Sănătate

Artritele, grea povară pentru pacienți

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute
Vezi toate articolele despre:
artritaboli reumaticedureri articularereumatism

Bolile reumatice afectează 30% din populația adultă a Europei, iar peste jumătate dintre europeni prezintă durere musculo-scheletică. Peste 200 de afecțiuni sunt incluse în categoria bolilor reumatice și musculo-scheletice, care reprezintă principala cauză de reducere a mobilității și a doua cauză de limitare a activității profesionale, după bolile cardiovasculare.

În acest context, cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Artritelor, marcată pe data de 12 octombrie, reputați specialiști români în domeniul reumatologiei au ținut să atragă atenția asupra impactului socio-economic major al bolilor reumatice și musculo-scheletice.

Trebuie să tratăm cât mai devreme pacienții

Trebuie să ne concentrăm asupra capacității de muncă, nu a incapacității și să tratăm cât mai devreme pacienții. Bolile inflamatorii reumatice, precum poliartrita reumatoidă, spondiloartritele, artropatia psoriazică au o prevalență de 3% din populație, aproximativ 600.000 de români. Bolile reumatice au un impact economic masiv asupra calității vieții pacienților. Netratate împiedică desfășurarea activității zilnice, scad capacitatea de muncă, induc absenteismul crescut, pensionări premature și costuri indirecte masive. În România, 38% din pacienții cu poliartrită reumatoidă se pensionează prematur, în timp ce pacienții cu spondilită anchilozantă se pensionează în primii 15 ani de evoluție a bolii”, a declarat prof. dr. Ruxandra Ionescu, președintele Societății Române de Reumatologie.

Știați că?

Poliartrita reumatoidă, osteoporoza, fibromialgia sau lupusul sunt afecţiunile reumatice şi musculo-scheletice întâlnite mai des în rândul femeilor, în timp ce spondiloartropatiile şi guta sunt mai frecvente în rândul bărbaţilor.

De la artrită la incapacitate de muncă

Bolile reumatice şi musculo-scheletice generează 50% din absenteismul de la locul de muncă și aproximativ 60% din rata incapacităţii permanente de muncă.

Deoarece capacitatea de muncă este afectată semnificativ, rata şomajului în rândul persoanele cu boli reumatice şi musculo-scheletice este de 3 ori mai mare decât cea a populației generale.

Statisticile arată, de asemenea, că aceste boli reprezintă cea mai frecventă cauză de durere severă cronică şi deficit locomotor. Aproximativ 10% din populaţie prezintă, din cauza acestor afecţiuni, un grad de handicap locomotor.

Deşi prevalenţa afecţiunilor reumatice creşte odată cu vârsta, ele afectează starea de sănătate a unui număr însemnat de adulţi, tineri şi copii.

Bolile reumatice şi musculo-scheletice în România

Începând din 2013 s-au pus bazele Registrului Român de Boli Reumatice, în care sunt înregistraţi toţi pacienţii care primesc terapii biologice.

Până în acest moment, au fost înregistraţi peste 5.000 de pacienți cu artrită reumatoidă, aproximativ 3.000 cu spondilartrite și 1.000 cu artropatie psoriazică, ţara noastră având astfel unul dintre cele mai puternice registre de boli reumatice din această parte a Europei.

În România, bolile reumatice şi musculo-scheletice de tip inflamator cel mai frecvent întâlnite sunt poliartrita reumatoidă şi spondilita anchilozantă.

Aproximativ 1% din populaţia generală a României (200.000 persoane) este afectată de poliartrita reumatoidă, incidenţa fiind de trei ori mai mare la femei, comparativ cu bărbaţii. Vârsta medie la debut este între 40-50 de ani.

Conform unui studiu recent, aproximativ 143.000 de români suferă de poliartrită reumatoidă. Costurile totale ale poliartritei reumatoide sunt estimate la aproximativ 619 milioane euro pe an. Diagnosticul precoce și aplicarea timpurie a tratamentuluiau rol major în reducerea cheltuielilor directe, indirecte și intangibile ale bolilor reumatice și musculo-scheletice, pentru menținerea sănătății forței de muncă”, a semnalat conf. dr. Cătălin Codreanu, președintele Ligii Române contra Reumatismului.

Durerea de spate de tip inflamator, provocată cel mai adesea de boli reumatice inflamatorii precum spondilita anchilozantă, afectează aproximativ 1% din populaţia adultă, cea mai mare parte fiind bărbaţi. Cel mai adesea boala debutează înaintea vârstei de 30 de ani.

Diagnosticarea timpurie a bolilor reumatice şi musculo-scheletice, urmarea unui tratament adecvat, precum şi realizarea unui plan de management al bolii pot încetini procesul de evoluţie al acestora.

Etichete articol:
artritaboli reumaticedureri articularereumatism
Articolul anterior
Noutăți de pe frontul de luptă contra cancerului
Articolul următor
Ce este diabetul de tip 1 și cum te pot ajuta remediile naturale?

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Sănătate

Te-ar putea interesa și: