Spiritualitate

Postul Crăciunului: remediu pentru trup și suflet

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 5 minute
Vezi toate articolele despre:
Craciundietăpost

Postul a fost folosit încă din cele mai vechi timpuri în diferitele tradiții religioase din întreaga lume pentru îmbunătățirea sănătății, pentru consolidarea autocontrolului şi pentru sporirea angajamentului spiritual. Din punct de vedere religios, postul reprezintă o rânduială disciplinară prin care Biserica îndrumă viața credincioşilor pe căile creştine, ale virtuții şi cinstirii lui Dumnezeu. Postul, adică abținerea totală sau parțială de la anumite alimente, pe un timp mai scurt sau mai îndelungat, constituie un obicei foarte vechi şi îl întâlnim la aproape toate popoarele de-a lungul veacurilor. Hipocrate, celebrul medic al antichității păgâne, atribuia longevitatea sa postului, spunând că niciodată nu s-a ridicat de la masă fiind sătul. Filosoful Pitagora propovăduia asceza, considerată un mod de viață care se baza pe post şi abstinență. În creştinism s-a accentuat mai ales sensul spiritual al postului, considerându-se că adevărata postire nu înseamnă numai abținerea de la mâncare şi băutură, ci trebuie să fie o continuă strădanie de a domina, cu spiritul şi voința, instinctele, patimile şi pornirile inferioare ale trupului.

Postul amplifică voinţa şi bucuria de a trăi

Cuvântul „post” provine din limba arhaică a teutonilor, „faestan”, care are sensul de „strict”. Fiind cea mai veche metodă terapeutică cunoscută de om, postul reprezintă o modalitate foarte simplă şi la îndemâna fiecăruia dintre noi de a redeveni uşori şi luminoşi, de a ne redobândi sau a ne păstra puritatea şi libertatea. Ca urmare a abținerii de la hrana fizică, vom putea mai apoi să ne abținem cu uşurință şi de la stări şi gânduri negative. În loc să vrem să acumulăm, cu lăcomie, prea mult din toate, învățăm să renunțăm şi să fim mai detaşați, pentru că înțelegem că exact această tendință instinctuală de a acumula este în realitate cea care ne împiedică să fim cu adevărat fericiți şi mulțumiți.
Imaginea comună formată despre post este aceea a ființei care respinge cu îndârjire hrana, printr-un uriaş efort al voinței, care îi aspreşte şi „usucă“ ființa. Cu toate acestea, postind în mod înțelept putem descoperi, din contră, o mai mare savoare, satisfacție şi bucurie în întreaga noastră viață. De asemenea, postul ne apropie de aspectele profunde ale ființei noastre. Ca ființe spirituale, oamenii din toate timpurile au postit, ştiind că aceasta este o modalitate de a regăsi în propria ființă lumina divină.
Iată ce spune Sfântul Simeon Noul Teolog cu privire la acest remediu sufletesc și trupesc: „Într-adevăr, postul, acest doctor al sufletelor noastre, are puterea, la unii, să înlăture înfierbântările trupului, să domolească mânia, la alții să alunge somnul; într-o parte, să stimuleze dorința pentru fapta bună, în altă parte să curățească mintea şi să-l elibereze pe om de gândurile viclene, să domesticească limba şi să o împiedice să spună cuvinte fără de folos şi rele. Altora le deschide în chip nevăzut ochii şi nu-i lasă să se învârtească încoace şi încolo, ci face pe fiecare să ia aminte la sine însuşi şi-l învață să-şi afle şi să-şi înțeleagă păcatele şi lipsurile“.

Pregătirea pentru marea sărbătoare a Crăciunului

Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil, ce durează 40 de zile și pregătește ființa omului pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, purificând-o înainte de perioada grea a iernii. Specific acestui post este faptul că în fiecare zi de sâmbătă și duminică, între 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) și 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul), se permite dezlegarea la pește. Dar postul Crăciunului, specific anotimpului rece, pregăteşte organismul și pentru intrarea în iarnă, ținând cont de încărcătura alimentară specifică sfârşitului de an, respectiv sedentarismul şi temperaturile scăzute care favorizează îmbolnăvirile.

