Mecanismele posibile pentru patogeneza bolilor autoimune
- Mimetismul molecular – teoria conform căreia celulele bacteriene sau alți „declanșatori” microbieni au un aspect similar cu celulele care alcătuiesc părți ale fiziologiei noastre sau antigenele „proprii” (activarea celulelor T autoreactive de către peptide microbiene cu similaritate structurală cu autopeptidele);
Când apare o infecție, aceste celule infecțioase sunt recunoscute ca străine. Acest lucru este cu adevărat important pentru a scăpa de infecții, dar uneori sistemul imunitar vizează proteinele din celulele infecțioase care seamănă cu proteinele din celulele noastre și acest lucru provoacă din neatenție o reacție încrucișată cu antigenii noștri „proprii”, adică propriile noastre celule. Se crede că acest caz de identitate greșită marchează începutul autoimunității.
- Superantigene virale și bacteriene – activarea celulelor T autoreactive care exprimă anumite segmente Vβ;
Un superantigen este o proteină care declanșează activarea în masă a celulelor sistemului imunitar.
- Procesare îmbunătățită și prezentare a auto-antigenelor de către celulele prezentatoare de antigen recrutate la un loc inflamator și urmate de amorsarea limfocitelor autoreactive;
- Activarea observatorului – producția îmbunătățită de citokine care induce expansiunea celulelor T autoreactive;
- Activarea limfocitelor de către virusurile limfotropice – o infecție a celulelor B care are ca rezultat proliferarea celulelor B, producția în exces de anticorpi și formarea complexelor imune circulante.
Bacteriile asociate cu declanșarea tiroiditei Hashimoto
O varietate de infecții bacteriene au fost implicate în declanșarea tiroiditei autoimune, inclusiv Helicobacter pylori (aceeași bacterie care provoacă ulcere), Candida, Citomegalovirus, Epstein Barr și Yersinia enterocolitica.
Noile teorii ale autoimunității au stabilit că odată ce antigenul (declanșatorul) este îndepărtat, producția de anticorpi dispare și partea „proprie” a corpului (în cazul tiroiditei Hashimoto, enzima TPO) nu mai este o țintă.
Astfel, tratarea infecțiilor poate ajuta la aducerea în remisiune a bolii Hashimoto. Însă, în alte cazuri, infecția poate dispărea și sistemul imunitar poate avea nevoie de o repornire.
Infecțiile cu Candida
Candida face parte din flora normală care locuiește armonios cu alte organisme din intestin, tractul reproducător, gură și piele. La persoanele cu sistem imunitar sănătos, prezența Candidei este inofensivă.
Cu toate acestea, atunci când apare o modificare a echilibrului florei (de exemplu, în urma administrării unui antibiotic) sau sistemul imunitar devine slăbit (de exemplu, din cauza stresului cronic), Candida poate crește excesiv și poate provoca o infecție numită candidoză.
Datele științifice care susțin o legătură între Candida și boala tiroidiană autoimună sunt în general puține, însă considerând mecanisme precum mimetismul molecular și superantigenele se poate stabili o legătură între cele două. De asemenea, o creștere excesivă a drojdiilor poate suprima funcția imunitară, face mediul digestiv acid și, de asemenea, afectează absorbția nutrienților care susțin imunitatea.
Dacă Candida crescută eliberează superantigene, sistemul imunitar poate începe să atace glanda tiroidă sau alte țesuturi din organism.
De asemenea există posibilitatea să nu fie nici o legătură între cele două, ci doar o coincidență faptul că o persoană suferă de ambele (atât infecțiile cu Candida, cât și bolile tiroidiene autoimune sunt diagnostice destul de frecvente).
Yersinia
Yersinia enterocolitica O:3 și receptorul uman de tirotropină au o similitudine structurală, relevată de reactivitatea lor serologică încrucișată.
Studiile au arătat că persoanele cu Hashimoto au avut o prevalență mai mare a anticorpilor împotriva Yersinia în comparație cu persoanele sănătoase. Prevalența titrurilor crescute de anticorpi împotriva Yersinia enterocolitica a fost studiată la subiecți normali, la pacienți cu o varietate de boli nontiroidiene și la pacienți cu boală tiroidiană. Spre deosebire de prevalența scăzută a anticorpilor la control (mai puțin de 8%), 48 din 67 de pacienți (75%) cu o varietate de tulburări tiroidiene au avut titruri mai mari de 1:8. S-au găsit anticorpi la 24 din 36 de pacienți cu boala Graves, 5 din 6 cu adenom autonom, 7 din 7 cu tiroidita Hashimoto, 3 din 5 cu hipotiroidism primar idiopatic, 4 din 11 cu gușă nodulară netoxică și 1 din 2 cu carcinom tiroidian. De asemenea, cercetătorii au descoperit că anticorpii responsabili de atacul bacteriilor pot reacționa încrucișat cu receptorul TSH al celulelor tiroidiene, declanșând procesul de mimetism molecular.
Epstein Barr (EBV)
Epstein Barr este un virus care provoacă mononucleoză, o infecție virală debilitantă care este comună în rândul studenților și este cunoscută și sub numele de „boala sărutului”, deoarece se crede că indivizii sunt expuși la virus prin saliva celor care sunt infectați.
