Trăiește sănătos cu Simona, Video

Alergii de sezon – VIDEO

Autor:
Niciun comentariu

Primăvara, polenul reprezintă un coșmar pentru persoanele predispuse la alergii. Simptomele pe care le manifestă persoanele alergice provoacă un disconfort care le împiedică pe acestea să se bucure de frumusețea acestui anotimp.

Vezi toate articolele despre:

Invitata Simonei Dragomir din această ediție, dr. Ruxandra Constantina, medic de familie, competență în apifitoterapie, ne vorbește despre alergiile sezoniere și modalitățile de prevenire a acestora.

Poate fi perturbată imunitatea de apariția alergiilor respiratorii de sezon?

Alergia reprezintă o imunitate perturbată a organismului uman care prezintă o sensibilitate. Este o reacție exagerată a organismului la contactul cu un alergen, care în mod normal nu ar produce nimic. Cel mai des întâlnit alergen este polenul și apare o reacție inflamatorie între granulele de polen și sistemul imunitar. Reacția este o inflamație care are loc la nivelul zonei de intrare inițiale a alergenului, după care poate fi o reacție generalizată sistemic. Anul acesta, sezonul alergiilor a început mult mai devreme și afectează tot mai multe persoane, indiferent de vârstă, inclusiv copii și persoane în vârstă.

Factori declanșatori

Polenul reprezintă un factor alergenic în rândul persoanelor care prezintă sensibilitate în diferite momente ale anului, când înfloresc diferiți pomi sau arbuști. În această perioadă, alergiile provocate de polenul de plop, salcie, mesteacăn, păpădie sau alun se pot suprapune cu alergiile permanente pe care multe persoane le dezvoltă la praful din casă, de pe străzi, la contactul cu penele păsărilor sau cu blana animalelor de companie.

Ce manifesări pot prezenta persoanele alergice?

Simptomatologia respiratorie poate fi până la un anumit punct comună cu infecțiile respirarorii de sezon sau chiar cu infectarea cu Sars-CoV-2. Printre manifestări regăsim rinoree (secreție nazală) apoasă, abundentă, obstrucție nazală (nas înfundat), apare strănutul în salve, inflamația (înroșirea musoasei de la nivelul nasului, ochilor) și senzația de prurit. Tusea iritativă care poate fi prezentă și la debut în diferite infecții respiratorii este, de asemenea un simptom specific. Această tuse iritativă poate fi însoțită de respirație șuierătoare, dacă alergia se complică cu bronșită asmatiformă sau astm alergic (întâlnit în cazul copiilor).

Cum pot fi prevenite alergiile?

Pentru a evita disconfortul creat de alergie se recomandă aerisirea camerelor în momentele în care  concentrația polenului este mai scăzută (dimineața foarte devreme), utilizarea unor filtre în casă, schimbarea filtrului de la aerul condiționat, cel puțin o dată pe an, înlocuirea periodică a filtrelor de aer din mașina personală. Se pot folosi și ochelari de soare pentru a proteja ochii, iar în momentul în care se  circulă cu mașina ar fi bine ca geamurile să fie închise. În momentul în care ajungem acasă, se recomandă aerisirea hainelor, spălarea mâinilor și a feței și pieptănarea părului pentru a evita răspândirea polenului în casă.

Remedii contra alergiilor

Alimentația bogată în nutrienți poate fi foarte utilă în combaterea alergiilor. Este foarte importantă hidratarea și susținerea organismului cu suplimente naturale de calitate. Pentru reducerea simptomelor alergiilor sezoniere sunt recomandate Quercetin, Quercetin Immune Complex, cu acțiune potențată de vitamina C, Quercetin Bromelain Vitamin C, cu conținut de bromelaină, care are rol de îmbunătățire a digestiei, de reducere a inflamației și ajută la o mai bună asimilare și biodiponibilitate a quercetinei.

Urmărind emisiunea veți afla ce sunt alergiile, cum este afectat sistemul imunitar din cauza alergiilor de sezon, care sunt principalii alergeni în sezonul de primăvară, cum diferențiem o răceală de o alergie respiratorie, cum prevenim răspândirea alergenilor în casă, de ce sunt contraindicate imunostimulatoarele în caz de alergii.

Dacă doriți să urmăriți integral emisiunea, o puteți face accesând link-ul diponibil la începutul acestui articol.

Vizionare plăcută!

Etichete articol:
Articolul anterior
Pâinea: este sau nu dăunătoare? Există pâine sănătoasă? – VIDEO
Articolul următor
Alimentația personalizată vs mituri nutriționale – VIDEO
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria:
Trăiește sănătos cu SimonaVideo
Meniu