Cartea „Codul cancerului. Un mod revoluționar de a înțelege un mister medical” este o incursiune în „lumea” cancerului, structurată în șase părți principale și 3 paradigme. Așadar, totul începe cu noțiunile de bază despre cancer și continuă cu evoluția acestuia, până variantele posibile de tratament.
Partea întâi: cancerul ca o creștere excesivă
În partea întâi, autorul se concentrează pe 3 dintre cele mai de impact probleme ale acestui secol: obezitatea, diabetul de tip 2 și cancerul, toate cele trei necesitând atenție și, mai presus de toate, o conștientizare foarte serioasă și riguroasă. Pentru că teorii precum „Pentru a slăbi trebuie să arzi mai multe calorii decât cele ingerate” și-au dovedit de-a lungul timpului ineficiența, deoarece pentru a fi observate rezultate, este nevoie să conștientizăm cât de necesară este ieșirea dintr-o gândire obtuză, că „doar așa este corect”.
Concomitent cu problema obezității, diabetul de tip 2 se dezvoltă incredibil de repede, fiind o oglindă a alimentației și a stilului de viață pe care îl avem. Și aici, ca în cazul obezității, comunitatea de medici consideră că diabetul este o boală care progresează, procesul fiind ireversibil, iar singura variantă de tratament rămân medicamentele a căror doză crește tot mai mult. Concepție ce este greșită, pentru că atunci când o persoană cu diabet de tip 2 slăbește, boala are mari șanse să se amelioreze.
Trecând la cancer, simpla rostire a acestui cuvânt provoacă teamă, pentru că este un „inamic”, un „dușman” pe care nu îl vedem și nu ne putem apăra de el, pentru că el crește în noi și ne distruge pe interior. Totuși, oamenii de știință au căutat în ultimii o sută de ani să înțeleagă care este cauza cancerului, descoperind că este vorba de trei paradigme ce s-au schimbat constant. Vorbim despre explicația că celulele cresc excesiv, lucru adevărat, dar care nu reprezintă motivul pentru care cancerul se dezvoltă. Mai este maladia mutațiilor genetice acumulate care conduc în timp la creșterea excesivă a celulelor, lucru care din nou este adevărat, dar nu justifică acumularea mutațiilor. Nu în ultimul rând, ultima paradigmă privește cancerul ca pe o problemă care se dezvoltă la început din propriile celule umane, transformându-se ulterior într-o specie necunoscută care creează noi și noi întrebări.
Cauzele cancerului, metode de tratament, nutriție și nu numai
Următoarele părți ale cărții (Partea a doua: cancerul ca boală genetică, Partea a treia: transformarea, Patrea a patra: Progresia, Partea a cincea: Metastaza și Partea a șasea: Implicațiile tratamentului) caută să urmărească diverse teorii și concepte vehiculate de-a lungul timpului cu privire la cancer, alături de implicațiile terapeutice, de la flexibilitatea în ceea ce privește tratamentul adoptat, până la progresul cancerului care poate deveni imun la tratament.
De asemenea, sunt abordate cele opt semne distinctive pe care le au în comun cele mai multe tipuri de cancer, dar și câteva dintre cauzele cancerului, de la carcinogeni la azbest și radiații.
Nu în ultimul rând, autorul vorbește despre nutriție și cancer, urmărind atât alimentele recomandate, cât și problemele care nu duc la vindecarea cancerului, dintre care, bineînțeles, fac parte obezitatea, diabetul de tip 2 și nu numai.
Să nu uităm de cel mai important lucru, prevenția. Ultima parte a cărții subliniază beneficiile screening-ului și ale depistării timpurii a cancerului, pentru că, atunci când sunt depistate din timp, cancerul mamar, colorectal și de prostată determină o rată de supraviețuire de peste 90%.
Un gând din partea autorului…
„Medicina oncologică a stat pe loc zeci de ani, pe măsură ce comunitățile științifice și medicale au avansat lent trecând prin fiecare paradigmă. Dar eu trăiesc cu speranța în viitor, pentru că noul nostru mod de a înțelege cancerul poate declanșa progrese în feluri inimaginabile până acum. Cancerul este o boală care nu se aseamănă cu nimic altceva întâlnit în medicină. Povestea cancerului e mai stranie decât ficțiunea științifico-fantastică și a fost nevoie de o viziune convingătoare din partea unui astrobiolog ca să fim direcționați pe drumul cel bun.”
Cine este dr. Jason Fung?
Dr. Jason Fung este nefrolog și fondatorul Programului de Management al Regimului Alimentar, orientat pe tratarea diabetului de tip 2 și a obezității. Este autorul bestsellerurilor internaționale „Codul greutății corporale“ și „Codul diabetului. Cum prevenim sau vindecăm diabetul de tip 2“. Dr. Jason Fung a absolvit Facultatea de Medicină a Universității din Toronto și a urmat un program de specializare în nefrologie la Universitatea din California, Los Angeles, la Spitalul Cedars-Sinai. Din 2001 s-a alăturat echipei medicale de la Scarborough General Hospital, unde lucrează și astăzi. Volumul „Codul cancerului. Un mod revoluționar de a înțelege un mister medical“ a fost publicat la Editura Paralela 45, în anul 2021.