Sănătate

Lupta contra cancerului, departe de a fi încheiată

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 3 minute
Vezi toate articolele despre:
cancermedicină personalizatăoncologieterapii țintite

Cancerul, boala care schimbă destine. Boala care curmă vieți. Milioane de vieți. Peste 8 milioane de oameni din întreaga lume își pierd viața din cauza cancerului în fiecare an. În România, situația pacienților cu cancer pare un joc de lumini și umbre. Sunt progrese, dar pacienții întâmpină încă numeroase neajunsuri. În 2015, peste 50.000 de români au decedat din cauza afecțiunilor oncologice. Drama nu se oprește aici. Jumătate dintre decesele asociate cancerului apar la vârste cuprinse între 30 și 69 de ani. Adică, în perioada cea mai activă a vieții. Aceste date au fost anunțate în cadrul conferinței „Inovație pentru viață”, prilejuită de Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului, marcată anul acesta pe data de 4 februarie.

Cancerul a devenit o boală cronică, spun specialiștii. Diagnosticați în stadii incipiente, pacienții au șanse de supraviețuire mult mai mari decât în urmă cu 10-20 de ani. Progresele înregistrate în oncologie oferă speranțe celor care confruntă cu acest diagnostic redutabil. Medicina personalizată, terapiile țintite, testările genetice, imunoterapia sunt noile arme în lupta contra cancerului. Rămân însă numeroase probleme de rezolvat: acces redus la medicina personalizată, diagnosticarea bolii în stadii avansate, lipsa îngrijirilor paliative, lipsa comunicării dintre medic și pacient.

Acces redus la terapii noi

Acum se pune problema cât de accesibile sunt aceste terapii noi pentru pacienții din România? Este inovația medicală pusă în practică în sistemul sanitar românesc? De ce în țara noastră mulți pacienți sunt diagnosticați în stadii avansate, așa cum se întâmplă deseori în cazul celor mai agresive forme de cancer: bronhopulmonar sau ovarian?

Specialiștii prezenți la eveniment au încercat să lămurească aceste aspecte, însă răspunsurile nu sunt deloc liniștitoare.

Medicina inovativă este greu de implementat și necesită fonduri foarte mari. Combaterea cancerului necesită eforturi concentrate din partea tuturor: autorități, medici, cercetători, societatea în ansamblul ei, pentru că afecțiunile oncologice nu sunt doar o problemă majoră în ceea ce privește sănătate populațională, ci și una socială și economică. Din păcate, noi nu avem acces ultimele noutăți în cercetare. Însă avem câteva medicamente inovatoare cu care avem experiență de 5 ani și putem spune că acestea au îmbunătățit viața pacienților noștri”, a afirmat dr. Alexandru Grigorescu, cercetător științific, președinte executiv Societatea Națională de Oncologie Medicală din România.

Diagnostic tardiv

Una din cele mai dramatice situații este întâlnită în cazul pacienților cu cancer pulmonar. Este cel mai frecvent tip de cancer și cel mai agresiv, cu mortalitatea cea mai mare. Peste 60% din cazurile de cancer pulmonar sunt diagnosticate în stadii avansate. De ce prezentarea la medic este mult întârziată? În principal, întrucât cancerul pulmonar nu are manifestări specifice. Iată cum explică această situație prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președintele Societății Române de Pneumologie: „Pacienții ajung la diagnostic extrem de târziu: fie tușesc, expectorează sânge, fie nu mai pot înghiți, fie răgușesc, fie slăbesc foarte mult. În aceste situații sunt deja stadii avansate. Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt fumători. Atunci, tusea, expectorația, greutatea la respirație sunt considerate a fi normale foarte multă vreme. Acest lucru, nu numai pentru România, ci peste tot în lume, duce la o realitate crudă: numai un sfert din cancerele pulmonare diagnosticate în acest moment pot beneficia de o intervenție în sens curativ, respectiv intervenția chirurgicală. Celelalte nu. Adică, 75% din ele sunt inoperabile. Aici, în acest stadiu, ar trebui să vorbim de schimbările cele mai mari. În urmă cu 10 ani nu mi se întâmpla să văd la acești pacienți o etapă de reconversie. Spre exemplu, un pacient care din punct de vedere bronhoscopic era inoperabil, după ce urmează un tratament țintit pe baza profilului genetic al tumorii, poate ajunge să treacă în categoria pacienților operabili. Dar toate acestea presupun costuri mari”.

Îngrijirea paliativă, un lux în România

Sunt foarte mulți pacienți care ajung în stadii terminale. „Din păcate, îngrijirea paliativă, destinată pacienților în stadii terminale, este absentă cu desăvârșire în România, pentru că nu sunt fonduri. Este considerat un lux în momentul de față să acorzi îngrijire unor pacienți în stadii terminale. Pur și simplu, medicii nu știu unde să îi trimită. Gândiți-vă ce impact devastator este pentru familia acelui bolnav! Nu există un loc unde să poată fi ajutat să treacă mai ușor dincolo în momentul în care Dumnezeu va dori lucrul ăsta”, a tras un semnal de alarmă prof. dr. Ruxandra Ulmeanu.

Un alt aspect care sugerează modul în care sunt tratați pacienții cu cancer în țara noastră a fost subliniat de prof. dr. Florin Bădulescu, președintele Societății Naționale de Oncologie Medicală din România: „Sunt pacienți care află diagnosticul undeva pe holul spitalului. În toate tratatele de oncologie, comunicarea diagnosticului se constituie într-un capitol de știință pură. Cine o face în România? Ce facem cu acești pacienți? Am luptat să punem psihologi în toate centrele de oncologie. Unde sunt acești psihologi? De ce atâta reticență la în a-i ușura bolnavului aflarea unui diagnostic care îi anulează practic scopul vieții?”.

Etichete articol:
cancermedicină personalizatăoncologieterapii țintite
Articolul anterior
Cătina: „Medicamentul trimis de Dumnezeu”
Articolul următor
Ai răcit în timpul sarcinii? Cu ce te tratezi?

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Sănătate

Te-ar putea interesa și: