Interviuri, Luana Show, Video

Care sunt cauzele durerii de genunchi? – VIDEO

Autor:
Niciun comentariu

La nivelul genunchiului se găsește una dintre cele mai mari și complexe articulații din corpul nostru. De cele mai multe ori, genunchiul este mai predispus la traumatisme repetate cauzate de diverse activități solicitante sau de lipsa activității fizice, ceea ce duce la inflamații și ulterior la dureri și afecțiuni. Toate acestea produc disconfort și neplăceri fizice.

Vezi toate articolele despre:

Durerile articulare și, în special, cele localizate la nivelul genunchiului constituie subiectul emisiunii Luanei, al cărei invitat este dr. Marian Lucian Maftei, medic primar chirurgie, ortopedie și traumatologie.

Ce sunt gonalgiile?

Gonalgiile sunt dureri frecvent întâlnite la nivelul genunchilor, din cauza faptului că genunchiul suportă întreaga greutate a trupului. Mobilitatea articulațiilor genunchiului este importantă și foarte des pusă la încercare.

O primă categorie a durerilor de la nivelul genunchiului ar putea fi durerile care apar în urma unor traumatisme, fiind dureri de tip acut, ce apar brusc. În funcție de tipul de traumatism se pot produce fracturi ale oaselor articulației genunchiului, ale femurului, ale tibiei, ale rotulei sau mai pot fi așa-zisele entorse ale genunchiului, de la nivelul ligamentelor. Tot în aceeași categorie regăsim foarte frecvent leziunile de tip meniscal, în cazul celor care practică sport de performanță.

Durerile degenerative

O altă categorie ar fi cea a durerilor ce apar progresiv, pe nesimțite, dureri de tip degenerativ sau inflamator, ce apar odată cu vârsta. În cazul acesta, cartilajul articular îmbătrânește, se uzează, ajungând să se frece os pe os și astfel apar durerile și afecțiuni complicate, ce pot fi doar remediate prin operație.

Metode de prevenție

Câteva dintre metodele de prevenție ce se pot aplica la acest nivel pentru a nu ajunge la dureri sau afecțiuni sunt:

  • controlul greutății;
  • activitate fizică regulată, fără a face excese, abordată gradual;
  • urmărirea prevenției pentru a nu ajunge la afecțiuni;
  • în cazul afecțiunilor să se urmeze strict sfaturile medicilor.

Principalele subiecte abordate în această emisiune sunt:

  • Care sunt cauzele care duc la suferințe ale genunchiului?
  • Câte tipuri de durere există atunci când vorbim despre genunchi?
  • Când sunt aceste dureri semnul că există predispoziție la fracturi?
  • Ce fel de investigații se recomandă în funcție de tipul de traumatism?
  • Cum pot fi prevenite problemele la nivelul genunchilor?

Vă invităm să urmăriți emisiunea Luanei alături de invitatul ei, Dr. Marian Lucian Maftei.

Linkul îl regăsiți la începutul acestui articol.

Vizionare plăcută!

Etichete articol:
Articolul anterior
Importanța tratamentului timpuriu în COVID-19 – VIDEO
Articolul următor
Cum trăiești având cancer? – VIDEO

Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
InterviuriLuana ShowVideo
Meniu