Nutriție

Burgeri vs salate în restaurantele fast food

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 1 minut
Vezi toate articolele despre:
alimentatie sanatoasadietăfastfoodhamburgerisalate

Firma de cercetări alimentare Technomic a realizat un sondaj în rândul populației americane din care a reieșit că 47% dintre respondenți ar prefera ca în restaurantele de tip fastfood să poată găsi și mâncare sănătoasă. Totuși, vânzările arată că doar 23% dintre clienți tind să comande cel puțin un produs sănătos atunci când merg la fastfood.


Începând cu anul 2009 autoritățile statului New York au cerut lanțurilor fastfood să afișeze eticheta nutrițională a produselor comercializate. Rezultatele publicate într-un studiu în British Medical Journal au fost însă descurajatoare: doar 15% dintre clienți au comandat produse mai slabe în calorii, restul nu și-au modificat obiceiurile alimentare. Pe de altă parte producătorii afirmă că în cadrul degustărilor sau al diverselor campanii promoționale clienții încearcă produsele sănătoase și spun că și-ar dori să le regăsească în restaurant, însă notele de plată arată statistic diferit.

Printre motive, specialiștii implicați in studiu amintesc anturajul, gustul (produsele dietetice au un gust mai fad față de cele fast food), faptul că atunci când oamenii ies să mănânce în oraș vor să se simtă bine și uită de calorii sau există persoane care cred că alimentele sănătoase din fastfood reprezintă doar o strategie de marketing.

Un alt motiv pentru care consumatorii preferă produsele nesănătoase este prețul: o salată costă în medie 6$, iar un hamburger doar 2$. În plus hamburgerii se pot asocia unui meniu care reduce costurile sau sunt incluși în diverse promoții.

Și țara noastră s-a aliniat la nivelul țărilor europene, Institutul de Endocrinologie avertizând că 1 român din 4 suferă de obezitate, aceasta fiind mai accentuată în rândul populației feminine (30%) față de populația masculină (20%). Dintre aceștia 90% au drept principală cauză alimentația excesivă sau incorectă. Majoritatea restaurantelor nu oferă o etichetă nutrițională a produselor comercializate încurajând astfel consumul alimentelor nesănătoase care aduc însă profit.

Etichete articol:
alimentatie sanatoasadietăfastfoodhamburgerisalate
Articolul anterior
Fructe şi legume pe reţetă
Articolul următor
Pericolul ascuns din băuturile alcoolice

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Nutriție

Te-ar putea interesa și: