcere fie că vorbim despre dans, fotbal, alergare, balet și așa mai departe.

Mișcarea – cum începem și cum monitorizăm?

Mersul pe jos este cea mai accesibilă formă de a face mișcare în fiecare zi. Dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă, recomandă cel puțin 10.000 de pași pe zi, echivalentul a 6-7 km. În plus, acest tip de activitate este un bun punct de pornire și pentru persoanele care suferă de obezitate și pentru care începerea unui sport susținut, fără o pregătire prealabilă, poate fi chiar riscantă. Monitorizarea acestor distanțe poate fi ușor realizată prin diverse aplicații ale telefoanelor mobile. De ce este importantă monitorizarea? Pentru că altfel, singurul reper înainte de a întrerupe plimbarea este gradul de oboseală. Așa că riscăm să spunem ”stop” doar după 2 km.

Sportul și mișcarea – stare de bine fizic și psihic

Beneficiile sportului și mișcării de orice fel nu se opresc la cele de natură fizică, medicală sau cu rol de slăbire. Fie că ai nevoie sau nu să îți modifici greutatea corporală, mișcarea aduce îmbunătățiri fantastice asupra tonusului fizic și psihic, eliberându-se hormonii fericirii. Atenție însă! Nu orice oră este indicată pentru activități fizice. Realizate la ore târzii, activitățile fizice intense pot provoca insomnie și pot împiedica producerea unui somn odihnitor. Dimineața este perioada ideală.

Sportul, mișcarea și suplimentele alimentare

Recomandarea suplimentelor alimentare, în cazul celor care fac sport sau mișcare, nu poate fi una generalizată. Fiecare individ are un trecut medical propriu, probleme specifice, caracteristici unice: vârstă, greutate, sensibilități, predispoziții. Obiectivele sunt la fel de importante. Într-un fel poate fi abordat un pacient pentru care scopul este scăderea în greutate, tonifierea și într-un cu totul altfel pacientul care vine cu nevoia de a ameliora o afecțiune articulară, de exemplu. Prin urmare, este ideal ca suplimentele să fie administrate cu un consult medical prealabil.

Dr. Alin Popescu: „Suplimentele alimentare nu te duc în altă parte, ci te duc mai repede acolo unde îți dorești. Este ca în trecut când plăteai suplimentul de viteză pentru călătoriile cu trenul“.

Foarte important!

  1. Suplimentele alimentare naturale nu trebuie și nu pot să înlocuiască un regim alimentar sănătos. Nu poți consuma alimente nesănătoase și să te aștepți ca suplimentele să rezolve problema.
  2. Suplimentele, nefiind încă suficient reglementate, așa cum sunt medicamentele pe piața farmaceuticelor din România, este greu pentru un consumator, nesfătuit de un medic, să aleagă exact suplimentul de care are nevoie și, mai ales, un supliment de calitate.
  3. Din păcate, de foarte multe ori, prețul este cel care dictează alegerea de cumpărare chiar și în cazul suplimentelor. Nu te poți bucura însă de un produs de calitate la un preț foarte mic. Chiar dacă suplimentele alimentare pot fi achiziționate fără prescripție, este ideal să ai recomandarea unui medic sau farmacist pentru a te asigura ca vei obține rezultatele dorite.

„Când încep? Câte și cât timp iau suplimente alimentare?”

  • În cazul suplimentelor alimentare, ca în orice aspect ce ține de sănătate, prevenția este preferabilă tratamentului. Atunci când există o suferință incipientă este mult mai bine să inițiem cura decât atunci când suferința este în stadii avansate.
  • Există cazuri în care pacienții modifică dozele prescrise de suplimente alimentare pentru a reduce costurile. Este foarte important, pentru a avea rezultatele dorite, să fie luate zilnic și în cantitățile recomandate.
  • În legătură cu perioada administrării, Dr. Alin Popescu recomandă curele de 90, 120 sau 180 de zile, cu posibilitatea de a se repeta în 2 cure anuale.
  • Trebuie să urmărim cu atenție ritmicitatea, doza zilnică și perioadele recomandate de către producătorii produselor.

Dr. Alin Popescu: „Aș împărți suplimentele în cel puțin 2 categorii“

  • Suplimente generale: pe care le poate sugera medicul de familie, farmacistul iar acestea pot fi de exemplu cele sezoniere, cum ar fi suplimentele de echinacea, vitamina C, vitamina D și multe altele.
  • Suplimente specifice sportului: pot fi recomandate în funcție de cantitatea de mișcare, vârsta, numărul de ore de sport pe săptămână etc. Acestea trebuie să fie înglobate într-un program de nutriție coerent. Mai ales în cazul sportului de performanță trebuie să existe o continuitate și o schemă de suplimente în concordanță cu programul sportivului respectiv. În plus, este bine să ne refacem analizele o dată la 6 luni.

Sportul, suplimentele alimentare și afecțiunile conexe

Atunci când vorbim despre existența unor afecțiuni conexe – cum sunt, de exemplu, coxartroza sau gonartroza, controlul medical este un imperativ. Activitățile sportive în astfel de situații, realizate în mod necorespunzător, pot agrava afecțiunile respective.

De asemenea, sportul făcut în exces poate dăuna articulațiilor. Suplimentele alimentare, hidratarea, sportul sunt părți ale unui singur întreg.

Există o diferență între a lua un supliment în lipsa unei probleme sau dacă există o suferință. De exemplu, în cazul durerilor de spate sau de genunchi este important să avem în cap cei trei pași esențiali:

  • Stabilirea unui diagnostic de către un medic specialist.
  • În această etapă, trebuie integrat tratamentul medicamentos cu cel cu suplimente alimentare și, eventual, kinetoterapie.
  • Evaluarea rezultatelor.

Dr. Alin Popescu insistă asupra importanței de a transforma grija față de sănătate într-un scop în sine, unul dintre pașii cei mai importanți fiind autoevaluarea cu sinceritate și corectitudine. O schimbare în bine, cu efecte benefice asupra sănătății, nu se poate produce decât dacă ne privim cu sinceritate atât greșelile, cât și acțiunile pozitive.

„Să nu credeți că medicii sunt în altă tabară decât voi. Medicii fără pacienți nu există, iar pacienții fără medici sunt în mare pericol diagnosticându-se pe Google“, concluzionează Dr. Alin Popescu.

 

Etichete articol:
Dr. Alin Popescusimona dragomirsuplimente alimentaresuplimente sportvideo
Articolul anterior
Planul, pas cu pas, pentru a ne reveni după sărbători!
Articolul următor
Cum calmăm tusea seacă și tusea productivă?
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Exerciții fizice și sportTrăiește sănătos cu SimonaVideo