Luana Show, Psihologie, Video

Trauma „rana de abandon”- VIDEO

Autor:

Ai ajuns la o vârstă la care, așa cum spuneau bunicii, „ești mare, deja”, dar, cu toate acestea, îți dai seama că te confrunți cu niște probleme de ordin emoțional? Nu știi nici de unde provin și de ce parcă, odată cu trecerea timpului, se accentuează, făcându-te să nu ai încredere în tine, să ai frici și să îți pui mai mereu întrebări despre propria existență, dar mai ales, să ai impresia că ești singur.

Vezi toate articolele despre:
anxietatecopiiemoțiipsihologiestrestraumăvideo

Dacă te-ai regăsit în această descriere, vrem să îți spunem două lucruri: primul este că nu ești singur, majoritatea persoanelor suferă de așa-numita rană de abandon, care provoacă multă suferință. Al doilea este că, prin terapie și discuții alături de un specialist, poți ajunge să înveți să trăiești cu această traumă, să o accepți, ca mai apoi să îi dai voie să se întoarcă în trecut, acolo unde îi este locul.

În cadrul acestei emisiuni, Luana și invitata sa, Veronica Herghelegiu, psiholog, au discutat mai multe despre ce este rana de abandon, de unde provine și ce putem să facem pentru a o vindeca.

Traumele apar încă din perioada intrauterină

Da, este adevărat. Traumele încep să se contureze chiar din momentul în care bebelușul se află în burta mamei, o foarte mare greutate având istoricul familial, de la traumele suferite de bunici și străbunici, până la aportul adus de părinți. Poate că trauma nu se manifestă imediat după naștere, dar, cu siguranță, copilul atrage contexte prin intermediul cărora ajunge să se simtă abandonat, până când trece la nivelul următor, adică faza de negare.

În faza de negare, nu doar că persoana cu rană de abandon refuză să accepte că suferă, dar încearcă și să pară „perfectă” în ochii celorlalți, pentru a fi plăcută și acceptată în societate. Această atitudine ajunge de-a lungul timpului să se dezvolte, iar cuplul format de către o persoană cu rană de abandon va fi, inevitabil, toxic. În același timp, nu doar pe plan personal lucrurile încep să „scârțâie”, ci și pe plan profesional se va observa lipsa unei gândiri sănătoase. De exemplu, avem șeful autoritar și angajatul „model”, cel care își dorește întotdeauna să facă totul perfect, să se autodepășească și să nu scape nimic din vedere, frustrându-se dacă ceva nu merge conform planului pe care l-a gândit.

Totuși, ce este rana de abandon?

Rana de abandon este o fisură în elaborarea propriei noastre identități. Această fisură s-a născut dintr-o traumă din perioada copilăriei (0-6 ani). De ce este atât de importantă această perioadă, de la 0 la 6 ani? Pentru că în acei ani se pun bazele personalității și a capacității noastre de gestionare a emoțiilor, iar dacă încă de atunci lucrurile sunt echilibrate, perioada imediat următoare va fi trăită și percepută altfel, chiar dacă o să fie evenimente și momente mai grele sau mai ușoare. Din păcate, nu întotdeauna acești ani sunt cei mai favorabili pentru copil, o mare greutate având mediul familial, părinții, bunicii, rudele etc., dar și educatorii, colectivul de la grădiniță și ceilalți copii. De aceea, cei mai mulți copii prezintă rana de abandon, luând-o după ei până când devin adulți, dacă nu decid să facă ceva pentru a schimba lucrurile.

Care sunt principalele etape de dezvoltare ale unui copil?

  1. Etapa diferențierii
  • Copilul observă obiectele din jurul său, dar se raportează la tot ce vede din perspectiva unui tot unitar alcătuit din el și mamă, tată și cei care îl îngrijesc. Cu alte cuvinte, copilul nu poate să se diferențieze de aceste persoane și lucruri, ba mai mult, înțelege că tot Universul este al lui, el fiind nucleul.
  • Totuși, la un moment dat, copilul înțelege că este diferit de mama sa, moment în care apare angoasa de diferențiere.
  • În același timp, văzând că cei din jur nu îi fac pe plac în tot ce își dorește, copilul începe să își formeze propria peronalitate (care de cele mai multe ori se manifestă printr-un sentiment de nemulțumire).
  1. Etapa narcisică.
  • Copilul înțelege că, indiferent de reacția pe care o are, persoana din fața lui va genera la rândul său o reacție (se mai numește și fenomenul de oglindire).
  • Este o etapă foarte importantă pentru copil, întrucât poate fi dezvoltată și mai mult rana de abandon, din cauză că acestuia nu i se face întotdeauna pe plac sau, mai mult, primește uneori și interdicții.
  • Tot aici apare și gândirea conform căreia, pentru a primi ceva, copilul trebuie să se comporte într-un anumit fel.

Pentru mai multe informații despre rana de abandon și cum puteți învăța cum să vă gestionați emoțiile, vă invităm să urmăriți întreaga emisiune, aflată la începutul acestui articol.

Veți putea afla:

  • Ce este rana de abandon?
  • Când se instalează rana de abandon? Din ce cauze apare?
  • Putem „primi” rana de abandon de la părinții noștri?
  • Ce presupune vindecarea și tratarea rănii de abandon?
  • Cât de periculos este să ne negăm suferința în care ne aflăm?
  • Cum putem să oprim transmiterea rănii către generațiile care vor urma după noi?

Vizionare plăcută!

Etichete articol:
anxietatecopiiemoțiipsihologiestrestraumăvideo
Articolul anterior
Stresul: 10 pași pentru a-l elimina din viața ta – VIDEO
Articolul următor
Nevoile specifice ale pacientului cu miastenia gravis – VIDEO
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Luana ShowPsihologieVideo