Postul – beneficii fiziologice și spirituale

Postul adevărat reprezintă o cale spre desăvârşirea sufletului prin progresul în virtute, iar ca act de cult înseamnă jerftă de evlavie, căință şi supunere față de Dumnezeu, tinzând la stabilirea unui echilibru lăuntric, în care spiritul să domine viața omului. Postul extern sau de mâncare se desăvârşeşte prin postul intern sau de păcate, conducând prin rugăciune la comuniunea cu Dumnezeu. Așadar, postul a însoțit întotdeauna acțiunea vitală de a mânca, nefiind considerat nici o pedeapsă, nici o restricție seacă, ci mai degrabă un alt fel de a mânca, un fel complementar de a te bucura, ajungând până la punctul de a deveni o nevoie spirituală vitală.
Din punct de vedere spiritual, postul este o tradiție foarte veche la toate popoarele şi religiile. Însă, aşa cum ştiau prea bine bătrânii noştri şi cum recomandă astăzi şi nutriționiştii, postul trebuie ținut neapărat cu alimente sănătoase, cât mai curate. Nu este vorba numai de restricțiile impuse de post (să nu mâncăm produse de origine animală, în postul ortodox, respectiv în cel romano-catolic doar produse din carne), ci foarte important este ce anume mâncăm totuşi. Aportul nutrițional, chiar dacă în cantitate mai redusă, este menit să ajute organismul să se detoxifice, să elimine din acumulările adipoase şi să îşi canalizeze energia pentru vindecarea diferitor tulburări și pentru concentrare spirituală.
Postul poate fi utilizat ca metodă preventivă şi terapeutică pentru stările patologice legate de alimentația necorespunzătoare, reprezentând în primul rând un detoxifiant optim al organismului. Pe scurt, în timpul digestiei circa 70% din energia organismului este mobilizată pentru acest proces, iar în momentul în care corpul nu mai primeşte această rație zilnică de alimente, el se vede nevoit să-şi restructureze întregul sistem de prelucrare, absorbție şi eliminare.
„Postul accelerează procesul de vindecare şi permite organismului să se recupereze în urma unor boli grave, într-un interval de timp destul de scurt. În experiența mea, am văzut cum postul a vindecat artrita, a eliminat afecțiunile cronice ale pielii cum ar fi psoriazisul şi eczemele, a îmbunătățit starea tractului digestiv la pacienții cu colită ulcerativă şi a eliminat chiar hipertensiunea arterială şi anghina pectorală”, afirmă dr. Joel Fuhrman, autorul cărții „Postul şi alimentația pentru sănătate”.

Ce mâncăm în post?

Postul Crăciunului înseamnă, din punct de vedere alimentar, o dietă vegetariană, cu scurte perioade în care se permite consumul de pește. Legumele, fructele, semințele și nucile crude, verdețurile și multă apă, sucurile naturale și ceaiurile sunt ingredientele unui post care curăță organismul de reziduuri și regenerează multe funcții și procese din organism. Margarina, dulciurile din comerț, produsele de patiserie sau mezelurile și pateurile vegetale nu reprezintă niciodată alternative sănătoase.
În lumea medicală, este cunoscut faptul că la scurt timp de la începerea postului, organismul și receptorii de gust din gură și tractul digestiv se obișnuiesc cu dieta pe bază de legume și fructe, crude sau preparate. Este și o modalitate foarte bună de a ne dezobișnui de dependența față de alimentele procesate, care conțin mulți potențiatori de gust și arome chimice. Monoglutamatul de sodiu este doar unul din multele ingrediente chimice, cu efecte toxice pronunțate în timp și care se regăsește în numeroase produse din carne, în sosuri, condimente și dulciuri.

Postul negru – beneficii pentru sănătate

Cea mai aspră formă de post, postul negru, este unul dintre leacurile cele mai vechi şi mai eficiente din câte există. El înseamnă, în primul rând, curățire și purificare. S-a observat, printr-o experiență milenară, că un post mai îndelungat depăşeşte ca putere de vindecare toate celelalte procedee cunoscute. Cercetătorii de la National Institute of Ageing din Baltimore (SUA) au descoperit că persoanele care țin post negru o zi sau două zile pe săptămână trăiesc mai mult şi sunt protejate de afecțiuni ale creierului precum Alzheimer şi Parkinson. Oamenii de știință au descoperit că atunci când cantitatea de calorii consumate este redusă drastic se observă creşterea cantității de substanțe chimice din creier ce au rolul de mesager celular.
Odată redusă cantitatea de alimente şi aportul de proteine animale, după depăşirea primelor senzații de foame, multe persoane experimentează o senzație de uşurare fizică şi mentală. De asemenea, multe persoane se simt mai creative, constată că diferite probleme de sănătate încep să se amelioreze, iar straturile adipoase încep să se reducă.
Dacă postul este redus la aspectul său de regim alimentar special, atunci este resimțit drept ceva restrictiv, greu de suportat. Însă regimul alimentar al postului este doar un mijloc, iar scopul postului este atingerea unei stări de concentrare spirituală. S-a constatat că la persoanele care au avut o motivație pozitivă, însoțită de practici spirituale și animate fiind de dorința de curățare fizică și spirituală, organismul a făcut față mult mai bine perioadei de post. Nu slăbitul este scopul postului, dar postul ținut în mod sănătos poate fi o bună ocazie și de a pierde câteva kilograme nesănătoase și a câștiga sănătate.

Etichete articol:
Craciundietăpost
Articolul următor
Cum trebuie să ne rugăm?

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Spiritualitate

Te-ar putea interesa și: