Sănătate

Turbinele eoline ne pot îmbolnăvi de boli misterioase

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute
Nu am găsit niciun rezultat.
Vezi toate articolele despre: turbine eoliene

Știai că există un așa-numit sindrom al turbinelor eoliene sau că existența tehnologii provoacă probleme de sănătate? Printre simptomele acestui sindrom se numără migrenele, amețelile, insomniile… Când Edward şi Sue Hobart şi-au construit casa de vis pe şase hectare de teren în Falmouth, un mic oraş de pe coasta de sud din Massachusetts, nici nu s-au gândit că într-o zi vor fi obligați să o abandoneze din cauza inițiativelor locale de introducere a „energiei verzi”. Dar migrenele constante, țiuitul urechilor, amețelile şi insomniile provocate de turbinele eoliene locale s-au dovedit a fi intolerabile, producând simptome pentru multe alte persoane din zonă.

Un studiu recent realizat de ABC News pentru cercetarea sindromului „turbinelor eoliene” a descoperit o serie de boli asociate cu utilizarea acestei tehnologii, în special în apropierea zonelor rezidențiale. „Uneori, noaptea, mai ales în timpul iernii, mă trezeam cu dureri în piept şi eram foarte mirată că acest lucru se întâmplă doar în casa mea”, a explicat Sue pentru ABC News, menționând că inițial ea nu a avut nicio idee că simptomele bolii misterioase ar putea fi cauzate de turbinele eoliene. „Modul în care îți dai seama este că, atunci când mergi în altă parte, nu se întâmplă”.

Frecvențele joase pot provoca probleme de sănătate

În majoritatea cazurilor, problemele de sănătate dispar atunci când persoanele afectate sunt departe de turbine. Dar de fiecare dată când se întorc acasă, simptomele revin imediat. Dr. Nina Pierpont, medic pediatru de la Universitatea Johns Hopkins, afirmă că sindromul turbinelor eoliene este foarte real, numindu-l „micul secret murdar” din industria energiei verzi. De ani de zile, dr. Pierpont şi soțul ei pledează împotriva utilizării turbinelor eoliene, în special în apropierea zonelor rezidențiale, din cauza simptomelor răspândite. Dr. Pierpont a publicat chiar un studiu în anul 2009 intitulat „Sindromul turbinei eoliene”, în care arăta că oamenii care trăiesc la mai puțin de 1,25 mile de turbinele eoliene se confruntă cu probleme majore de sănătate, ceea ce-i împiedică pe mulți să poată duce o viață normală şi productivă.
Avocații din industria energiei eoliene au negat şi au respins în mod repetat astfel de acuze, spunând chiar că aceste simptome au fost produsul imaginației. Însă acest lucru nu i-a împiedicat pe oameni să deschidă procese împotriva companiilor ce se ocupă de energia eoliană.

Etichete articol: turbine eoliene
Articolul anterior
Hernia hiatală
Articolul următor
Ce au în comun ierbicidele, pesticidele şi antibioticele?
Nu am găsit niciun rezultat.

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Sănătate

Te-ar putea interesa și: