Sănătate

Ce se întâmplă în corpul tău atunci când consumi turmeric?

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute
Vezi toate articolele despre:
artritainflamațieturmeric

Condimentele oferă meselor tale o aromă deosebită, adaugă culoare, gust și miros alimentelor pe care le iubești, dar este cu atât mai bine cu cât anumite condimente au efecte benefice importante asupra sănătății. Unul dintre cele mai uimitoare condimente este turmericul, care are beneficii enorme pentru sănătatea oamenilor. Turmericul conține minerale, vitamine, proteine și fibre, care funcționează sinergic ca agenți antiinflamatori și antioxidanți asupra sănătății umane. O persoană care consumă turmeric oferă un important sprijin sistemului imunitar pentru a lupta cu mai multe boli.
În India, turmericul a fost încoronat „regele condimentelor“ de peste 2500 de ani. Deși a fost folosit prima dată pe post de colorant, de-a lungul secolelor au ieșit la iveală proprietățile sale de vindecare. În continuare vei descoperi 8 modalități dovedite cu privire la modul în care turmericul îți poate îmbunătăți viața.

Turmericul luptă în mod natural cu inflamația

Inflamația cronică este considerată drept cauza multora dintre bolile moderne. Curcuminul (substanța activă din turmeric) este un puternic compus antiinflamator, cu efecte comparabile cu multe dintre medicamentele antiinflamatoare existente.

Turmericul ajută în controlul diabetului

Potrivit experților în sănătate, curcuma funcționează eficient în diabetul zaharat prin îmbunătățirea nivelului de insulină, controlul nivelului de glucoză și reducerea rezistenței la insulină. Dacă un pacient folosește deja medicamente de reducere a zahărului din sânge, atunci ar trebui să consulte medicul înainte de a utiliza turmericul.

Turmericul calmează simptomele artritelor

Odată cu vârsta sau din cauza altor factori, multe persoane se confruntă cu probleme articulare. Turmericul are proprietăți antiinflamatoare uimitoare, care facilitează reducerea inflamației, fiind benefic atât în osteoartrită, cât și în poliartrita reumatoidă.

Turmericul reduce riscul mai multor tipuri de cancer

În afară de proprietățile sale antiinflamatorii, turmericul are și importante proprietăți anticancerigene. Turmericul acționează nu numai asupra celulelor afectate, ci previne și răspândirea tumorilor în organism. La femei, turmericul este deosebit de eficient în cancerul de colon, cancerul de sân sau leucemie.

Turmericul îți protejează inima

O persoană care are un nivel ridicat de colesterol rău în sânge se expune riscului de a suferi un atac de cord. Experții în sănătate și alimentație susțin că persoanele care consumă turmeric își pot regla nivelul de colesterol din sânge în mod natural.

Turmericul îmbunătățește digestia și funcția hepatică

Turmericul este deosebit de util în stimularea digestiei. Calitatea antioxidantă nu asigură numai detoxifierea organismului, ci are și efecte importante asupra enzimelor hepatice, care sunt ajutate să funcționeze în mod eficient. De asemenea, turmericul sprijină și digestia, ajutând la eliminarea problemelor stomacului. Turmericul stimulează bila, reduce balonarea și gazele și previne inflamarea tractului digestiv.

Turmericul îți protejează creierul

Boala Alzheimer este una dintre problemele legate de vârstă, care e frecventă atât în rândul bărbaților, cât și în rândul femeilor. Turmericul este hrana care păstrează funcțiile creierului sănătoase și funcționale. De asemenea, îmbunătățește aportul de oxigen pentru creier, care împiedică dezvoltarea ulterioară a bolilor precum Alzheimer. Turmericul ar putea întârzia și chiar vindeca multe afecțiuni cerebrale sau legate de declinul funcțiilor creierului.

Turmericul întârzie îmbătrânirea și crește speranța de viață

Se consideră că radicalii liberi și inflamația joacă un rol important în procesul de îmbătrânire, iar turmericul îi neutralizează în mod natural. Ținând cont de faptul că turmericul protejează inima și sprijină lupta împotriva cancerului (doi dintre cei mai mari ucigași ai lumii de astăzi), acesta este extrem de folositor și pentru longevitate.

    Surse:

  • https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19594223
  • https://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371/journal.pone.0031211
  • https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18462866
  • https://umm.edu/health/medical/altmed/herb/turmeric
  • https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19233493
  • https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22407780
  • https://www.immunityageing.com/content/7/1/1
Etichete articol:
artritainflamațieturmeric
Articolul anterior
Merișoarele sunt noile antibiotice?
Articolul următor
Detoxifierea de primăvară: Drumul spre starea ta de bine

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Sănătate

Te-ar putea interesa și: