Sănătate, Trăiește sănătos cu Simona, Video

Cum învingem o răceală în 24 de ore?

Autor:
Vezi toate articolele despre:
multivitaminerăcelisfatsuplimentetips & tricksvideoviroza

Ai nevoie de un remediu rapid pentru a scăpa de nesuferita răceală? Simona Dragomir îți dezvăluie metoda cu ajutorul căreia poți scăpa de viroză în 24 de ore. Administrarea unei doze forte de multivitamine poate scurta radical perioada răcelii. Este important să acționezi în timp util. Dar nu uita să consulți medicul sau farmacistul înainte de a lua orice medicament sau supliment.

Video transcript

Bun găsit, dragii mei! Astăzi vom afla cum învingem o răceală în 24 de ore. Suntem în plin sezon al răcelilor și oricând ne putem trezi cu frisoane, nas înfundat, dureri în gât, stare de moleșeală. Dar cum trăim în ritm alert, nu ne permitem nici măcar o zi de repaus total. Trebuie să mergem la serviciu, să ne ocupăm de copii, și atunci avem nevoie de remedii rapide pentru a ne pune pe picioare.

Se spune că o răceală tratată trece în 7 zile, iar una netratată, într-o săptămână. Și dacă lucrurile nu stau chiar așa?! Specialiștii au demonstrat că există o metodă prin care putem învinge răceala în 24 de ore.

Administrarea unei doze forte de multivitamine are puterea de a scurta radical perioada răcelii. Tot ce trebuie să faci este să iei, în prima zi de răceală, câte două capsule de multivitamine dimineața, la prânz și seara. Deci, în total, 6 capsule în 24 de ore. În următoarele zile, continui doza obișnuită cu 1-2 capsule pe zi. Doza inițială de multivitamine în cantități mari are rolul de a opri multiplicarea virusului. Astfel ai toate șansele să scapi de răceală fără să stai la pat și fără să iei antibiotice.

Știm cu toții câte reacții adverse au medicamentele, antibioticele, antiinflamatoarele. Așa că de ce nu am încerca soluții simple, eficiente și inofensive?

Supa de pui, preferabil pui crescut în gospodărie, este un medicament excelent în gripă și răceli. Preparată la foc mic și cu tot cu oase, supa devine un superaliment bogat în colagen și minerale ușor asimilabile: calciu, magneziu, fosfor. În plus, supa este hrănitoare și previne deshidratarea.

Cel mai important este să acționezi în timp util. Orice întârziere înseamnă un tratament prelungit. Deci, cum simți primele semne ale răcelii, ia-ți măsuri de precauție. Totuși, nu uita să consulți medicul sau farmacistul înainte de a lua orice medicament sau supliment.

Etichete articol:
multivitaminerăcelisfatsuplimentetips & tricksvideoviroza
Articolul anterior
Care sunt beneficiile colagenului?
Articolul următor
De ce răcim mai des în sezonul rece?
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
SănătateTrăiește sănătos cu SimonaVideo