Recenzii

Prof. Dr. Gh. Mencinicopschi: Cerealele glutenice și boala celiacă. Când grâul poate să ne îmbolnăvească

Autor:
Niciun comentariu
Timp citire aprox: 2 minute

Cartea Prof. Univ. Dr. Gh. Mencinicopschi, publicată la Editura Medicală, abordează un subiect extrem de important în lumea sănătății în perioada actuală: intoleranța la gluten sau boala celiacă.

Vezi toate articolele despre:
boala celiacădietăglutenintolerante alimentare

Ceea ce ne face să acordăm o mult mai mare atenție fenomenului este faptul că celiachia are o prevalență din ce în ce mai mare pe plan global, dar și național. Abordarea complexă a acestei problematici și folosirea unui limbaj explicit face ca această carte să fie ideală, atât pentru specialiști, cât și pentru publicul larg.

Boala celiacă afectează toate categoriile de vârstă și este o afecțiune autoimună ce poate fi ținută sub control prin renunțarea la produsele pe bază de gluten. Netratată prin respectarea acestor restricții alimentare, această boală afectează grav sănătatea și calitatea vieții suferindului, punându-i viața în pericol. De asemenea, boala celiacă este însoțită de o serie de comorbidități – diabet zaharat, unele forme de cancer, acestea constituind surse de pericol pentru viața pacientului. Ceea ce aduce lucrarea prof. dr. Mencinicopschi este nu doar o descriere a bolii, ci direcții de tratament prin dietă.

Dincolo de informațiile despre dieta fără gluten, aflăm de la prof. dr. Gh. Mencinicopschi că:

  • Femeile însărcinate care suferă de boală celiacă este important să țină dieta fără gluten pentru a evita un risc de avort spontan sau o subdezvoltate a fătului. În cazul în care dieta gravidei este una variată, bogată în nutrienți, atât fătul, cât și mama vor avea parte de întreaga paletă de substanțe nutritive necesare dezvoltării.
  • Cei care suferă de boală celiacă și care nu se refac complet în urma unui regim alimentar fără gluten se dovedesc că au și alte sensibilități alimentare dincolo de cele la cereale glutenice.
  • Există și alte boli care pot afișa același tip de simptome ca boala celiacă: enterite (bacteriene, virale, parazitare), sindrom post-gastroenteric, alergie la proteinele alimentare (lapte de vacă, soia, ouă), malnutriție.
  • Uneori, unul dintre singurele simptome ale bolii celiace este hipoplazia smalțului dentar, fără existența unor simptome gastrointestinale.
  • Boala celiacă, în cazul fetelor, determină apariția tardivă a menarhei în comparație cu tinerele care urmează o dietă de excludere a glutenului.
  • Boala celiacă comportă și variante silențioase, asimptomatice. Acestea includ persoane aparent sănătoase la care pot fi depistate simptome ascunse de tipul: tulburări de comportament, iritabilitate, scăderea performanței școlare, tendința către depresie, oboseală cronică, deficit de fier sau anemie, scăderea densității minerale osoase.
  • Este bine ca bebelusul să nu fie hrănit cu grâu sau alte cereale glutemice înainte de vârsta de 4 luni. Dacă se face expunerea la grâu înainte de 7 luni este bine să fie în paralel cu alăptarea la sân. O astfel de practică poate antrena sistemul imunitar al bebelușului pentru a tolera alimentul glutenic.

Una dintre diferențierile asupra căreia insistă domnul profesor Mencinicopschi este între intoleranța alimentară și alergiile alimentare. Dacă alergiile alimentare sunt reacții adverse la alimente, mediate prin mecanisme imunologice, intoleranțele alimentare se referă la reacții adverse la alimente și ingrediente alimentare și desemnează atât reacțiile alergice, cât și reacțiile nonalergice.

Despre Prof. Univ. Dr. Gh. Mencinicopschi

Prof. Univ. Dr. Gh. Mencinicopschi a urmat multiple etape de specializare, naționale și internaționale în: biologie moleculară, inginerie genetică, bio tehnologie, design alimentar, siguranță și securitate alimentară, nutriție umană, dietoprevenție și dietoterapie. Acesta a elaborat conceptul privind calitatea informațională a matricei alimentare, redactând tratate de specialitate în domeniu și publicând peste 300 de lucrări științifice în țară și în străinătate. De asemenea, deține peste 20 de brevete de invenție înregistrate la OSIM și este laureatul Premiului Emil Teodorescu  al Academiei Române și al Ordinului Național „Serviciul credincios“ în grad de cavaler (2000).

Etichete articol:
boala celiacădietăglutenintolerante alimentare
Articolul anterior
Dr. Farm. Izabella Wentz: Farmacologia alimentară a tiroiditei Hashimoto
Articolul următor
Prof. Dr. Gh. Mencinicopschi: Carențele nutriționale și bolile cronice. Deficite nutriționale induse de medicamente

Vrei să îți spui părerea? Scrie aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Vezi toate articolele din categoria: Recenzii

Te-ar putea interesa și: