Medicină funcțională, Video

Vitamina D, vitală pentru sănătatea noastră!

Autor:

Cât de importantă este vitamina D pentru sănătatea noastră? Cum știm dacă avem nevoie de suplimente de vitamina D și care ar fi analiza pe care ar trebui să o cerem doctorului pentru a ști dacă există sau nu un deficit, aflăm de la dr. Ruxandra Constantina, medic de familie, cu competențe în apifitoterapie.

Vezi toate articolele despre:
imunitatesuplimente alimentarevideovitamina D

Vitamina D este vitală pentru sănătatea noastră. Ce se întâmplă însă când vremea de afară, întunecată și mohorâtă, nu mai dă voie razelor de soare să apară, eliminând implicit și principala noastră sursă de vitamina D? ”Înainte știam că vitamina D intervine doar din mineralizarea osoasă, că previne rahitismul la copii și osteoporoza la femei, la menopauză. În realitate, vitamina D are infinit mai multe roluri”, spune specialistul. Controlează cel puțin 200 de gene, care intervin în reglarea imunității, în prevenirea bolilor autoimune, a bolilor canceroase. Un nivel adecvat de vitamina D previne, de asemenea, instalarea hipertensiunii arteriale și a bolilor de inimă. Ajută la menținerea capacităților cognitive, pune barieră tulburărilor de afectivitate, anxietății, depresiei, sindromului bipolar. Vitamina D previne apariția cancerului de col, de sân, de prostată și are marele merit de a fortifica imunitatea.

Vitamina D, importantă și în dietă

Deficitul de vitamina D crește riscul apariției unor boli autoimune, de tipul sclerozei în plăci, poliartritei reumatoide și chiar și diabetului zaharat de tip 1. ”În general, ajută și în dietă, accelerează procesul de ardere a grăsimilor. Așadar, cei care țin cură de slăbire extrem de strictă se privează de vitamina D. Grijă mare trebuie să fie și în cazul femeilor însărcinate, vegetariene“.

Importanța vitaminei D nu trebuie ignorată. Cu toate acestea, indicat ar fi ca suplimentele să fie achiziționate și folosite după ce în prealabil am clarificat, prin analize concludende, dacă avem sau nu deficit de această vitamină. „Cel mai bine ar fi să realizăm determinarea 25 hidroxivitaminei D, ea ne spune clar care este nivelul vitaminei D în organism. Indicat este să facem această analiză toamna și iarna, când nivelul ei este cel mai scăzut. De asemenea, trebuie să determinăm și valorile calciului și fosforului”.

Nu neglijați alimentele bogate în vitamina D!

Pe lângă suplimentele de vitamina D, hrana reprezintă o altă sursă minunată pentru a putea beneficia de proprietățile acestei vitamine. Peștele gras, somonul, heringul, macroul, uleiul de ficat de pește, cel de cod în special, ficatul de vită, gălbenușul de ou, ciupercile sunt surse nemaipomenite de această vitamină.

”Odată cu vârsta scade și capacitatea organismului de a asimila vitamina D. Stresul, prin secreția de cortizol, duce la reducerea masivă a cantității de vitamina D din organism. Anumite afecțiuni, cum ar fi boala celiacă, fibroza chistică, pot interfera cu absorbția la nivelul tubului digestiv.

Suplimentele de vitamina D, luate în funcție de vârstă și problemele de sănătate

Lipsa de vitamina D din organism poate da simptome ce ne pot duce cu gândul la hipotiroidism. Astenia, senzația de oboseală continuă, crampele musculare, durerile osoase, mâinile și picioarele reci, depresia, anxietatea, toate ne pot înșela și ne pot face să credem că avem o cu totul altă problemă. ”Suplimentele trebuie luate la recomandarea medicului, după ce am efectuat dozarea. În general, între 200 și 600 UI, în funcție de vârstă și de starea de sănătate a fiecăruia dintre noi. Vă recomand să luați suplimente naturale ce conțin colecalciferol, cum este și Super Vitamin D3  de la Zenyth”, explica doctorița Ruxandra Constantina.

Vitamina D poate fi îngerul nostru păzitor împotriva multor afecțiuni. Așadar, analiza ce ne indică nivelul vitaminei D din sânge este pe cât de importantă, pe atât de necesară. Căci ea ne oferă informații care, de cele mai multe ori, ne pot salva viața!

Etichete articol:
imunitatesuplimente alimentarevideovitamina D
Articolul anterior
Cum trebuie să mâncăm de Sărbători, pentru a ne feri de probleme?
Articolul următor
Ce trebuie să conțină trusa de urgență pentru sărbători?
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Medicină funcționalăVideo