Studiile au arătat o prevalență ridicată a infecției cu EBV în cazurile de boli Hashimoto și Graves. Presupunem că această constatare implică un potențial rol etiologic al EBV în tiroidita autoimună. Inițierea tiroiditei autoimune ar putea începe cu infecția de tip III cu latență EBV a epiteliului folicular caracterizată prin expresia LMP1 care implică producerea de mediatori inflamatori care conduc la recrutarea limfocitelor. Pozitivitatea EBV a limfocitelor infiltrante ar putea fi doar prezentarea unei stări de purtător, dar în cazurile cu limfocite EBER+/LMP1+ (transformarea infecției latente) ar putea reprezenta un marker de prognostic negativ, care indică un risc mai mare de dezvoltare a limfomului tiroidian primar.
Virusul Epstein Barr este considerat a fi un factor etiologic al bolilor autoimune din cauza următoarelor:
- virusul este un agent patogen comun responsabil pentru prevalența la nivel mondial a bolilor autoimune;
- Epstein Barr rămâne în organism de-a lungul vieții, ceea ce explică evoluția cronică a bolilor autoimune care sunt adesea însoțite de exacerbări ale simptomelor;
- virusul modifică răspunsul imun al gazdei.
Citomegalovirus (CMV)
Citomegalovirusul este un membru al familiei virusului herpes și este denumit herpes virus 5.
Probabil că nu ați auzit niciodată de Citomegalovirus, dar este foarte frecvent. Centrul pentru Controlul Bolilor estimează că peste 50% dintre adulți vor fi infectați până la vârsta de 40 de ani.
Cercetările au sugerat că Citomegalovirus poate precede apariția bolii autoimune, în special la persoanele predispuse la autoimunitate.
Ca și în cazul altor virusuri herpetice, se crede că mecanismul infecției care declanșează autoimunitatea este efectul observatorului (infecția trăiește în interiorul glandei tiroide și sistemul imunitar încearcă să atace glanda tiroidă, deoarece acolo trăiește infecția).
După o infecție primară, care este în general asimptomatică la persoanele imunocompetente, CMV stabilește o latență și rămâne în organism. Studiile au arătat că glanda tiroidă este unul dintre rezervoarele infecției umane latente cu CMV. Prevalența anticorpilor detectați în serul sanguin crește odată cu vârsta. În majoritatea studiilor, seroprevalența a atins 60% sau mai mult la persoanele cu vârsta peste 50 de ani.
Infecția cu CMV prezintă adesea un model alterat de exprimare a proteinei care îi permite să evite detectarea și eliminarea de către sistemul imunitar.
Virusul se reactivează probabil la persoanele cu un sistem imunitar slăbit.
Virusul Herpes Simplex (HSV 1 și HSV 2)
Virusurile Herpes Simplex de tip 1 și 2 au fost mai mult studiate în comparație cu ceilalți membri ai familiei de virusuri herpes, deoarece sunt foarte răspândite și provoacă herpes oral și genital.
În 2015, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a estimat că 67% din populația lumii a fost probabil infectată cu HSV 1.
Multe studii au sugerat că infecțiile cu virusul Herpes Simplex (HSV) sunt implicate într-o varietate de boli autoimune. Într-un studiu din 2013, examinările serologice și clinice au susținut posibilul său rol în apariția bolii Hashimoto.
Ca și în cazul celorlalte virusuri din familia herpesului, virusurile Herpes simplex rămân în corp într-o stare latentă și este posibil să nu fie întotdeauna active. Factori precum stresul fizic și emoțional au fost citați ca declanșatori ai reactivării HSV, împreună cu nivelurile scăzute concomitente de hormoni tiroidieni.
Un studiu cu șobolani a constatat că hormonii tiroidieni pot regla expresia genică a HSV, care de fapt poate modula reactivarea virusului HSV.
Alte virusuri herpetice care sunt similare cu HSV, cum ar fi Varicella zoster (VZV), s-au dovedit, de asemenea, că se reactivează zeci de ani mai târziu și s-a sugerat că dezechilibrul hormonilor tiroidieni poate provoca, de asemenea, această reactivare și poate duce la Zona zoster. Autorii acestui studiu au concluzionat că medicii ar trebui să-și consilieze pacienții cu privire la riscul de disfuncție a hormonilor tiroidieni care cauzează reactivarea virusului în cazurile de HSV 1, HSV 2 și VZV.
Concluzii
Pentru unii oameni, renunțarea la gluten și lactate este soluția spre remisiunea tiroiditei Hashimoto, însă alții nu văd nici o îmbunătățire în starea lor de sănătate în urma acestor modificări.
În cazul acestora, testarea infecțiilor intestinale ar putea fi următorul pas important pe drumul către descoperirea factorilor declanșatori și obținerea remisiunii.
Pentru fiecare dintre noi, există o combinație specifică de factori declanșatori și este important să îi descoperim și să îi îndepărtăm.
SURSE:
ncbi.nlm.nih.gov/labs/pmc/articles/PMC2654877
thyroidpharmacist.com/articles/infections-and-hashimotos
pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/1036668
pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/25931043
ncbi.nlm.nih.gov/labs/pmc/articles/PMC5099387
thyroidpharmacist.com/articles/viruses-may-trigger-hashimotos
