Un pacient în vârstă de 59 de ani, din București, cu o disecție aortică complexă de tip B, refuzat de majoritatea centrelor de specialitate din țară, a fost tratat cu succes printr-un procedeu endovascular revoluționar. Intervenția a fost realizată pentru prima dată în lume de către o echipă de specialiști din Sibiu, cu participarea prestigiosului Profesor Doctor Sherif Sultan din Irlanda. Procedeul endovascular a constat în combinarea a două tehnici inovative ce nu au mai fost utilizate împreună niciodată până în prezent la tratamentul unui pacient cu această patologie gravă.
Pacientul a fost diagnosticat cu disecție de aortă de tip B în luna iulie 2015. Această maladie extrem de gravă, care se manifestă printr-un sindrom dureros important la nivelul toracelui, evoluează foarte repede, șansele la viață ale pacientului fiind extrem de scăzute. Timp de 6 luni, pacientul a fost consultat de mai mulți medici, atât din Romania, cât și din străinătate, însă tratamentul chirurgical a fost exclus din cauza riscurilor ridicate de paralizie și chiar deces.
„Peste tot ni s-a spus că astfel de intevenții se fac doar în străinătate, dar chiar și acolo pronosticul de reușită este foarte rezervat. La Sibiu am găsit singurul doctor care a dorit să îl trateze pe soțul meu și care ne-a dat foarte multă încredere că o să îl pună pe picioare“, a declarat Veronica Vasiliu, soția pacientului.
Echipa medicală care a realizat această premieră la nivel mondial a fost formată din Conf. Dr. Victor Costache – directorul medical al Spitalului European Polisano din Sibiu și șeful secției de Chirurgie cardiovasculară și toracică, Dr. Nicolae Florescu – șeful secției de Cardiologie intervențională, Dr. Mihai Chiloflischi – șeful secției de Anestezie Reanimare și Dr. Emma Ciobanu – chirurg cardiovascular. Acestora li s-au alăturat Prof. Univ. Dr. Sherif A H Sultan – vicepreședintele Societății Mondiale de Chirurgie Vasculară și Președinte al Institutului Vascular de Vest și Dr. Niamh Hynes, medic primar chirurg din Irlanda.
Disecția aortică de tip B este o afecțiune care implică aorta descendentă și este controlată medical. Până la premiera de la Sibiu, pacienții care sufereau de această afecțiune aveau un tratement care le asigura o speranță de viață ce ajungea, în medie, până la un an de zile. În condițiile în care peste 60% dintre decesele din România sunt cauzate de bolile de inimă, această descoperire ar putea salva viețile a peste 200 de români anual, fără a exista riscul ulterior de paralizie sau accident vascular cerebral.
Primul caz din lume de disecție aortică complexă tratat la Sibiu
Autor:
Etichete articol:
Te-ar putea interesa și:
Terapii moderne în tratarea diabetului
Diabetul, nu cu foarte mult timp înainte, obișnuia să facă parte din ambele categorii evocate mai sus: limitări și restricții…
Remedii naturale pentru sinuzita și rinita cronică
Începem primăvara, așa cum v-am obișnuit, cu sfaturi sănătoase și naturale. Discutăm de această dată despre sinuzite și rinite cronice,…
Interviu Dr. Ștefan Tiron: Analiza minerală tisulară
Simona Dragomir: Bine v-am regăsit, dragii mei! Suntem live la Ziarul de Sănătate. Astăzi discutăm despre analiza minerală tisulară sau…
Boli care se acutizează iarna: artrozele
Frigul de afară, oscilațiile de temperatură nu sunt cele care ne provoacă diverse boli articulare, dar sunt cele care accentuează…
Ţesutul limfoid asociat tractului gastrointestinal – GALT
Ţesutul limfoid asociat tractului gastrointestinal (GALT) reprezintă cea mai mare masă de celule cu competențe imunitare din organismul uman. Eficiența…










