Sănătate

Sindromul GAPS. Sistemul Digestiv și Problemele Psihologice

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 4 minute
Vezi toate articolele despre:
autismdieta GAPSediție printNr. 3 ediție printrecomandare

AUTISM… Un diagnostic care lovește ca un trăsnet multe familii. O sentință greu de acceptat, care îi trimite pe părinți și copii într-o luptă nedreaptă din care toți speră ca micuții să iasă învingători, să învețe să comunice, să se îmbrace singuri, să mănânce singuri, să se recupereze măcar cât de cât… Ziarul de Sănătate aduce în premieră în România o carte care a schimbat modul de abordare a autismului: „Sindromul GAPS – Sistemul Digestiv și Problemele Psihologice“ (Gut and Psychology Syndrome), autor Dr. Natasha Campbell-McBride.

Nu sunteți singuri!

Cartea poate fi considerată o scrisoare deschisă către părinții copiilor cu autism, o scrisoare a Dr. Natasha Campbell-McBride care arată că există șanse ca micuții diagnosticați cu autism să devină copii aproape normali: „Sute de copii autiști din întreaga lume, în urma unui tratament și a unei educații corecte, au devenit aproape la fel cu colegii lor cu dezvoltare normală. (…) Fiind eu însămi părintele unui copil care și-a revenit, pot să vă spun că este una dintre cele mai pline de satisfacții experiențe din lume! În această carte îmi doresc să vă împărtășesc ceea ce eu cred cu putere că reprezintă tratamentul adecvat pentru un copil cu autism“.
Dr. Natasha Campbell-McBride a scris o carte tulburătoare, inițial pornind de la ideea că va fi destinată autismului. Pe măsură ce a interacționat cu tot mai multe cazuri însă, Dr. Campbell-McBride a realizat că afecțiuni aparent fără legătură se întrepătrund și sunt diagnosticate din ce în ce mai frecvent: tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție/tulburarea de atenție (ADHD/ADD), dispraxia, dislexia, diferite tulburări de comportament și de învățare, alergiile, astmul, dermatitele. Un procent mare de copii alergici și astmatici sunt, în diferite grade, dispraxici și hiperactivi. Există o suprapunere de aproximativ 50% între dislexie și dispraxie și de 30-50% între ADHD și dislexie. Copiii cu eczeme grave în perioada de sugar dezvoltă frecvent trăsături autiste mai târziu în viață. Autismul și ADHD se suprapun cu fiecare dintre afecțiunile menționate mai sus. În afară de a fi hiperactivi, mulți copii autiști suferă de alergii severe, astm, dermatită, dispraxie și dislexie.

Toate bolile încep în intestin

De ce toate aceste afecțiuni coexistă? Care este problema subiacentă ce ne scapă la copii și care îi face susceptibili la astm, dermatită, alergii, dispraxie, dislexie, tulburări comportamentale, ADHD și autism? De ce mulți dintre acești copii ajung să fie diagnosticați la vârstă adultă cu schizofrenie, depresie, tulburare bipolară și alte tulburări psihiatrice sau psihologice? Dr. Natasha Campbell-McBride a găsit un element comun care unește acești copii, din punct de vedere clinic. Acest element este dat de sistemul lor digestiv. Da, boala de bază, ce se poate manifesta la copii diferiți cu asocieri variate de simptome, își are originea în intestin. Această condiție clinică a căpătat numele de Sindromul GAPS (Gut And Psychology Syndrome – Sindromul Intestin și Psihologie).

Copiii autiști s-au născut cu un creier normal

Dr. Campbell-McBride ne convinge în paginile cărții că micuții diagnosticați cu autism s-au născut cu un creier și organe senzoriale perfect normale. Problema este că la acești copii, nu se dezvoltă flora intestinală normală. Ca urmare, sistemul digestiv al acestor copii în loc să fie o sursă de sănătate devine o sursă majoră de toxicitate. Bacteriile patogene din sistemul digestiv al copiilor atacă pereții intestinului făcându-i permeabili, astfel încât toxine și bacterii pătrund în circulația sangvină și ajung la creier. Aceasta a descoperit de asemenea că mamele multor copii cu autism au și ele probleme cu flora intestinală, au fost ele însele hrănite cu formule de lapte praf. Aceste mămici au făcut mai multe cure de antibiotice de-a lungul copilăriei, în adolescență au început să ia anticoncepționale, efectele asupra florei intestinale fiind devastatoare. De reținut că flora intestinală nesănătoasă a mamei va fi transmisă și copilului.

Dr. Natasha Campbell-McBride aduce în discuție și un subiect controversat – vaccinurile: „Milioane de copii și adulți din întreaga lume sunt expuși la virusuri din vaccinuri sau din mediu. Dacă aceste persoane au o floră intestinală cu funcție normală, virusurile nu le pot face rău, întrucât organismul lor este echipat corespunzător pentru a le contracara. La cei cu GAPS, din cauza dezechilibrului florei intestinale, virusurile din vaccinuri sau din mediu au șanse să supraviețuiască și să persiste. Un exemplu este virusul rujeolei (pojar), ce a fost găsit în peretele intestinal și lichidul cefalorahidian al copiilor cu austim“.

Dieta GAPS

Partea a doua a cărții este dedicată tratamentului, respectiv implicațiilor glutenului, cazeinei, amidonului, zahărului în sindromul GAPS. „Trăim într-o eră a alimentelor convenabile, ce sunt alimente foarte procesate. Când Mama Natură ne-a făcut oameni, ne-a dat și toate alimentele necesare pentru a fi sănătoși, activi și plini de energie. Dar trebuie să consumăm acele alimente în forma în care ni le-a lăsat Mama Natură“, ne sfătuiește Dr. Natasha Campbell-McBride. Dieta GAPS constă în alimente ușor digerabile, dar bogate nutrițional, în alimente fermentate, suplimente alimentare (probiotice, vitaminele D și A). Detoxifierea ocupă și ea un loc important în programul GAPS.

Cine este Dr. Natasha Campbell-McBride?

Dr. Natasha Campbell-McBride este originară din Rusia, unde și-a făcut studiile medicale. A lucrat ca neurolog și neurochirurg câțiva ani. În urmă cu mai bine de 20 de ani s-a mutat în Marea Britanie, unde acum are propria clinică în Cambridge. În momentul în care a devenit mamă, iar fiul său a fost diagnosticat cu autism, a realizat că profesia sa nu are răspunsuri pentru afecțiunea fiului și a început să studieze nutriția. Cu foarte multă determinare, Dr. Campbell-McBride a reușit să îl recupereze pe fiul său. Experiența cu fiul său o pune în practică în prezent, în clinica sa din Cambridge, unde tratează copii și adulți cu autism, tulburări neurologice, digestive și imunitare.

Cartea poate fi comandată online pe site-ul www.hellosanatate.ro sau telefonic, la numărul 0730.213.000!

Etichete articol:
autismdieta GAPSediție printNr. 3 ediție printrecomandare
Articolul anterior
Cum ajută legumele cu frunze verzi flora intestinală?
Articolul următor
Ce este mai periculos decât fumatul a 15 țigări pe zi?

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Sănătate

Te-ar putea interesa și: